– Îmi pare rău, să trăiţi! N-am nici un rahat disponibil în momentul de faţă, domnule, zâmbeşte Porta amical.

– Te-a trimis cumva aici chiar diavolul în persoană? se răsteşte Hauptfeldwebelul, spumegând. Poate că tocmai tu, domnule Obergefreiter, ai fost atunci prizonier la München, nu?

– Să trăiţi, chiar că nu, domnule! N-am avut de-a face cu escorta respectivă. N-am fost nici în gardă şi nici prizonier n-am fost. Am auzit prima dată de chestia asta când un Feldwebel a venit să se spovedească la Wehrkreis-Pfarrer Weinfuss. Pe-atunci eu eram ajutorul preotului de-acolo. Asta se-ntâmplă cu Divizia a 7-a, din München, să trăiţi! Că veni vorba, acolo…

Hauptfeldwebelul izbeşte cu pumnii în masă atât de tare încât hârtiile, stilourile şi tot restul ne zboară pe lângă urechi.

– Dacă mai scoţi o vorbă, te strâng de gât, ameninţă el cu un glas răguşit. După o scurtă pauză, întreabă trist: De ce-mi povesteşti toate astea?

– Ei bine, să trăiţi, ca să poată înţelege domnul Hauptfeldwebel de ce l-am adus cu noi pe preotul regimentului.

– Documentele prizonierilor! intervine Hauptfeldwebelul, trimiţându-i lui Porta o privire ucigătoare.

Palid şi tăcut, Gregor îi înmânează câteva acte.

Cei patru prizonieri "regulamentari" dispar în adâncurile închisorii garnizoanei. Un timp, liniştea domneşte în birou. Îl privim pe Hauptfeldwebel, faimosul Emil Afurisitul, iar el se uită lung la noi. Echipamentul din piele scârţâie. Paturile puştilor se freacă de podea. O muscă se instalează pe mapa de pe birou şi-şi curăţă aripile. Toată lumea se zgâieşte la muscă.

Porta deschide gura de parcă ar vrea să spună ceva, dar renunţă.

Faţa neagră a lui Albert, rotundă ca o minge de fotbal, se luminează de un zâmbet larg.

– La ce dracu' rânjeşti, omule? tună Emil Afurisitul. Nu-i aşa că te crezi iar în Africa, gata să haleşti câţiva misionari amărâţi? Închide-ţi botul! În Germania se râde numai la ordin. Ai priceput? Spune-mi, cum dracu' ai ajuns să porţi uniforma Marii Germanii? Din câte ştiu eu, Führerul a spus că toţi negrii sunt nişte Untermenschen, exact ca şi jidanii.

Albert se uită rugător la Porta, care-i sare imediat în ajutor.

– Permiteţi să raportez, domnule. Albert, să trăiţi, nu e cu adevărat negru, domnule. E doar un negru al Reichului. Tatăl lui a fost Wachtmeister la Husari. Pot să explic totul. E o poveste lungă…

– Opreşte-te! Fără explicaţii! urlă Emil Afurisitul, cu o privire terorizată. Vreau şi actele celorlalţi prizonieri. Hai, omule, scoate-le odată! Doar nu-ţi închipui că poţi să aduci pe oricine aici. Nu, eu nu primesc aici fără documente corespunzătoare nici măcar pe un ucigaş care i-a tăiat beregata propriului său general.

– Permiteţi să raportez, domnule, îl asigură Porta, documentele sunt pe drum. Vor veni de azi încolo prin poştă, să trăiţi! Permiteţi să raportez… când ne-am întâlnit cu calul roib şi cu Standortkommandantul, domnule, Oberstul…

– Nu vreau să mai aud nimic, nici despre cai, nici despre vreun Oberst! M-ai înţeles, Obergefreiter? Încetează să-mi mai ceri permisiunea! Încetează să mai raportezi! Mă scoţi din minţi! Documentele! Documentele!

– Permiteţi să raportez, domnule, tocmai în legătură cu ele voiam să vă spun…

– Nu, nu, nu! suspină Emil Afurisitul, prăvălindu-se disperat peste birou.

– Ceva de băut, să trăiţi, zâmbeşte Porta prietenos, întinzându-i Hauptfeldwebelului un pahar cu apă. Emil Afurisitul îl înşfacă exact ca un om care se îneacă şi se agaţă de-o scândură. Înghite apa, scoţând nişte zgomote de joagăr. Deschide sertarul biroului şi scoate un pistol militar pe care-l pune în faţa lui, pe birou.

– Obergefreiter, ştii ce-i ăsta?

Porta se apleacă înainte şi cercetează cu interes pistolul.

– Permiteţi să raportez, să trăiţi, este un Walther, domnule, model 38, să trăiţi! Am şi eu unul la fel, să trăiţi! Scoate de la cingătoare pistolul bine uns şi-l aţinteşte spre Emil Afurisitul. Hauptfeldwebelul începe să clipească nervos.

– Lasă chestia-aia, se bâlbâie el, apărându-se cu mâinile. Ar putea să se descarce!

– Permiteţi să raportez, treaba asta s-a mai întâmplat, domnule. A păţit-o un Wachtmeister din Cavalerie la închisoarea de la Padeborn. I se spunea Piticul, fiindcă aşa şi arăta, să trăiţi! Ei bine, domnule, individul a fost împuşcat de un Obergefreiter de cavalerie din 4 Schützeregiment, domnule. Obergefreiterul tocmai îi arăta Wachtmeisterului arma sa 08, aşa cum facem noi acum, să trăiţi!

Nici chiar ofiţerii din formaţiunile JAG n-au fost în stare să-şi dea seama cum s-a descărcat pistolul, dar cumva s-a întâmplat, iar Wachtmeisterul de cavalerie a murit ca un câine, domnule. Pe distanţe mici, să trăiţi, pistolul 08 sapă o gaură adâncă într-un om, domnule, aşa cum poate să facă şi un P-38, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Aş putea să vă demonstrez, să trăiţi, dacă…

– Dă pistolul la o parte, ţipă Emil Afurisitul disperat. Vreau să terminăm odată cu cazul ăsta, fără să mai amestecăm cai, colonei sau pistoale. De ce se află aici preotul şi ofiţerul medic? Tu să taci, Obergefreiter, îl ameninţă el pe Porta. Nu vreau să te mai aud vorbind niciodată. Nici chiar dacă noi doi vom fi singurii supravieţuitori la sfârşitul războiului! Aş prefera să vorbesc singur. Răspunde tu, Unteroffizier! rage el către Gregor. Dar Gregor e pe cale să facă o criză de nervi şi nu e în stare să articuleze decât nişte sunete ciudate.

Emil Afurisitul începe să tremure. Se pocneşte disperat peste frunte cu ambele mâini.

– Isuse, Iosife, Marie şi Sfântă Treime! În ce-am intrat? Am înnebunit sau totul e numai o închipuire?

– Permiteţi să raportez, să trăiţi, tună Micuţul cu o voce adâncă de bas. Permiteţi să raportez cum ne-a ordonat Standortkommandantul de la Moabitt/Berlin să-l arestăm pe preotul regimentului, domnule, şi să-l luăm cu noi, fiindcă a văzut că ne îndreptam spre pârnaie. Standortkommandantul spunea că-i va telefona comandantului închisorii şi va discuta cu el în legătură cu preotul, să trăiţi!

– Dar pentru ce să-l arestez? se tânguie Emil Afurisitul. Trebuie să ştiu cum să-l înregistrez. Nu pot să completez o fişă cu: "Primit 1 preot de regiment". Aici e închisoare prusacă, nu birou pentru bagaje!

– Cu permisiunea dumneavoastră, să trăiţi, preotul regimentului l-a insultat pe Dumnezeul german, minte nepăsător Micuţul, care urmăreşte plin de interes cum Emil Afurisitul mâzgăleşte febril formularele de intrare în puşcărie.

– Foarte bine, mormăie satisfăcut Emil Afurisitul, în