– Numai puţină defăimare la adresa Führerului, face Micuţul, oftând din rărunchi.

– Tâmpitule, nu puteai să spui asta direct? tună Emil furios. Acum va trebui să schimb formularul, iar asta nu se poate face decât în prezenţa a trei persoane de încredere. Nu e o chestie foarte simplă în Germania de azi. Toată lumea ştie că insulta la adresa Führerului trece înaintea insultei aduse lui Dumnezeu! Începe să şteargă cu disperare, face o criză de nervi şi se apucă să roadă dosarul cu formulare de intrare. Cheamă gardianul şi îi ordonă să-l ducă pe preot în celula 210, în aripa ofiţerilor.

– Dominus vobiscum! răsună din depărtare binecuvântările preotului.

– Şi cu ăla de-acolo ce-i? întreabă Emil Afurisitul, arătând spre ofiţerul medic.

– Permiteţi să raportez, să trăiţi, răsună vocea Micuţului. Doctorul e aici din propriul său ordin.

– Sfinte Dumnezeu german! exclamă Emil. Unde vom ajunge dacă un neamţ poate să se aresteze pur şi simplu singur? Va trebui să construim cel puţin o mie de puşcării noi!

– Ia stai aşa! Am eu grijă de tine, vociferează ofiţerul medic. Acolo unde mă aflu eu n-au ce căuta simulanţii. Tu, Hauptfeldwebel, tu! Eşti apt pentru serviciu!

– Permiteţi să vă explic, intervine brusc Porta. Obergefreiter Creutzfeldt are nişte pete pe creier, să trăiţi! A fost odată pocnit de un cal. A uitat să vă spună că ne-am întâlnit cu Majorul von Ott, comandantul activ al Wachtbatallionului Berlin. El ne-a ordonat să-l luăm pe doctor cu noi, domnule, pentru că a deranjat corpul de gardă şi, încălcând regulamentul, a luat bagheta dirijorului de fanfară şi a pus fanfara să cânte muzică interzisă.

– Am auzit eu ceva în legătură cu asta, oftează Emil Afurisitul, clătinând din cap. O să-l coste scump!

– Permiteţi să raportez, să trăiţi, continuă Porta impasibil, a fost odată un farmacist de campanie din Corpul 8 Armată, din Viena. Voia să dirijeze detaşamentul fanfarei regimentului "Hoch und Deutschmeister". Ei bine, domnule, asta l-a costat scump şi pe farmacist. Nici măcar n-a apucat să…

– Mai tacă-ţi gura, Obergefreiter! La dracu' şi cu farmacistul şi cu Viena! rage Emil Afurisitul, trântindu-şi pistolul pe birou. Dacă nu primesc azi documentele, vă trag pe voi la răspundere. Ce să fac cu prizonieri fără formulare de intrare? Va trebui să-i ţin aici o veşnicie, până o să-ncepem cel de-al treilea război mondial. Dacă nu sunt înregistraţi, cum să-i lichidăm? Nimeni n-o să-i poată chema la interogatoriu şi astfel n-o să mărturisească nimic, deci nu pot fi deferiţi Curţii Marţiale. Bietul Emil o să rămână pentru totdeauna pe cap cu ticăloşii ăştia arestaţi ilegal. Vă daţi şi voi seama c-aş putea să intra la apă. O să mă pomenesc tras la răspundere de vreun Kriegsgerichtstrat pentru arestarea ilegală a personalului Armatei. Şi în cazul de faţă e vorba de un ofiţer. Scoate un oftat de disperare şi se afundă în propria-i osânză.

Porta suspină o dată cu el.

– Permiteţi să raportez, domnule, trăim nişte vremuri grele şi nemiloase. Un război mondial aduce întotdeauna greutăţi.

– Ai perfectă dreptate, admite Emil Afurisitul resemnat şi îi ordonă gardianului să-l ducă pe ofiţerul medic în celula 209.

– Are voie să citească? întreabă gardianul, un Gefreiter din Jägeri, cu o expresie incredibil de tembelă.

– Nu, lua-m-ar dracu', a citit mai mult decât suficient când îşi dădea examenul de diplomă. Nu pot să-i înghit pe studenţii ăştia îngâmfaţi şi semidocţi pe care-i ţine cineva de mână şi când se duc să se pişe.

– Îmi permiteţi, domnule, începe Porta, şugubăţ, a fost odată un profesor de medicină care…

– Slăbeşte-mă, explodează Emil Afurisitul, sau te-nchid şi pe tine. Să te ferească Sfântul s-ajungi în puşcăria mea. Dracu' e un copil nevinovat pe lângă mine!

– Permiteţi să raportez, să trăiţi, reia Porta.

– Afară cu voi! tună Emil, lovind cu pumnul în birou. Roagă-te la Dumnezeu să nu ne mai întâlnim vreodată.

– Hauptfeldwebelul ăsta al vostru e sărit de pe fix, îi mărturiseşte Porta Gefreiterului conţopist, în timp ce se îndepărtează duduind pe coridor. Prima dată spune că i-ar surâde să mă bage după gratii, apoi mă ameninţă disperat să nu cumva să ne mai întâlnim din nou.

– Nu cred că ai fi foarte încântat după ce l-ai cunoaşte cu adevărat pe Emil Afurisitul, replică gardianul cu o privire sumbră. Când ţi-o trage un şut în cur, o să te căci printre dinţi tot restul vieţii!

– Suntem recunoscuţi ca cea mai dură puşcărie militară. Nu numai în Marea Germanie, ci şi în întreaga lume, se împăunează conţopistul cu trufie.

– Nu e nici pe jumătate atât de cruntă, iar în comparaţie cu închisorile din trecut, asta e total nevinovată.

– N-ai mai vorbi aşa dacă ai fi înăuntru, fornăie Gefreiterul conţopist, zâmbind dispreţuitor. Nu-i vorba doar că zbiară la tine şi te cotonogesc până-ţi înghiţi măselele. Ai fi foarte şocat, probabil, să te ardă cu ţigara, să-ţi smulgă unghiile sau să-ţi zdrobească boaşele cu ciocanul, nu-i aşa?

– Apoi ajungi la Heuberg, exclamă gardianul cu un hohot satanic, şi sfârşeşti în grajduri. Acolo te răstignesc ca pe un şniţel, te acoperă cu făină şi sare, apoi aduc nişte capre cu limba aspră să te lingă! În felul ăsta mori de râs!

– Bleah! Greţoasă treabă, urlă Porta cuprins de scârbă. L-ar putea face chiar şi pe un japonez să i se strepezească dinţii. Ar fi trebuit să trăiţi în Evul Mediu, când Biserica practica vânătoarea de vrăjitoare şi de eretici. Pe atunci te puneau să calci pe smoală încinsă şi sa bei fier topit. După ce au renunţat la chestiile astea, te ciupeau peste tot cu cleştele înroşit în foc. Apoi îţi smulgeau limba şi-ţi scoteau ochii. Ajunseseră până-ntr-acolo încât legau patru cai de braţele şi picioarele nefericitului şi, când acesta ajungea bucăţi, oamenii înţelegeau că trebuia să fi fost vinovat. Am auzit că atunci când femeile erau convinse că practicau cu adevărat vrăjitoria şi că încheiaseră un pact cu diavolul, ţipau de parcă aveau cuţite sau vătraie înfipte în spinare. Dar povestea nu se sfârşea nici după ce mărturiseau. O, nu! Îi tăiau mărunt şi fixau bucăţile pe stâlpii de lângă biserică sau de lângă sala comunală, ca exemplu pentru ceilalţi ticăloşi. Oamenii care au trecut prin aşa ceva