ar spune că Gestapoul e o adunătură de sugari. Pe-atunci era o problemă foarte complicată să te vezi mort. Astăzi, ţi se taie capul sau te-alegi cu gâtul lungit de-o frânghie, şi totul se termină imediat. Pe vremuri, înainte să-ţi umble la cap, îţi smulgeau un deget, pe urmă o mână, un picior, sau poate braţul.

Porţile masive ale închisorii se trântesc în urma noastră cu zgomot ca de tunet.

Ne târâm pe stradă în zornăit de carabine.

– Trebuie să fie tare greu pentru Emil Afurisitul, rosteşte Albert oftând din greu. Fără nici un fir de păr în cap. Cred că se simte foarte singur. Nimeni nu iubeşte un om chel. Spuneţi-mi şi mie, de exemplu, cine-l iubeşte pe Mussolini?

– Nu vă bateţi capul cu asta! Tipii cu chelie sunt aproape întotdeauna daţi dracului, spune Porta.

După o oră ne alăturăm din nou companiei, iar escorta e pusă pe liber. Începe alarma şi întreaga cazarmă vibrează de forfota oamenilor preocupaţi, grupându-se pentru plecare. Regimentul trebuie să plece pe front. Mărşăluim, companie după companie, până la gara de mărfuri.

 

"Închise-s toate porţile-ndurării

Şi aspru, dârz, oşteanul fără milă.

Cu iadu-n suflet, ca iarba va cădea."

 

WILLIAM SHAKESPEARE

 

Încalecă pe un scaun şi-şi foloseşte pistolul-mitralieră drept coasă, măturând cu el prin întreaga încăpere. Tencuiala şi mizeria adunată de-a lungul anilor explodează din pereţi.

Feldwebelul din Pionieri e luminat de focul de la gura ţevii automatului şi rămâne o fracţiune de secundă neclintit. Apoi se prăbuşeşte pe spate, de-a curmezişul mesei pe care zac găini proaspăt tăiate. Ploaia de gloanţe îl ciuruieşte şi trupul i se contorsionează violent. Cade la podea, trăgând după el şi găinile.

Rusul rânjeşte şi vâră în armă un încărcător plin. Fără îndoială, se simte foarte bine, ca toţi aceia care pot ucide fără a fi pedepsiţi.

– E amuzant să ucizi, spune SD-istul din Sonderkommando.

Se pare că o mare parte dintre oameni are aceeaşi părere. În noi toţi zace un diavol, şi războiul îl scoate la iveală uimitor de repede. Rusul se răsuceşte, gata să se prăbuşească din fotoliu. Automatul scuipă în direcţia uşii în momentul în care dau buzna un locotenent din Pionieri şi un subofiţer. Locotenentul parcă pluteşte deasupra pământului. Când gloanţele îi sfărâmă genunchiul, picioarele îi fâlfâie ca cele ale unei sperietori bătute de vânt. Ceilalţi doi soldaţi sunt azvârliţi de perete. O clipă, totul arată ca o explozie dintr-o fabrică de vopsea.

Albert şi Gregor trag simultan. După trosnetul Kalaşnikovului, P-38-urile răsună ca nişte pistoale cu aer comprimat, cu totul diferit. Rusul se clatină, lovit în umăr. Apoi în stomac. Scoate un răget şi începe să alunece. Următoarea rafală îi smulge jumătate din cap. Se prăbuşeşte, având picioarele încă sprijinite pe fotoliu. Altă baltă de sânge!

– Ticălos dement! spune Albert, ştergându-şi sudoarea de pe faţa neagră şi lucioasă. La dracu! Ne-ar fi putut omorî pe toţi!

– Găinar! exclamă Porta. Oricum, n-o să mai lichideze pe nimeni de azi înainte. Hai să dăm o raită prin casă, pentru orice eventualitate.

Din greşeală, Micuţul împuşcă o pisică de pe un pervaz.

– Porc împuţit! se-nfurie Porta. Nu mai discută cu Micuţul tot restul zilei:

 

ATAC DE INFANTERIE

 

Bătrânul îi întâmpină pe noii recruţi şi le explică răbdător ceea ce n-au învăţat la centrul de instrucţie.

– Fiţi atenţi, spune el cu o voce răguşită, scuipând în zăpadă un jet de zeamă de tutun. Îşi umezeşte buzele şi sloboade o şuierătură lungă şi pătrunzătoare. De îndată ce veţi auzi aşa ceva - culcat! Una cu pământul. Ăştia sunt micii diavoli de care trebuie să vă păziţi. Sar în ţăndări. Iute la pământ, dacă nu vreţi să vă atârne măruntaiele până sub cizme. La zgomotul ăsta, spune el - şi scoate un sunet supt, gâjâit, care aminteşte de frânele unui tren de marfă -, fugiţi în adăpost ca iepurii. Gropile individuale nu vă pot adăposti suficient. Băieţii trag în plin. Şi dacă staţi într-o groapă individuală, plouă cu pământ peste voi până vă îngroapă!

Reproduce sunetele tuturor tipurilor de obuze şi bombe, apoi le repetă până când e sigur că noii-veniţi le pot recunoaşte.

– Şi mai e un lucru pe care trebuie să-l învăţaţi, copii! continuă el. Fugiţi! Fugiţi ca dracu' de repede! Fugiţi mai tare ca un iepure urmărit de glonţ! Puteţi fugi din calea obuzelor cât vă ţin picioarele, şi nu uitaţi, dacă sunteţi în HKL{14}, ghemuiţi-vă şi băgaţi-vă capul între umeri! Asta dacă vreţi să vedeţi lumea din nou şi să mai ajungeţi acasă! Lunetiştii, băieţaşi - spune el arătând cu pipa spre şirul de tineri şi scuipând iarăşi în zăpadă -, ştiu că vi s-a spus că vecinii noştri de peste drum sunt doar pe jumătate instruiţi. Să uitaţi asta cât puteţi de repede! Lunetiştii siberieni sunt cei mai buni din lume! Sunt în stare să zboare capul unui iepure de la două sute de metri!

De-abia s-a crăpat de ziuă. Compania ajunge în linia întâi, şi două minute mai târziu cade primul om, lovit în cap de un glonţ - un tanchist de şaptesprezece ani care a uitat ce l-a învăţat Bătrânul. Ceilalţi îşi privesc înmărmuriţi camaradul ucis. Glonţul exploziv i-a smuls faţa.

– Gloanţe dum-dum, rânjeşte Porta sarcastic. Asta ar trebui să vă demonstreze că Ivan nu trage cu gloanţe oarbe! Zdrobesc capul unui neamţ cât ai zice peşte, nu-i aşa? Lăsaţi bravada la o parte şi-o să trăiţi mai mult.

– Hei, tu ăla de colo, strigă Micuţul cu o voce tunătoare. Tu, ăla cu gâtul-lung. Da, tu! Şterge-ţi expresia aia tâmpă de pe faţă!

Un tânăr înalt, de şaptesprezece ani, îmbrăcat într-o uniformă mult prea largă pentru el, îşi pocneşte călcâiele şi salută.

– Termină cu gimnastica, ordonă Micuţul, trimiţând un nor uriaş de fum din trabuc. Ia cutiile astea cu muniţie şi ţine-te de fundul meu. Chiar dacă Ivan te zboară de pe faţa pământului cu aruncătorul de flăcări, tu să stai tot lângă mine. Panimaieşi?

– Dar nu pot să le car pe toate şase, Herr Obergefreiter. Am numai două mâini, se scuză jenat tânărul.

– Atunci atârnă-ţi câteva de boaşe, fiule! îi sugerează Micuţul, cu un nechezat. Le duci cum vrei, dar le duci. Panimaieşi?

Înspre capătul tranşeei, Heide se umflă în pene. I-a fost