rupturii sau tensiunii rupturii, al punerii în abis a experienţei pentru a forţa căutarea sensului dincolo, în metafizic, în transistoric şi numenal. Itinerariul ontic al personajelor transformă romanul într-un roman al cunoaşterii, un roman al căutării pentru că personajul aliadesc este originar construit pentru a căuta salvarea (soteria), eliberarea de teroarea istoriei.

Proza lui Eliade tinde ca orice formă a artei la a da o imagine, o viziune a omului, a condiţionării sale istorice, precum şi a necondiţionatului din om. În acest sens putem vorbi de omul eliadian ca om al reintegrării, al propriei re-faceri în sensul eternei reîntoarceri la arhetipal, la originar. Re-integrarea, re-facera fiinţei umane este semnificaţia esenţială şi ultimă cu care Eliade investeşte conceptul cheie al autenticităţii.

Revenind la pariul interior al lui Eliade trebuie să spunem că miza a fost extraordinară. Omul care se confruntă în istorie neîncetat cu propria sa limită, care este neîncetat limitat şi desfigurat, omul care pierde etern această confruntare trebuie să revină la sine însuşi, la arhetipul său. Această revine la a spune că omul modernităţii trebuie să îşi sume sarcina căutării propriei sale identităţi într-o lume care refuză identitatea, adică pe acest totdeauna- acelaşi. Dar căutarea identităţii este drumul spre centru ca drum spre origine, drum interior al sinelui spre sine însuşi.44 Memoria arhetipală este singurul temei al acestei reîntoarceri, pentru că numai prin memoria modelelor esenţiale, prin memoria care este în act pruenţă a logosului, omul se poate reîntoarce la sine însuşi. Opera sa de istoric al religiilor (operă pe care o vroia doar o propedeutică la o filozofie a istoriei care să pună în evidenţă ontologia arhaică) este o încrâncenată anamneză de esenţă platonică a arhetipurilor întemeierii existenţei umane. Înţelegem astfel că un sens soteriologic domină această aventură spirituală, tentaţia de a oferi omului modern accesul spre propria eliberare de fantasmele rătăcirii de sine. În mod necesar omul arhaic devine modelul, prototipul omului în general. Arhaicitatea nu este numai o perioadă, o epocă sfârşită, ci însăşi întemeierea originară a omului, o situaţie ontologică care subzistă încă în structura interioară, dată, a omului. Ce este şi cum este omul arhaic? Este omul cel mai liber, omul care se regăseşte neîncetat pe sine şi regăseşte lumea ca pe o lume a sa. De aceea omul modern trebuie să regăsească prin iniţiere situaţia originară, pentru că totul vine din şi se rezolvă în misterul libertăţii. Căutarea realităţii absolute şi salvatoare este însăşi miza acestei libertăţi. Cum va arăta căutarea omului secolului XXI în sfera sacrului? „Nu se poate prezice nimic. Libertatea spiritului e atât de mare încât nu se poate anticipa. Dacă am vorbit de mişcarea hippy, a fost şi pentru că ea constituie un exemplu al inepuizabilei şi imprevizibilei noastre creativităţi.“45 Eliade era dispus să vadă în mişcarea hippy o mişcare religioasă care a regăsit „dimensiunea sacralităţii cosmice, experienţă de mult tăgăduită, de pe vremea Vechiului Restament. […] Au încercat, cu energia disperării, să regăsească sacralitatea vieţii totale. Era o reacţie împotriva acelei desacralizări a lumii carea apasă asupra oraşului american.“46Toată această încredere eliadiană în posibila creativitate religioasă, acest optimism eliadian de neînfrânt, îl conduce la speranţa că viitorul va putea fi din nou religios, dar în afara religiilor istorice. Sacrul se va manifesta în lume în continuare, dar în forme noi, necunoscute: „De ceea ce sunt sigur, e faptul că formele viitoare ale experienţei religioase vor fi cu totul diferite de acelea pe care le cunoaştem în creştinism, în iudaism, în islam, şi care sunt fosilizate, desuete, golite de sens. Sunt sigur că vor veni alte expresii. Care? N-aş putea să vă spun. Marea surpriză este mereu libertatea spiritului, şi creativitatea lui.“47 Această speranţă mesianică, că omul va fi salvat şi va fi creator în istorie, este forma împlinită a utopiei eliadiene. Versantul utopic al gândirii eliadiene devine aici manifest.

Întrebarea lui Eliade este deci:Cum poate fi suportată «teroarea istoriei» în perspectivă istoricistă?“, cum putem fi liberi în această maşină a timpului care se autoreproduce ca istorie liniară a descentrării? Cum poate fi liber omul modern închis în galera istoriei ca simplă curgere fără sens a timpului? Încercând să răspundă, Eliade ajunge la ideea unei epoci apocaliptice a omului dominat de istorie, fragment puţin sau deloc discutat:„E locul, de asemenea, să prevedem că, cu cât teroarea istoriei se va agrava, cu cât existenţa va deveni mai precară din vina istoriei, poziţiile istoricismului îşi vor pierde şi mai mult creditul. Şi în momentul în care istoria ar fi în stare – ceea ce nici Cosmosul, nici omul, nici hazardul n-au reuşit până acum să facă – să aneantizeze speţa umană în totalitatea ei – s-ar putea să asistăm la o tentativă de desperată de a interzice «evenimentele istoriei» prin reintegrarea societăţilor umane în orizontul (artificial pntru că e dictat) al arhetipurilor şi al repetării lor. Cu alte cuvinte nu e interzis să se conceapă o epocă nu prea îndepărtată, în care umanitatea, pentru a-şi putea asigura supravieţuirea, se va vedea constrânsă să înceteze să mai «facă» în continuare «istorie» în sensul în care a făcut-o începând cu crearea primelor imperii, şi să se mulţumească să repete gesturile arhetipale prescrise, străduindu-se să uite, ca nesemnificativ şi periculos, orice gest spontan care ar risca să aibe consecinţe «istorice»“.48 Omul căzut în istorie ar putea fi pe un tobogan care să îl livreze neantului, adică extincţiei, s-ar putea ca istoria să nu fie soluţia definitivă pentru existenţa umană. Acest sentiment apocaliptic guvernează în fond demersul personal al lui Eliade, sămânţa din care creşte acest cogito al regăsirii sacrului ca element constitutiv al conştiinţei umane. Salvarea este termenul ultim al gândirii lui Eliade, iar ea implică credinţa, deci libertatea: „Numai o asemenea libertate (în afara valorii ei soteriologice şi deci religioase în sens strict) este capabilă