din ochii lui mici. Mă zări și-mi zâmbi ușor și aproape tremurând. Nu știu dacă mă recunoscuse sau nu. Apoi Favell înaintă încet și rămase în picioare în fața lui.

— Bună ziua, îi zise el. Ce ai mai făcut de la ultima noastră întâlnire?

Ben îl privi. N-avea nicio expresie pe chipul lui. El nu răspunse.

— Haide, zise Favell. Ştii bine cine sunt, nu? Ben își tot învârtea pălăria între degete.

— Hai? zise dânsul.

— Ia o ţigară, spuse Favell, întinzându-i cutia. Ben îl privi pe Maxim și apoi pe Frank.

— Da, da, zise Maxim, ia câte vrei.

Ben luă patru ţigări şi-şi strecură două după fiecare ureche. Apoi începu din nou să-şi învârtească pălăria.

— Mă recunoşti, nu-i așa? stărui Favell.

Dar Ben nu răspundea. Colonelul Julyan se apropia de el.

— O să te întorci numaidecât acasă, Ben, zise el. Nimeni n-o să-ți facă vreun rău. Voiam să ne răspunzi numai la una sau două întrebări. Îl cunoşti pe domnul Favell, nu-i așa?

De data asta Ben clătină din cap.

— Nu l-am văzut niciodată, zise el.

— Nu mai face pe idiotul, zise Favell cu brutalitate. Ştii foarte bine că mă cunoşti. M-ai văzut în căsuţa de pe plajă, căsuţa doamnei de Winter. M-ai văzut nu-i așa?

— Nu, zise Ben, n-am văzut pe nimeni.

— Ticălos scârbos, idiot mincinos, se înfurie Favell. Poţi să-mi spui că nu m-ai văzut anul trecut plimbându-mă, în pădure, cu doamna de Winter și întorcându-mă în căsuţă? Nu te-am surprins o dată spionându-ne pe fereastră?

— Hai? făcu Ben.

— Iată un martor convingător, zise colonelul Julyan batjocoritor.

Favell se întoarse spre el.

— Asta a fost pus la cale, zise dânsul. Cineva a dat bani acestui idiot ca să tacă. Vă spun că m-a văzut de zeci de ori. Ei, asta o să te facă să-ți amintești?

El scotoci în buzunarul din spatele pantalonilor și scoase un portmoneu. Flutură o bancnotă de o liră înaintea lui Ben.

— Acum mă recunoşti? zise el. Ben clătină din cap.

— Nu v-am văzut niciodată, spuse dânsul apoi, apucând brațul lui Frank: A venit să mă ducă la azil? întrebă el.

— O, nu, zise Frank, bineînțeles că nu, Ben.

— Nu vreau să merg la azil, zise Ben. Acolo se poartă rău cu oamenii. Vreau să rămân acasă. N-am făcut niciun rău.

— Foarte bine, Ben, zise colonelul Julyan. Nimeni nu vrea să te ducă la azil. Ești sigur că nu l-ai văzut niciodată pe acest om?

— Nu, zise Ben, nu l-am văzut niciodată.

— Ţi-o amintești pe doamna de Winter, nu-i așa? continuă colonelul Julyan.

Ben aruncă o privire șovăitoare spre mine.

— Nu, zise cu blândeţe colonelul Julyan, nu doamna asta.

Doamna care se ducea la căsuţă.

— Hai? zise Ben.

— Ţi-o amintești pe doamna care avea un iaht? Ben clipi, din ochi.

— A plecat, zise dânsul.

— Da, ştim, zise colonelul Julyan. Se ducea să se plimbe pe mare cu iahtul. Erai pe plajă când a plecat ultima dată pe vasul ei? Într-o seară, acum un an. Și când nu s-a mai întors?

Ben își învârtea pălăria. Îl privi pe Frank, apoi pe Maxim.

— Hai? zise dânsul.

— Erai acolo, nu-i așa? zise Favell plecându-se înainte. Ai văzut-o pe doamna de Winter intrând în căsuţă, apoi l-ai văzut și pe domnul de Winter. El s-a dus după ea în căsuţă. Ce s-a întâmplat atunci? Hai, spune… Ce s-a întâmplat?

Ben se retrase îndărăt până la zid.

— N-am văzut nimic, zise el. Vreau să rămân acasă. Nu mă duc la azil. Nu te-am văzut niciodată. Niciodată. Nu te-am văzut niciodată cu ea în pădure.

El începu să hohotească de plâns ca un copil.

— Cretin ticălos, zise Favell încet, lepădătură ticăloasă!

Ben își ştergea ochii cu mâneca.

— Martorul dumitale nu pare să-ți fie de mare ajutor, zise colonelul Julyan. Nu ți se pare că această comedie a fost mai curând o pierdere de vreme? Mai ai să-l întrebi altceva?

— E un complot, urlă Favell, un complot împotriva mea! V-aţi înțeles cu toţii. Idiotul a fost plătit, îţi spun. Plătit ca să debiteze urzeala asta de minciuni.

— Cred că Ben poate să se întoarcă acasă, zise colonelul Julyan.

— Bine, Ben, zise Maxim. Robert o să te conducă acasă. Și nu te teme, n-o să te ducă nimeni la azil. Spune-i lui Robert să-i dea ceva la bucătărie, adăugă el lui Frank. Carne rece sau ce-o vrea.

— Plata serviciului făcut, zise Favell. Şi-a îndeplinit bine însărcinarea pe care i-ai dat-o dumneata, Maxim.

Frank îl conduse pe Ben. Colonelul Julyan Îi privi pe Maxim.

— Băiatul ăsta este foarte speriat, zise el. Tremura ca varga. Îl priveam. N-a fost niciodată maltratat?

— Nu, zise Maxim, este absolut inofensiv și l-am lăsat totdeauna în pace.

— Trebuie să fi băgat cineva frica în el. Își dădea ochii peste cap ca un câine care se aşteaptă să fie bătut.

— Ar fi trebuit să-l baţi, zise Favell. Dacă l-ai fi bătut, și-ar fi amintit de mine. Dar nu, o să i se dea o masă bună pentru osteneală. N-o să fie bătut.

— Nu te-a servit, zise colonelul liniștit. Am rămas tot la același punct. N-ai nici cea mai mică dovadă împotriva lui de Winter și ştii asta. Motivul pe care îl invoci nu rezistă unei cercetări. Spui că erai viitorul soţ al doamnei de Winter și că aveai întâlniri tainice cu ea în căsuţa de pe plajă. Și chiar bietul idiot, care a fost adineauri aici, jură că nu te-a văzut niciodată. Nu poți dovedi nici măcar acest lucru.

— Nu pot? zise Favell şi-l văzui zâmbind. Se îndreptă spre cămin și sună.

— Ce faci? întrebă colonelul Julyan.

— Aşteaptă, o să vezi, zise Favell.

Am ghicit numaidecât ce o să se întâmple. Frith răspunse la chemare.

— Spune doamnei Danvers să vină încoace, îi zise Favell. Frith îl privi pe Maxim care încuviinţă din cap. Frith ieşi.

— Doamna Danvers nu-i menajera? întrebă colonelul Julyan.

— Era și prietena intimă a Rebeccăi, zise Favell. A stat cu ea împreună înainte de a se mărita. Se poate spune că a crescut-o. O să vedeţi că Danny nu-i martor de felul lui Ben…

Frank se întoarse în bibliotecă.

— Ai fost să-l culci pe Ben? zise Favell. I-ai dat o masă bună