în cazul acesta, trebuiau să urce pe înălţimile golfului Washington, aproape de portul Balonului, ca să-l poată observa, ceea ce era destul de greu, căci se făcuse ora cinci şi amurgul, care se lăsa repede, nu le-ar mai fi îngăduit să-l urmărească prin ochian.

— Ce facem cînd se întunecă de tot ? întrebă Gédéon Spilett. Aprindem un foc ca să le semnalăm prezenţa noastră ?

Problema era gravă şi, cu toate îndoielile inginerului, hotărîră să aprindă focul. În timpul nopţii, vasul putea să dispară, să se îndepărteze pentru totdeauna, şi cine ştie dacă se va mai arăta altă corabie în apele insulei Lincoln? Şi cine putea şti ce le pregătea pionierilor viitorul ?

— Da, spuse reporterul, cei de pe vasul acesta, oricine ar fi ei, trebuie să afle că insula este locuită. S-ar putea să ne căim amarnic în viitor dacă vom lăsa să ne scape acest prilej.

Hotărîră deci ca Nab şi Pencroff să se ducă la portul Balonului şi să aprindă acolo, de îndată ce se va întuneca, un foc mare, care să atragă luareaaminte a echipajului.

Dar pe cînd Nab şi marinarul se pregăteau să părăsească Casa de Granit, vasul îşi schimbă direcţia, îndreptîndu-se în plin spre insulă, şi anume spre golful Uniunii. Era un vas rapid, care se apropie curînd de coastă.

Nab şi Pencroff îşi amînară deci plecarea, iar ochi anul fu trecut lui Ayrton, ca să-şi dea bine seama dacă vaporul este sau nu yachtul Duncan. Deoarece Duncan-ul avea şi el pînze de bric, mai rămînea de văzut dacă între cele două catarge ale vasului din larg, care se afla acum doar la o distanţă de zece mile,, se ridică un coş.

Orizontul era încă luminos, astfel că se putea desluşi uşor acest lucru şi Ayrton părăsi ochianul, spunînd:

— Nu este Duncan-ul ! Nu ! Nici nu putea fi !...

Pencroff luă din nou ochianul şi văzu că aveau de-a face cu un bric de trei pînă la patru sute de tone, minunat construit, cu pînze numeroase, şi părea făcut pentru a străbate cu repeziciune mările. Dar cărei naţiuni aparţinea el ? Greu de spus.

— Şi totuşi, adăugă marinarul, poartă un pavilion, dar nu îi văd culorile.

— În mai puţin de o jumătate de oră vom fi lămuriţi, răspunse reporterul. De altfel, căpitanul acestui vas pare să aibă gîndul să ancoreze, aşa că azi sau mîine aflăm noi cine sînt.

— Mda, totuşi, spuse Pencroff, mi-ar place să ştiu de pe acum cu cine avem de-a face. N-ar fi rău să-şi arate culorile.

Tot vorbind, marinarul nu părăsea ochianul. începuse să se întunece, şi o dată cu venirea nopţii, vîntul slăbi. Pavilionul bricului se vedea din ce în ce mai greu.

— Ăsta nu-i pavilion american, rostea din timp în timp Pencroff, nici englez. Roşul s-ar vedea lesne. Nu sînt nici culorile franceze sau germane, nu-i nici pavilionul spaniol... Pare să fie de o singură culoare... Să vedem... în apele astea... cam ce vase se întîlnesc de obicei ?... pavilionul chilian ? e tricolor, al Braziliei? e verde... japonez? ...e negru şi galben... pe cînd ăsta...

În clipa aceea briza întinse pavilionul necunoscut. Ayrton ridică în grabă ochianul ce scăpase din mîna marinarului, îl duse la ochi şi strigă cu voce sugrumată:

— Pavilionul negru !

Să fi avut dreptate inginerul ? Într-adevăr, la pupa vasului necunoscut fîlfîia o pînză întunecată, încît nu mai rămînea îndoială că era suspect. Să fie cu adevărat un vas de piraţi ? Colinda oare după pradă apele Pacificului, la întrecere cu corăbiile malaezilor ? Ce căuta în jurul insulei Lincoln ? O considera oare un ţinut în care să-şi poată ascunde prada ? Sau piraţii căutau un adăpost pentru lunile de iarnă ? Era oare sortit frumosul domeniu al pionierilor să devie un bîrlog al infamiei, un fel de capitală a piraţilor Pacificului ?

Toate aceste gînduri se înfăţişară instinctiv în mintea pionierilor. Nu mai aveau nici o îndoială în privinţa pavilionului. Era într-adevăr pavilionul piraţilor ! Acela pe care l-ar fi purtat şi Duncan-ul, dacă lovitura ocnaşilor ar fi izbutit .

Nu-şi mai pierdură timpul în discuţii.

— Dragii mei, spuse Cyrus Smith, s-ar putea ca vasul să se mulţumească numai să observe litoralul insulei. S-ar putea ca echipajul să n-aibă de gînd să debarce ? S-ar putea. Oricum ar fi, noi trebuie sa ne ascundem prezenţa pe insulă. Insă moara de pe platou cam bate la ochi. Ayrton şi Nab să se ducă îndată să-i demonteze aripile. De asemeni să ascundem sub crengi groase ferestrele Casei de Granit. Toate focurile să fie stinse. Nimic să nu trădeze prezenţa omului pe această insulă !

— Şi corabia noastră ? spuse Harbert.

— Oh! răspunse Pencroff, e aşa de bine ascunsă în portul Balonului, încît nu cred să izbutească păcătoşii ăştia să dea de ea.

Ordinele inginerului fură executate cu repeziciune. Nab şi Ayrton se urcară pe platou şi luară toate măsurile ca orice urmă a prezenţei omului pe insulă sa fie ascunsă. între timp, tovarăşii lor se repeziră la marginea pădurii Jacamarului, aducînd de acolo o grămadă de crengi şi de liane, care, văzute de departe, puteau semăna cu o vegetaţie naturală. Ei camuflară astfel destul de bine deschizăturile peretelui de granit. Totodată, armele şi muniţiile fură aşezate în aşa fel, încît să se afle la îndemîna pionierilor în cazul unui atac neaşteptat.

După ce luară toate aceste măsuri, Cyrus Smith le spuse cu vocea tremurînd de emoţie:

— Dragii mei, nu-i aşa că ne vom apăra insula dacă ticăloşii ăştia vor voi să pună stăpînire pe ea ?

— Da, răspunse reporterul, şi, de va fi nevoie, vom muri cu toţii apărînd-o !

Inginerul întinse mîna tovarăşilor săi, care i-o strînseră cu căldură.

Numai Ayrton, rămas singur în colţul său, nu se alăturase pionierilor. Poate că fostul tîlhar se simţea încă nevrednic !

Cyrus Smith înţelese ce se petrece în sufletul lui Ayrton şi, îndreptîndu-se spre el, îl întrebă:

— Dar dumneata, Ayrton, ce-ai face în asemenea caz ?

— Mi-aş face datoria răspunse Ayrton.

Apoi se aşeză la fereastră, uitîndu-se prin frunziş afară.

Între timp, se făcuse ora şapte şi jumătate. Soarele dispăruse de vreo douăzeci de minute în dosul