— Trebuie să fie ușor de verificat, zise Frank. Iată adresa actuală a doctorului. Îi pot scrie și întreba dacă își aminteşte de o vizită făcută anul trecut de doamna de Winter.

— Nu știu dacă ar ține seama de asta, zise colonelul Julyan. Ştii, secretul profesional… Singurul mijloc de a afla ceva e ca de Winter să-l vadă în particular și să-i explice împrejurările. Ce spui, de Winter?

Maxim plecă de la fereastră.

— Sunt gata să fac orice crezi că-i util, spuse dânsul liniștit.

— Cât timp câştigat, hai? zise Favell. Câte lucruri nu se pot face în douăzeci și patru de ceasuri? Să iei trenul, să te urci pe un pachebot, să zbori cu avionul…

Văzui privirea vie a doamnei Danvers plimbându-se repede de la Favell la Maxim și atunci îmi dădui seama că doamna Danvers nu știa de învinuirea lui Favell. Începea, în sfârșit să înţeleagă. I-o citeam pe față. Pe ea era înscrisă îndoiala, apoi uimirea amestecată cu ura, după aceea siguranţa. Din nou, mâinile ei lungi și ciolănoase mototoliră nervos stofa rochiei şi-şi umezi buzele cu limba. Îl privea într-una pe Maxim. Nu-l slăbea de loc din ochi. „E prea târziu, gândii eu, ea nu mai poate nimic împotriva noastră, răul a fost făcut. Maxim n-o observase sau dacă era conştient de prezența ei, n-o trăda prin niciun semn. El vorbea cu colonelul Julyan.

— Ce zici? întrebă el. Să mă duc mâine dimineaţă la adresa asta din Barnett? Pot telegrafia lui Baker să mă aştepte.

— N-o să plece singur, zise Favell râzând scurt. Am dreptul să cer asta, nu? Trimite-l cu inspectorul Welch și nu voi mai face nicio obiecţie.

Numai dacă doamna Danvers nu s-ar uita așa la Maxim. Și Frank observase asta. O privea cu atenţie, uluit, neliniştit. Îl văzui aruncând o privire pe bucăţica de hârtie, pe care însemnase adresa doctorului Baker. Apoi îl privi cu luare-aminte pe Maxim. Cred că în clipa aceea o intuiţie a adevărului trebuie să-şi fi croit drum în conştiinţa lui, căci se făcu galben ca ceara și puse hârtia pe masă.

— Nu văd la ce l-am amesteca pe inspectorul Welch în această chestiune… deocamdată, zise colonelul Julyan.

Glasul lui era deosebit, mai aspru. Nu-mi plăcea felul în care spusese „deocamdată”. De ce spusese asta?

— Dacă îl însoţesc pe domnul de Winter, stau cu el tot timpul şi-l aduc aici, eşti mulțumit? întrebă el.

Favell îl privi pe Maxim, apoi pe colonelul Julyan. Expresia chipului lui era urâtă, preocupată și avea și o lumină de triumf în ochii lui albaştri, luminoşi.

— Da, zise el încet. Cred că da. Dar pentru mai multă siguranţă, v-ar deranja dacă vin și eu?

— Nu, zise colonelul Julyan. Cred, din nenorocire, că ai dreptul să ceri asta. Dar dacă vii, am și eu dreptul să-ți pretind să nu fii beat.

— Nu te sinchisi de asta, replică Favell, care începu să zâmbească. O să fiu foarte sobru. Sobru ca și judecătorul care îl va condamna pe Maxim peste trei luni. Încep să cred că acest doctor Baker ne va oferi dovada tezei mele.

Ne privi pe rând și începu să râdă. Cred că și el înţelesese, în sfârșit, sensul acestei vizite la medic.

— Ei bine? zise el. La cât plecăm mâine dimineaţă? Colonelul Julyan se uită la Maxim.

— La cât poți să fii gata?

— La ce oră vrei, spuse Maxim.

— La nouă?

— La nouă, zise Maxim.

— Și cum vom şti că n-o va şterge în noaptea asta? întrebă Favell. Ar fi de ajuns să meargă la garaj și să-şi ia mașina.

— Cuvântul meu îţi ajunge? întrebă Maxim, întorcându-se spre colonelul Julyan. Și pentru întâia oară, colonelul Julyan șovăi. ÎI văzui privindu-l pe Frank. O roşeaţă acoperi chipul lui Maxim. Îi văzui vinişoara zbătându-se pe frunte.

— Doamnă Danvers, zise el încet, când doamna de Winter și cu mine o să ne urcăm diseară să ne culcăm, vrei să vii să încui uşa pe dinafară? Și ne vei trezi mâine dimineaţă la şapte.

— Da, domnule, zise doamna Danvers. Avea ochii aţintiţi asupra lui și mâinile ei continuau să mototolească fusta.

— Va să zică ne-am înțeles, spuse colonelul Julyan cu bruscheţe. Voi fi aici mâine, exact la nouă. Ai loc pentru mine în mașină, de Winter?

— Da, zise Maxim.

— Iar Favell o să ne urmeze într-a lui?

— Pe urmele dumitale, dragă prietene, pe urmele dumitale, zise Favell.

Colonelul Julyan veni la mine și-mi luă mâna.

— Noapte bună, îmi ură el. N-am nevoie să-ți spun ce simt pentru dumneata în clipa asta. Încearcă să-ți culci devreme bărbatul. O să aibă o zi obositoare.

Îmi ţinu o clipă mâna, apoi se depărtă. Îmi ocolea ochii. Îmi privea bărbia. Frank ţinu uşa deschisă, ca să-l lase să iasă. Favell se aplecă și luă din cutia de ţigări câteva, ca să-şi umple tabachera.

— Cred că nu mă opriţi la masă, zise dânsul.

Nimeni nu-i răspunse. El își aprinse o ţigară și scoase un nor de fum.

— O să petrec deci o noapte foarte liniștită la hanul de pe şosea, care are o servitoare saşie, zise el. Ce noapte, Dumnezeule! Nu-i nimic, o să mă gândesc la ziua de mâine. Noapte bună, Danny, draga mea. Nu uita să-l încui pe domnul de Winter, nu-i așa?

Se îndreptă apoi spre mine cu mâna întinsă. Ca un copil prost-crescut, le dusei pe ale mele la spate. El râse și se înclină.

— Ce păcat, nu-i așa? spuse dânsul. Un domn răutăcios ca mine, care vă strică totul. Nu vă sinchisiţi, o să fie pasionant pentru dumneavoastră când presa scandaloasă va începe să publice povestea vieții voastre și când veţi vedea în manşetă: „De la Monte Carlo la Manderley. Aventurile soţiei unui ucigaş”. Mai mult noroc pentru data viitoare.

El plecă făcând un semn cu mâna spre Maxim, care rămăsese lângă fereastră.

— La revedere, dragul meu, zise el. Visuri plăcute și profitaţi de noaptea voastră îndărătul uşii încuiate.

Se întoarse spre mine râzând, apoi ieşi. Doamna Danvers îl urmă. Am rămas singură cu Maxim. El continua să stea lângă fereastră. Nu se apropie