oameni pe uscat, chiar atunci cînd bricul va fi plecat în expediţie. Prin urmare, nu exista altă cale decît lupta, şi distrugerea ticăloşilor pînă la unul! Tîlharii ăştia nu meritau milă şi orice mijloc întrebuinţat împotriva lor era îndreptăţit.

Iată ce gîndea Ayrton şi el ştia că Cyrus Srnith îi va împărtăşi părerea.

Dar cum vor izbuti oare pionierii să reziste şi să învingă ? Totul depindea de armamentul bricului şi de numărul oamenilor de pe bord.

Ayrton hotărî să facă ceva cu orice preţ şi cam după un ceas, cînd strigătele se mai potoliră, deoarece mulţi dintre ocnaşi adormiseră între timp, doborîţi de băutură, el nu şovăi să se furişeze pe puntea vasului, care, după ce se stinseseră felinarele, era cufundată în întuneric.

Se urcă deci pe vas, avîntîndu-se peste bompres. Strecurîndu-se printre ocnaşii întinşi ici, colo, Ayrton înconjură bricul, aflînd astfel că acesta avea patru tunuri şi că ele erau piese moderne, uşor de mînuit şi cu efecte grozave.

Pe punte dormeau vreo zece oameni, dar era de presupus că alţii, mai numeroşi, se culcaseră înăuntru. De altfel, Ayrton înţelesese din cele vorbite că trebuie să fie cu toţii vreo cincizeci. Erau cam mulţi pentru cei şase locuitori ai insulei Lincoln! Totuşi, mulţumită devotamentului lui Ayrton, Cyrus Smith nu va fi luat prin surprindere; el va cunoaşte cel puţin forţa adversarilor şi va lua măsuri în consecinţă.

Lui Ayrton nu-i mai rămînea decît să se întoarcă pentru a-şi înştiinţa tovarăşii. Se pregătea chiar să sară din nou în apă, cînd prin mintea omului acestuia, care dorea să-şi facă mai mult decît datoria, fulgeră un gînd eroic. îşi va sacrifica viaţa, scăpînd cu preţul acesta insula şi locuitorii ei. Căci nu mai rămînea îndoială că Cyrus Smith n-ar putea opune rezistentă dacă cei cincizeci de bandiţi ar pătrunde în Casa de Granit sau dacă i-ar răpune pe colonişti prin înfometare. Ii şi vedea pe salvatorii lui, pe pionierii care făcuseră din el un om cinstit, cărora le datora totul, ucişi fără milă. Vedea toată munca lor distrusă şi insula transformată într-un cuib de piraţi ! Şi îşi spuse că, la urma urmei, chiar el avea să poarte vina acestor nenorociri, deoarece fostul său tovarăş, Bob Harvey, punea în aplicare chiar planurile lui. Ayrton se îngrozi peste măsură. Şi atunci fu cuprins de. dorinţa de neînvins de a face să sară în aer bricul cu întregul lui echipaj. Era adevărat că şi el, Ayrton, va pieri în acea explozie, dar va muri făcîndu-şi datoria.

Nu şovăi nici o clipă. Nu era greu să nimerească la magazia unde se păstra praful de puşcă, magazie care se află totdeauna în partea dinapoi a corăbiei. De altfel, un vas care se îndeletnicea cu pirateria trebuia să aibă un depozit destul de bogat de praf de puşcă; va fi de ajuns o singură scînteie şi totul va sări în aer într-o clipă.

Ayrton se strecură cu băgare de seamă pe puntea de jos, pe care erau întinse trupuri mai curînd ameţite de băutură decît de somn, ajungînd pînă la piciorul catargului cel mare unde, luminat de un felinar, se afla un rastel cu tot felul de arme. El ridică un revolver şi cercetă dacă era încărcat. Această armă îi ajungea ca să îndeplinească opera de distrugere. Se strecură apoi sub dunetă, unde socotea că va găsi magazia cu praful de puşcă.

Aci domnea însă un întuneric de nepătruns şi era greu să se furişeze fără să lovească vreun ocnaş, care nu dormea destul de adînc. I se răspundea cu înjurături şi pumni, şi de cîteva ori se opri în loc. în sfîrşit ajunse în faţa magaziei, dar uşa era încuiată.

Ayrton se văzu silit să spargă lacătul, lucrare grea de îndeplinit fără zgomot. Totuşi, sub mîna lui puternică, lacătul cedă şi uşa se deschise...

În clipa aceea, o mînă căzu pe umărul lui Ayrton.

— Ce cauţi aici ? întrebă cu voce aspră un vlăjgan, răsărit din beznă, ridicînd în dreptul feţei lui Ayrton lumina unei lanterne.

Ayrton se trase înapoi. În străfulgerarea de o clipă a lanternei recunoscuse pe vechiul său tovarăş Bob Harvey; era sigur însă că ocnaşul nu ştia cine este el, socotindu-l mort de multă vreme.

— Ce cauţi aici ? mai strigă Bob Harvey, apucîndu-l de cingătoare.

Dar Ayrton, fără să răspundă nimic, îl îmbrînci cu putere, căutînd să pătrundă în magazie. O singură împuşcătură în mijlocul butoiaşelor cu pulbere şi totul se sfîrşea !

— Săriţi, băieţi! strigă Bob Harvey.

Vreo doi piraţi, treziţi de strigăt, se repeziră la Ayrton încercând să-l doboare. Voinicul Ayrton izbuti totuşi să scape din strînsoarea lor. Două focuri scăpărară şi doi ocnaşi se prăbuşiră, dar o lovitură de cuţit îi sfîşie umărul.

Ayrton înţelese că nu-şi mai putea îndeplini planul. Bob Harvey închisese uşa magaziei, iar de pe vas se auzeau diferite zgomote, care dovedeau că piraţii se trezesc. Acum, Ayrton trebuia să scape, pentru a lupta alături de Cyrus Smith şi ai săi. Nu-i mai rămînea decît să fugă, dar cum ? Nu prea vedea cum ar izbuti să scape, deşi era hotărît să caute cu orice preţ să se întoarcă la tovarăşii săi.

Mai avea patru focuri de revolver. Două gloanţe le trase de îndată, ţintindu-l pe Harvey, pe care-l răni uşor; apoi se folosi de o clipă de spaimă a duşmanului, spre a se repezi la scara ce ducea pe puntea bricului. Trecînd prin faţa felinarului, îl sfărîmă cu mînerul revolverului, pentru a putea dispare mai uşor la adăpostul întunericului,

Între timp, alţi piraţi, treziţi de zgomot, coborau scara venind de pe punte. Cu al treilea foc, Ayrton doborî pe unul dintre ei, iar ceilalţi se dădură la o parte, neînţelegînd ce se petrece. Din două sărituri, Ayrton era pe punte şi trei secunde mai tîrziu, după ce trăsese ultimul glonte în obrazul unui pirat ce-l apucase de gît, el sărea peste bastingaj, aruncîndu-se în mare.

Nici nu făcuse cîţiva metri şi gloanţele începură să răpăie ca grindina în jurul lui.

E lesne de înţeles prin ce spaimă trecură Pencroff în ascunzătoarea lui şi Cyrus Smith, reporterul, Harbert şi Nab ascunşi în Cămin, auzind împuşcăturile de pe