Gavagai. Blemii nu aleargă ca monopozii, dar tot mai bine ca animalele foarte încete, ca voi, merge pe sus. Ce este aceştia?”

„Cai”, zise Baudolino, amintindu-şi că-n împărăţia Preotului nu creşteau cai.

„Cum este caii?” întrebă monopodul curios.

„Ca aceştia”, răspunse Poetul, „aşa cum îi vezi.”

„Eu mulţumeşte. Voi oamenii, puternici, care merge cu animale precum caii.”

„Dar ascultă puţin. Te-am auzit spunând mai înainte că monopozii nu sunt prieteni cu blemii. Ei nu ţin de împărăţie sau de provincie?”

„O, nu, ei, ca şi noi, este servi ai Presbyter, şi ca şi ei sunt poncii, pigmeii, giganţii, panoţii, cei fără limbă, nubienii, eunucii şi satirii-care-nu-se-vede-niciodată. Toţi buni creştini şi servi credincioşi ai Diaconului şi ai Presbyterului.”

„Nu sunteţi prieteni pentru că sunteţi deosebiţi?” întrebă Poetul.

„Cum adică zici tu deosebiţi?”

„Păi, în sensul că tu eşti altfel decât noi şi...”

„De ce eu diferit de voi?”

„Păi, Sfinte Dumnezeule”, zise Poetul, „ca să-ncepem cu ceva, ai un singur picior! Noi şi blemul avem câte două!”

„Dar şi voi, şi blemul, dacă ridicaţi un picior, tot unul are.”

„Dar tu n-ai încă unul dacă vrei să-l pui jos!”

„De ce trebuie eu las în jos picior care nu am? Trebuie tu laşi în jos al treilea picior care nu are?”

Interveni împăciuitor Boidi: „Ascultă, Gavagai, admite şi tu că blemul n-are cap.”

„Cum nu are cap? Are ochi, nas, gură, vorbeşte, mănâncă. Cum face tu asta dacă nu are cap?”

„Dar tu n-ai observat niciodată că n-are gât, iar după gât, lucrul acela rotund pe care îl ai şi tu pe gât, iar el nu?”

„Ce vrei spune observat?”

„Văzut, băgat de seamă, ştii şi tu!”

„Poate tu zice că el nu cu totul egal mie, că mama mea nu poate confundă mine cu el. Dar nici tu egal cu prieten acesta al tău pentru că el are semn pe obraz, iar tu nu are. Şi prieten al tău e deosebit de acela negru ca unul dintre Magi, iar el deosebit de acela cu barba neagră de rabin.”

„De unde ştii că am barbă de rabin?” întrebă plin de speranţe Solomon, care cu siguranţă că se gândea la triburile dispărute şi vedea în cuvintele acelea un semn evident că au trecut pe-acolo sau că se aflau în împărăţia aceea. „Ai mai văzut şi alţi rabini?”

„Eu nu, dar toţi zice barbă de rabin acolo la Pndapetzim.”

Boron zise: „Hai s-o scurtăm. Monopodul ăsta nu ştie să vadă o deosebire între el şi blem, tot aşa cum noi nu ştim s-o vedem între Porcelli şi Baudolino. Dacă vă gândiţi bine, asta se-ntâmplă când întâlneşti străini. Între doi mauri, voi puteţi să vedeţi bine deosebirea?”

„Da”, zise Baudolino, dar un blem şi un monopod nu sunt ca noi şi ca maurii pe care-i vedem numai când mergem pe la ei. Ei trăiesc cu toţii în aceeaşi provincie, iar el deosebeşte între blem şi blem, dacă spune că ăla pe care l-am văzut adineauri e prietenul lui, în timp ce alţii nu. Ascultă-mă bine, Gavagai: ai spus că-n provincie locuiesc şi panoţi. Eu ştiu ce anume sunt panoţii, sunt oameni aproape ca şi noi, numai că au două urechi atât de uriaşe că le coboară până la genunchi şi când e frig şi le înfăşoară în jurul trupului ca pe o mantie. Aşa sunt panoţii?”

„Da, ca şi noi. Şi eu are urechi.”

„Dar nu până la genunchi, ce Dumnezeu!”

„Şi tu are urechi mult mai mari decât cele ale prietenului de lângă tine.”

„Dar nu ca panoţii, asta-i bună!”

„Fiecare are urechi aşa cum a făcut mama lui.”

„Dar atunci de ce spui că nu prea se au bine blemii şi monopozii?”

„Ei gândeşte rău.”

„Cum rău?”

„Ei creştini care face greşeală. Ei phantasiastoi. Ei zice drept şi ca noi că Fiul nu e de aceeaşi natură cu Tatăl, pentru că Tată există dinainte ca să începe timpul, pe când Fiul e creat de Tată, nu din nevoie, ci din voinţă. Aşa că Fiul e fiu adoptiv al lui Dumnezeu, nu-i aşa? Blemii zice: da, Fiul nu are aceeaşi natură ca Tatăl, dar acest Verb, chiar dacă doar fiu adoptiv, nu poate face pe sine carne. Deci Isus niciodată nu devenea carne, ceea ce apostoli a văzut era doar... cum să spun... phantasma...”

„Pură aparenţă.”

„Aşa. Ei zice că numai fantasma de la Fiu a murit pe cruce, nu se naşte la Betleem, nu se naşte din Maria, într-o zi pe râul Iordan în faţa lui Ioan Botezătorul apare şi toţi zic O! Dar, dacă Fiu nu e carne, cum zice pâinea asta e carnea mea? De fapt ei nu face comuniune cu pâine şi burq.”

„Poate pentru că ar trebui să sugă vinul sau cum îl numeşti tu, cu ţeava aceea”, zise Poetul.

„Iar panoţii?” întrebă Baudolino.

„Oh, pe ei nu interesează ce face Fiul când coboară pe pământ. Ei gândeşte numai la Duhul Sfânt. Ascultă: ei zice că creştini la apus crede că Sfântul Spirit purcede din Tatăl şi din Fiu. Ei protestează şi zice că acest «din Fiu» este pus după aceea, şi în crezul de la Constantinopole nu spune aşa. Spirit Sfânt pentru ei purcede numai din Tatăl. Ei crede contrar decât pigmeii. Pigmeii zice că Sfântul Spirit purcede numai din Fiu, şi nu din Tatăl. Panoţii urăşte întâi de toate pigmeii.”

„Prieteni”, zise Baudolino adresându-se tovarăşilor săi. „Mi se pare evident că diferitele rase existente în provincia asta nu dau nici o importanţă deosebirilor trupului, culorii, formei, cum facem noi, care şi atunci când vedem un pitic, îl credem o greşeală a naturii. Şi, în schimb, ca de altfel şi mulţi dintre învăţaţii noştri, dau mare importanţă deosebirilor de idei asupra naturii lui Crist sau asupra Trinităţii, despre care am auzit atâta vorbindu-se la Paris. Este modul lor