Inginerul zări prin ochian cele patru tunuri îndreptate spre insulă. Erau desigur gata să tragă la primul semnal. Totuşi, pe bricul Speedy era linişte ! Piraţii circulau pe punte şi îşi vedeau de treburi. Numai cîţiva se urcaseră pe dunetă, iar doi dintre ei, cocoţaţi pe barele catargului mare, urmăreau cu ochianele, cu mare atenţie, tot ce se petrecea pe insulă.

Desigur că Bob Harvey şi echipajul său nu-şi dăduseră prea bine seama de tot ce se întîmplase în timpul nopţii pe bordul vasului. Omul acela pe jumătate gol, care forţase uşa magaziei cu pulbere, care trăsese şase focuri de revolver asupra lor şi se luptase cu ei, omorîndu-l pe unul dintre ai lor, şi rănind pe alti doi, omul acela scăpase oare de gloanţele lor? De unde venea el, ce căuta pe bord ? Să fi avut într-adevăr de gînd să arunce bricul în aer, aşa cum i se păruse lui Bob Harvey ? Toate acestea erau destul de nelămurite în mintea ocnaşilor. De un singur lucru nu se puteau îndoi, şi anume,că insula necunoscută, în faţa căreia ancoraseră, era locuită şi poate chiar de o întreagă colonie hotărîtă să se apere. Totuşi, nu se arăta nimeni nici pe plajă nici pe înălţimile insulei. Ţărmul părea pustiu şi nu vedeau nici urmă de locuinţă. Să fi fugit locuitorii spre interior ?

Iată întrebările ce frămîntau desigur pe căpetenia piraţilor, care, foarte prevăzătoare, căuta să-şi dea seama de împrejurări înainte de a porni la atac.

Timp de o oră şi jumătate nu întreprinse nimic. Bob Harvey şovăia. Nu-i zărise nici cu cel mai bun ochian pe pionierii ascunşi printre stînci. Pe cît se părea, nu găsise ciudate nici perdelele verzi de crengi şi liane, care ascundeau ferestrele Casei de Granit şi care se desprindeau foarte limpede pe faleza goală. Într-adevăr, cu greu şi-ar fi putut închipui că exista o locuinţă aşezată la o atare înălţime, în mijlocul unui masiv de granit. De la capul Ghearei, pînă la cele două Mandibule, nimic nu trăda prezenţa unor locuitori pe insulă.

Pe la orele opt, pionierii observară totuşi oarecare mişcare pe bric. Coborau o barcă, în care luară loc şapte piraţi înarmaţi cu puşti. Unul dintre bandiţi se aşeză la cîrmă, patru la vîsle, iar alţi doi, ghemuiţi la prova bărcii, pîndeau cu încordare ţărmul. Porniseră fără îndoială într-o primă recunoaştere, dar nu păreau dornici să debarce, deoarece în acest caz ar fi plecat desigur în număr mai mare.

Din înălţimea catargelor, piraţii văzuseră desigur că ţărmul era apărat de un ostrov, de care îl despărţea un canal lat de o jumătate de milă. Cyrus Smith îşi dădu totuşi în curînd seama — după direcţia bărcii —< că bandiţii nu intrau în canal, ci se îndreptau spre ostrov, lucru ce dovedea o măsură de prevedere şi destulă înţelepciune din partea lor.

Pencroff şi Ayrton, ascunşi printre stînci, îi văzură îndreptîndu-se spre ei şi aşteptară să se apropie.

Barca înainta încet. Vîslele se afundau în apă la intervale mari. Unul dintre ocnaşi, care şedea în faţă, ţinea în mînă o sondă, căutînd să afle adîncimea apelor canalului. Deci Harvey avea de gînd să se apropie cu bricul cît mai mult de ţărm. Piraţii căţăraţi pe frînghiile catargelor nu pierdeau barca din ochi, urmărind. încercările de sondaj, care aveau să le fie de folos la debarcare.

Barca se opri la o mică depărtare de ţărmul ostrovului. Cîrmaciul, în picioare, căuta un punct unde să acosteze. În aceeaşi clipă, răsunară două împuşcături, şi norişori de fum plutiră deasupra stîncilor, Cîrmaciul şi marinarul cu sonda se prăbuşiră în barcă, loviţi în acelaşi timp.

Numaidecît urmă o detunătură puternică, un nor de fum scînteietor ţîşni din coasta vasului şi o ghiulea făcu ţăndări creştetul stîncilor, sub care se adăposteau Ayrton şi Pencroff. Cei doi apărători scăpară neatinşi. în barcă izbucniră blesteme groaznice. Cârmaciul fu înlocuit cu unul dintre tovarăşii săi, iar vîslele loviră grăbite apa.

Totuşi, în loc să se întoarcă spre vas, cum ar fi fost de crezut, barca o lua de-a lungul ţărmului, căutînd să ocolească ostrovul pe la sud. Piraţii vîsleau repede ca să iasă din bătaia gloanţelor.

Înaintară astfel pînă în apropierea capului Epavei, pe care îl ocoliră, apăraţi mereu de tunurile bricului, şi se îndreptară apoi spre vărsarea rîului Mercy.

Piraţii aveau deci de gînd să pătrundă pe canal, ca să-i ia pe la spate pe pionierii din ostrov, în aşa fel, încît să-i prindă între focurile celor din barcă şi tunurile bricului, situaţie destul de primejdioasă.

Trecu un sfert de oră şi barca înainta mereu. în aer şi pe apă, tăcere, linişte desăvîrşită.

Pencroff şi Ayrton, deşi vedeau bine că pot fi luaţi pe la spate, nu părăsiră postul,fie pentru că nu voiau să rămînă descoperiţi în bătaia tunurilor de pe vas, fie pentru că se bizuiau pe tovarăşii care vegheau la revărsarea rîului şi printre stîncile Căminului.

Douăzeci de minute după încetarea primelor focuri, barca se afla la gura rîului Mercy. Fluxul tocmai începea cu violenţa lui obişnuită, ocnaşii erau împinşi spre gura rîului şi cu greu se menţineau în mijlocul canalului, vîslind cu putere. Cum treceau de ajuns de aproape de gura rîului, fură întîmpinaţi cu două gloanţe, care mai doborîră în barcă doi dintre ei. Nab şi Spilett îşi nimeriseră şi ei ţinta.

Bricul trimise pe dată o a doua ghiulea asupra locului pe care îl trăda fumul armelor, dar fără să facă nici o pagubă.

În barcă rămăseseră doar trei oameni teferi. Luată de curent, ea alunecă pe canal cu repeziciunea unei săgeţi, trecînd prin faţa lui Cyrus Smith şi a lui Harbert, care nu găsiră de cuviinţă să tragă, nesocotind-o de ajuns de aproape. Barca ocoli vîrful nordic al ostrovului şi, mînată de doi dintre marinarii care mai rămăseseră teferi, căuta să se înapoieze la bric,

Pînă acum, pionierii n-aveau 'de ce să se plîngă. Lucrurile începuseră prost pentru adversari. Aceştia aveau patru răniţi sau poate chiar patru morţi; pionierii, dimpotrivă, scăpaseră teferi, nimerindu-şi adversarii în plin. Dacă piraţii urmau să-i atace în felul acesta, reînnoind încercările de debarcare cu ajutorul bărcilor, ei puteau fi doborîţi unul cîte unul.

Acum se