dovedea cît de nimerite erau dispoziţiile inginerului. Piraţii puteau să-şi închipuie într-adevăr că aveau de-a face cu. duşmani numeroşi şi bine înarmaţi, pe care nu-i vor învinge cu uşurinţă.

Mai trecu o jumătate de oră pînă ce barca, lovită de curentul din larg, izbuti să ajungă la bric. În momentul în care barca, aducînd răniţii, fu urcată pe vas, izbucniră răcnete groaznice şi cîteva ghiulele, slobozite fără nici un rost, se pierdură în văzduh.

Între timp, doisprezece ocnaşi, înnebuniţi de furie, sau poate încă sub stăpînirea băuturii din ajun, se zvîrliră în barcă. Coborîră încă o barcă, în care luară loc alţi opt inşi; prima se îndreptă spre ostrov, iar a doua spre revărsarea rîului Mercy.

Situaţia lui Pencroff şi a lui Ayrton începea să se înrăutăţească. Ei îşi dădeau seama că e timpul' să se întoarcă pe insulă.

Totuşi aşteptară trecerea primei bărci, şi alte două gloanţe, bine ţintite, stîrniră tulburare în sînul echipajului. Apoi, Pencroff şi Ayrton îşi părăsiră posturile şi, urmăriţi de gloanţele piraţilor, străbătură în goană ostrovul. Se aruncară în pirogă şi trecură repede canalul, pe cînd barca ocolea capul ostrovului, şi în cele din urmă se adăpostiră în Cămin.

Nici nu ajunseră bine lîngă Cyrus Smith şi Harbert, cînd ostrovul fu invadat de piraţi, care îl cutreierau în lung şi în lat.

Dar aproape în aceeaşi clipă, alte detunături răsunară de la postul aşezat lîngă rîu. Doi din cei opt ocnaşi, care se aflau în barcă, fură ucişi de Gédéon Spilett şi de Nab, iar barca tîrîtă spre stînci, se sfărâmă chiar la gura rîului. Cei şase supravieţuitori, ţinînd armele ridicate deasupra capului ca să le ferească de umezeală, izbutiră totuşi să iasă pe malul drept al rîului, fugind apoi cît îi ţineau picioarele spre capul Epavei, departe de bătaia gloanţelor.

Situaţia se schimbase. Pe ostrov se aflau doisprezece ocnaşi dintre care cîţiva erau răniţi. Aveau totuşi o barcă, pe care o puteau folosi. Pe insulă pătrunseseră şase oameni, care nu puteau să ajungă la Casa de Granit, fiindcă nu puteau trece rîul, podurile fiind ridicate.

— Merge! strigă Pencroff năvălind în cămin. Merge, domnule Cyrus! Dumneavoastră ce credeţi ?

— Cred că lupta va lua o nouă întorsătură. Nu putem să ne închipuim că bandiţii sînt atît de proşti, încît să continue într-un chip atît de neprielnic pentru ei !

— Totuşi, canalul n-au să-l treacă, spuse marinarul. Carabina lui Ayrton şi a domnului Spilett veghează şi ştiţi că bat departe !

— Fără îndoială, răspunse Harbert, dar ce pot două carabine faţă de tunurile bricului ?

— Dar bricul încă n-a intrat pe canal, zise Pencroff.

— Şi dacă vine? întrebă Cyrus Smith.

— E cu neputinţă. Riscă să se împotmolească, şi atunci e pierdut.

— Ba e foarte cu putinţă, răspunse Ayrton. Ocnaşii se pot folosi de flux ca să intre în canal, chiar dacă se vor împotmoli la retragerea apelor, iar noi n-o să ne putem păstra locurile în bătaia tunurilor lor.

— Ei drăcie! răcni Pencroff. Mi se pare că tîlharii se pregătesc să ridice ancora !

— S-ar putea să fim siliţi să ne adăpostim în Casa de Granit ! observă Harbert.

— Deocamdată aşteptăm, răspunse Cyrus Smith.

— Dar Nab şi domnul Spilett ? întrebă Pencroff.

— Vor şti ei să ne găsească. Fii gata, Ayrton ! Carabina dumitale şi a lui Spilett au cuvîntul !

Ayrton avusese dreptate. Bricul începu să se apropie de ostrov. Marea mai crescu încă un ceas şi jumătate, uşurînd manevra bricului. Totuşi, Pencroff nu era de părerea lui Ayrton şi era sigur că bricul nu va îndrăzni să încerce să intre pe canal.

Piraţii de pe ostrov se apropiaseră între timp de ţărmul opus, astfel că numai canalul îi mai despărţea de uscat. Fiind înarmaţi numai cu puşti, ei nu puteau face nici un rău pionierilor ascunşi în Cămin şi la revărsarea rîului Mercy. Neştiind însă că pionierii aveau carabine cu tragere lungă, nu se credeau nici ei în primejdie şi înaintau descoperiţi.

Scurtă le fu însă liniştea. Carabinele lui Ayrton şi a lui Gédéon Spilett începură să glăsuiască, spunînd ocnaşilor lucruri atît de neplăcute, încît doi dintre ei se întinseră la pămînt.

Urmă o debandadă generală. Fără să-şi ridice măcar răniţii sau morţii, cei zece care scăpaseră cu viaţă alergară în fuga mare spre malul opus al ostrovului, săriră în barcă şi vâsliră repede spre bric.

— Opt bandiţi mai puţin ! strigă Pencroff. Se pare că domnul Spilett şi Ayrton se înţeleg bine.

— Domnilor, zise Ayrton, încărcîndu-şi carabina, se încurcă lucrurile. Bricul porneşte.

— Dar n-au ridicat încă ancora ! strigă Pencroff,

— Uite că au şi început s-o tragă !

Într-adevăr se auzea huruitul lanţului ancorei smulse din adînc, pe măsură ce se înfăşură pe scripete. Vîntul bătea din larg şi înălţînd pînza de la catargul cel mare şi de la cel mijlociu, vasul se apropia, încet, de coastă.

De la cele două posturi ale lor, pionierii priveau cuprinşi de tulburare, dar fără să dea nici un semn de viaţă. Groaznică va fi situaţia lor, cînd vor ajunge în bătaia tunurilor, fără să se mai poată apăra. Cum vor putea împiedica atunci debarcarea piraţilor ?

Cyrus Smith îşi dădea bine seama care era situaţia şi se întreba ce era de făcut ? Trebuia să ia peste puţin o hotărîre. Ce era de făcut ? Să se închidă în Casa de Granit şi să reziste acolo săptămîni întregi, poate chiar luni de zile, mai ales că provizii aveau din belşug ? Bine, dar apoi ? Piraţii nu vor fi mai puţin stăpîni pe insulă; vor distruge totul şi încetul cu încetul vor pune mîna şi pe ei, deveniţi prizonieri în Casa de Granit.

O singură scăpare le mai rămînea: Bob Marvey să nu se aventureze pe canal şi să rămînă de partea cealaltă a ostrovului. De la o asemenea depărtare, loviturile de tun nu le puteau pricinui stricăciuni prea mari.

— Dacă Bob Harvey este un marinar bun, spuse Pencroff, nu se va aventura niciodată pe canal ! Ştie el prea bine că-şi primejduieşte vasul dacă se iveşte vreo furtună ! Şi ce se face el fără bric ?

Dar bricul se apropiase de ostrov şi se vedea lămurit că încearcă să