Observînd drumul străbătut de bărci, aflase traseul canalului, în care se avînta acum cu multă îndrăzneală. Planul lui era limpede: căuta să se aşeze în faţa Căminului şi să răspundă cu ghiulele gloanţelor care îi loviseră echipajul.

în curînd bricul ajunse la extremitatea inferioară a ostrovului, pe care o ocoli cu uşurinţă. îndreptînd apoi pînza din urmă după direcţia vîntului, ajunse chiar în dreptul revărsării rîului.

— Fir-ar ei de tîlhari, vin peste noi ! strigă Pencroff.

În clipa aceea, Nab şi Gédéon Spilett veniră şi ei lîngă Cyrus Smith, Ayrton, Pencroff şi Harbert.

Reporterul şi tovarăşul său găsiseră nimerit să părăsească postul de lîngă rîul Mercy, de unde nu mai puteau să tragă asupra bricului. Şi bine făcuseră. Era mai potrivit ca pionierii să fie adunaţi la un loc, în clipa în care avea să înceapă desigur o acţiune hotărîtoare. Gédéon Spilett şi Nab se strecuraseră, adăpostiţi de stînci, sub o ploaie de gloanţe care din fericire nu-i atinsese.

— Spilett ! Nab ! strigă inginerul, nu sînteţi răniţi?

— Nu, răspunse reporterul, numai cîteva contuziuni provocate de gloanţele care au ricoşat, împroşcîndu-ne cu bucăţi de stîncă ! Dar blestematul de bric intră în canal !

— Da, răspunse Pencroff, şi în mai puţin de zece minute va fi în faţa Casei de Granit !

— Ce ai de gînd, Cyrus ? întrebă reporterul.

Trebuie să ne adăpostim în Casa de Granit cît mai e timp şi cît nu ne văd ocnaşii.

— Sînt de aceeaşi părere, răspunse Gédéon, dar odată închişi...

— Să mergem acolo şi vom vedea noi ce e de făcut, răspunse inginerul. Atunci să pornim imediat ! spuse reporterul.

— Nu sînteţi de părere, domnule Cyrus, ca Ayrton şi cu mine să rămînem aici ? întrebă marinarul.

— La ce bun, Pencroff ? răspunse Cyrus Smith. Nu, să nu ne despărţim !...

Nu mai aveau nici o clipă de pierdut. Pionierii părăsiră Căminul apăraţi de cotitura stîncilor, care-i ascundeau de privirile celor de pe vas, în timp ce două-trei detunături şi zgomotul ghiulelelor, care se spărgeau de stînci, vesteau apropierea bricului.

Se repeziră la ascensor şi, într-o clipită, se suiră pînă la uşa Casei de Granit, unde Top şi Jup erau închişi din ajun, şi pătrunseră în fugă în sala cea mare.

Era şi timpul, căci, în clipa aceea, pionierii zăriră prin frunziş bricul învăluit de fum, strecurîndu-se în canal. Fură nevoiţi să se ferească de la ferestre, căci salvele bubuiau fără încetare şi ghiulelele celor patru tunuri, însoţite de urale, loveau la întîmplare atît Căminul, cît şi fostul post de observaţie de la gura rîului, sfărîmînd stîncile.

Nădăjduiau totuşi că ascunzătoarea lor va fi cruţată, mulţumită măsurilor luate de Cyrus Smith, care camuflase ferestrele, cînd pe neaşteptate, o ghiulea pătrunse în coridor prin deschizătura uşii.

— Blestemaţi să fie ! Sîntem descoperiţi strigă Pencroff.

Poate că nu-i văzuse, totuşi Bob Harvey găsise de cuviinţă să trimită un proiectil spre frunzişul suspect, care învăluia partea aceea a falezei. Bombardamentul se înteţi chiar atunci cînd, izbutind să distrugă o parte din perdeaua de frunziş, lovitura dezgolise una din deschizăturile făcute în granit.

Situaţia pionierilor era desperată. Ascunzişul lor fusese descoperit. Nu aveau cum să se apere împotriva ghiulelelor, nici nu puteau împiedica distrugerea stîncilor, ale căror sfărîmături zburau în jurul lor. Nu le mai rămînea decît să se ascundă în coridorul de sus al Casei de Granit şi să lase locuinţa lor pradă tîlharilor. Dar deodată se auzi un zgomot asurzitor, urmat de ţipete groaznice !

Urmat de tovarăşii săi, Cyrus Smith se repezi la una din ferestre.

Ridicat pe un fel de trombă lichidă, căreia nu putuse să i se împotrivească, bricul se despicase în două, şi în mai puţin de zece secunde fu înghiţit de valuri împreună cu fiorosul lui echipaj !

CAPITOLUL IV

Pionierii pe ţărm. Ayrton şi Pencroff Ia lucrările de salvare. Convorbirea din timpul mesii. Părerile lui Pencroff. Vizitarea bricului. Magazia de pulbere intactă. Noi bogăţii. Ultimele rămăşiţe. Un cilindru spart.

— Au sărit, în aer ! strigă Harbert.

— Da, au sărit, de parcă ar fi aprins Ayrton praful de puşcă ! răspunse Pencroff, aruncîndu-se în ascensor împreună cu Nab şi Harbert.

— Dar ce s-a întîmplat ? întrebă Gédéon Spilett, înmărmurit de sfîrşitul neaşteptat.

— De data asta aflăm noi ce este !... răspunse repede inginerul.

— Ce să aflăm ?

— Mai tîrziu ! Mai tîrziu ! Hai, Spilett. Un singur lucru are acum însemnătate. Piraţii au fost nimiciţi !

Cyrus Smith împreună cu reporterul şi cu Ayrton îi ajunseră din urmă pe cei de pe plajă.

Din bric nu se mai vedea nimic, nici măcar catargele. După ce fusese ridicat de trombă, se răsturnase pe o coastă, dîndu-se la fund, probabil din pricina unei spărturi uriaşe. Dar cum în locul acela canalul nu era prea adînc - să fi avut douăzeci de picioare - vasul avea să reapară desigur o dată cu retragerea apelor.

Cîteva rămăşiţe pluteau la suprafaţa mării: pînze de corabie, o întreagă armătură cu catarge şi bare de schimb, coteţe cu păsări încă în viaţă, lăzi şi butoiaşe, care ieşeau cu încetul la suprafaţă din pîntecele vasului. Totuşi nu apăreau nici un fel de sfărîmături sau scînduri din punte ori din îmblănitura vasului, ceea ce făcea ca scufundarea bricului să pară destul de ciudată !

Se iviră însă şi cele două catarge, care fuseseră frînte aproape de baza lor. Unele pînze ale catargelor erau strînse, altele desfăcute. Aceste bogăţii nu puteau fi lăsate pradă refluxului; Ayrton şi Pencroff săriră în pirogă, avînd de gînd să tîrască toate resturile spre ţărmul insulei sau al ostrovului.

Dar în clipa în care se îmbarcau, îi opri o reflexie a lui Gédéon Spilett.

— Ce s-o fi întîmplat cu cei şase ocnaşi care au debarcat pe ţărmul drept al rîului Mercy ? se întrebă el.

Într-adevăr, nu trebuiau să uite că cei şase oameni, a căror barcă se sfărîmase de stînci, izbutiseră să ajungă la capul Epavei.

Priviră într-acolo, fără să vadă pe nimeni. Poate că după ce se scufundase bricul o luaseră la fugă spre interiorul insulei.

— De ei