Colonelul Julyan se ridică și privi prin portieră.

— Aici n-a plouat, zise el.

— Nu, răspunse Maxim.

— Totuşi n-ar strica.

— Nu.

— N-am izbutit să ne descotorosim de Favell, e tot în urma noastră.

— Da.

Străzile comerciale ale cartierelor mărginaşe erau aglomerate. Femei obosite, cu copii plângând, în cărucioarele lor, priveau vitrinele, vânzătorii ambulanţi strigau, ştrengarii se agățau îndărătul camioanelor. Era prea multă lume, prea mult zgomot. Chiar și aerul era iritant, înăbuşitor, irespirabil.

Străbaterea Londrei mi se păru nesfârşită și când ne-am aflat în spaţiul liber, de dincolo de Hampstead, am simţit cum îmi zvâcneşte capul și-mi ard ochii. Mă întrebam cât de obosit era Maxim. Era palid și avea cearcăne la ochi, dar nu spunea nimic. Colonelul Julyan căsca îndărătul nostru. Deschidea gura mare și căsca zgomotos, apoi scotea un oftat adânc. Făcea așa la fiecare câteva minute. Simţeam că mă cuprinde o enervare stupidă și că abia puteam să mă stăpânesc să nu mă întorc la el strigând să înceteze.

Când trecurăm de Hampstead, el scoase din buzunar o hartă întocmită pe scară mare și începu să-l dirijeze pe Maxim spre Barnett. Drumul era ușor și existau stâlpi indicatori, dar el ţinea să ne semnaleze fiecare turnantă și dacă Maxim avea o clipă de şovăială, colonelul Julyan se aşeza la portieră și întreba pe un trecător care este drumul bun.

Ajunşi la Barnett, îl silea pe Maxim să se oprească în fiecare clipă.

— Ne-aţi putea spune unde-i vila Roseland? E a unui doctor Baker, care s-a mutat acolo de puţină vreme.

Atunci trecătorul se oprea, încrunta sprâncenele, nedumerit, ignoranţa zugrăvindu-se clar pe chipul lui.

— Doctorul Baker? Nu cunosc niciun doctor Baker. Există o vilă a trandafirilor, lângă biserică, dar e locuită de un domn Wilson.

— Nu, noi căutăm vila Roseland, casa doctorului Baker, zicea colonelul Julyan și porneam din nou ca să ne oprim iarăși înaintea unei doici și a unui cărucior de copil.

— Aţi putea să ne spuneţi unde-i vila Roseland?

— Îmi pare rău, dar sunt de curând venită aici.

— Nu-l cunoaşteţi pe doctorul Baker?

— Nu, pe doctorul Davidson, eu îl cunosc pe doctorul Davidson.

— Nu, noi îl căutăm pe doctorul Baker.

Îl privii pe Maxim. Părea foarte obosit. Ţinea gura strânsă. Favell se târa după noi, în mașina lui verde, plină de praf.

În cele din urmă un poştaş ne arătă casa. O casă pătrată, acoperită de iederă, fără niciun nume la poartă și prin fața căreia mai trecusem de două ori.

Automat, îmi luai poşeta și-mi trecui pe obraz pudra ce-mi mai rămăsese pe puf. Maxim trase mașina la marginea străzii. Nu intră cu ea în grădină.

— Ei bine, iată-ne ajunşi, zise colonelul Julyan și e cinci și douăsprezece minute: O să-l deranjăm tocmai la ceai. Mai bine să aşteptăm puțin.

Maxim aprinse o ţigară, apoi îmi întinse mâna. Nu zicea nimic. Îl auzii pe colonelul Julyan desfăşurându-şi harta.

— Am fi putut veni direct, fără să mai trecem prin Londra, spuse el. Am fi câştigat cel puțin patruzeci de minute. Am mers bine primii două sute de kilometri. După Chiswick, am pierdut vreme.

Un băiat pe bicicletă care transporta clienţilor mărfurile cumpărate, ne depăşi, fluierând. Un autocar se opri în colţ și din el coborâră două femei. Undeva un orologiu bătu sfertul. Îl zăream pe Favell pe jumătate întins în mașina lui, aflată în spatele nostru, fumând o ţigară. Mi se părea că nu mai simt nimic. Şedeam privind la lucrurile mărunte, fără însemnătate. Cele două femei din autocar mergeau de-a lungul şoselei. Biciclistul dispăru la cotitură. O vrabie sări în mijlocul drumului, ciugulind o balegă.

— Cred că Baker ăsta nu-i cine știe ce mare grădinar, spuse colonelul Julyan. Uită-te la crăcile astea care depăşesc zidul. Ar fi trebuit să fie tăiate.

El strânse harta și o puse în buzunar.

— Ciudat colţişor pentru un loc de retragere, zise el. La doi paşi de şosea și cu case în toate părţile. Nu mi-ar plăcea așa ceva. Dar înainte de a se fi clădit, probabil că a fost frumos. Trebuie să fie un teren bun de golf în apropiere.

El tăcu o clipă, apoi deschise portiera și coborî din mașină.

— Hai, de Winter, zise el. Ce spui?

— Sunt gata, zise Maxim.

Ieşirăm din mașină. Favell veni și el numaidecât.

— Ce mai aşteptaţi? Vă bâţâiţi de frică? întrebă el.

Nimeni nu-i răspunse. Intrarăm în grădină și o luarăm pe aleea ce ducea spre casă. Alcătuiam un grupuleţ ciudat. Observai un teren de tenis îndărătul casei și auzii pocnetul unei mingi. Un glas de băiat strigă: — Cincizeci și cinci, nu treizeci. Nu-ţi amintești, că ai trimis mingea în aut, nătărăule?

— Trebuie să-şi fi terminat ceaiul, spuse colonelul Julyan. Şovăi o clipă privindu-l pe Maxim. Apoi apăsă pe sonerie. Ea răsună undeva, în fundul locuinţei. Am aşteptat mult timp. O servitoare foarte tânără veni să ne deschidă. Păru

uimită că vede atât de mulți inşi.

— Aici stă doctorul Baker? întrebă colonelul Julyan.

— Da, domnule. Poftiţi înăuntru.

Ea deschise o uşă la stânga antreului. Era probabil salonul, puțin folosit vara. Pe perete era portretul unei femei oacheşe, foarte urâtă. Mă întrebam dacă era doamna Baker. Fotoliile și divanul erau tapisate cu un creton înflorat, nou și strălucitor. Fotografiile a doi colegieni cu chipuri rotunde și zâmbitoare, împodobeau căminul, într-un colţ, lângă fereastră, era un aparat mare, de radio. Atârnau de el niște sârme și o antenă. Favell începu să se uite la portretul femeii de pe perete. Colonelul Julyan se sprijini de cămin. Maxim și cu mine priveam pe fereastră. Zărirăm un şezlong și spatele unui cap de femeie. Terenul de tenis era probabil de cealaltă parte. Auzeam strigătele băieţilor. Un bătrân foxterier se scărpina în mijlocul unei alei. Aşteptarăm vreo cinci minute. Mi se părea că trăiam viaţa altcuiva, că venisem în casa aceea ca să prezint o listă de subscripţii caritabile. Aceasta nu semăna cu nimic din ce cunoșteam. Nu simțeam nimic, nicio durere.

Uşa se deschise în sfârșit și un bărbat intră în cameră. Era de statură mijlocie, cu fața mai mult prelungă și o bărbie ascuţită. Părul, de culoarea nisipului, încărunţise. Avea pantaloni de flanelă și un blazer albaştru-închis.

— Iertaţi-mă că v-am făcut să