aşteptaţi, zise el, tot așa de surprins ca și servitoarea, văzându-ne atât de numeroşi. A trebuit să mă duc să mă spăl pe mâini. Jucam tocmai tenis când aţi sunat. Luaţi loc.

El se întoarse către mine. Luai fotoliul cel mai apropiat și aşteptai.

— Trebuie să ți se pară o adevărată invazie, doctore, zise colonelul Julyan. Te rog sincer să mă ierţi că te deranjăm astfel. Mă numesc Julyan. Îţi recomand pe domnul de Winter, doamna de Winter și pe domnul Favell. Ai văzut poate numele domnului de Winter de curând în ziare.

— Oh, zise doctorul Baker, da, da, mi se pare. Era vorba de o anchetă, nu-i așa? Nevasta mea citeşte toate astea.

— Juriul a rostit un verdict, apreciind că a fost o sinucidere, spuse Favell, înaintând spre noi. Eu pun la îndoială acest verdict. Doamna de Winter era verişoara mea. O cunoșteam foarte bine. N-ar fi făcut niciodată așa ceva, cu atât mai mult cu cât n-ar fi avut niciun motiv. Ceea ce dorim să ştim e de ce dracu a venit la dumneata chiar în ziua morţii ei?

— Ai face mai bine să-l laşi pe Julyan sau pe mine să vorbim, zise Maxim cu blândeţe. Doctorul Baker nu înţelege o vorbă măcar din ceea ce-i povesteşti.

El se întoarse spre doctorul care stătea în picioare între ei doi, cu sprâncenele încruntate și zâmbetul lui de bun-venit îngheţat pe buze.

— Vărul primei mele soţii nu-i mulțumit de sentinţă, zise Maxim, iar noi am venit la dumneata pentru că ţi-am găsit numele și numărul de telefon al fostului dumitale cabinet de consultaţii în agenda soţiei mele. Se pare că stabilise o întâlnire cu dumneata și că a fost la ora două, în ultima zi pe care a petrecut-o la Londra. Ai putea verifica asta pentru noi?

Doctorul Baker asculta cu mare interes, dar când Maxim sfârşi, clătină din cap.

— Îmi pare nespus de rău, zise el, dar pesemne că te înşeli. Mi-aş aminti numele de Winter… N-am îngrijit niciodată în viaţa mea pe o doamnă de Winter.

Colonelul Julyan scoase portmoneul şi-i întinse pagina pe carte o rupsese din agendă.

— Iată, zise dânsul, e scris aici Baker, ora două, și o cruce mare, care arată că a fost la dumneata. Și iată și numărul de telefon. Museum 0488.

Doctorul Baker cercetă foaia.

— E ciudat, foarte ciudat. Da, acesta-i numărul…

— Nu s-ar putea să te fi consultat sub un nume fals? întrebă colonelul Julyan.

— Fireşte că-i posibil. Dar asta nu se obişnuieşte. Eu n-am încurajat niciodată asemenea lucruri. Nu-i bine pentru profesiunea noastră ca oamenii să creadă că ne pot trata astfel.

— Ai vreun indiciu despre această vizită în fişele dumitale? întrebă. Colonelul Julyan. Ştiu că întrebarea mea e contrarie uzanţelor, dar și împrejurările sunt foarte neobişnuite. Credem că vizita ei la dumneata poate avea vreo legătură cu situaţia ce ne interesează și cu… sinuciderea ei.

— Asasinat, zise Favell.

Doctorul Baker ridică sprâncenele şi-l privi întrebător pe Maxim.

— Nu știam că-i vorba despre asta, zise el încet. Atunci, înţeleg și o să fac tot ce-mi stă în putinţă ca să vă ajut. Dacă mă iertaţi câteva clipe, o să mă duc să-mi cercetez fişele. Trebuie să fie înregistrată undeva fiecare consultaţie avută în cursul anului și o descriere a cazului respectiv. Luaţi, vă rog, ţigări. E prea devreme pentru porto, nu-i așa?

Colonelul Julyan și Maxim clătinară din cap. Credeam că Favell o să spună ceva, dar doctorul Baker plecase din odaie, înainte ca el să fi avut vreme să rostească vreun cuvânt.

— Pare un tip bine, zise colonelul Julyan.

— De ce nu ne-a dat whisky? întrebă Favell. Îl ține cu siguranţă încuiat. Nu-mi prea place. Cred că n-o să ne fie de prea mare ajutor.

Maxim nu spunea nimic. Auzeam zgomotul mingii de tenis, Foxterierul lătra. Un glas de femeie îi strigă să tacă.

Vacanţă de vară. Baker juca cu fiii lui. Le-am întrerupt obiceiurile. Pe cămin, o pendulă aurită, sub un glob, ticăia foarte tare. Alături era o carte poştală a lacului Leman. Bakerii aveau prieteni în Elveţia.

Doctorul Baker se întoarse în cameră aducând un registru mare și o cutie de fişe. Le puse pe masă.

— Am adus fişierul din anul trecut, zise el. Nu l-am frunzărit de când ne-am mutat. N-am renunţat la medicină decât de şase luni.

Deschise registrul și începu să întoarcă paginile. Îl priveam fascinată. O să găsească, desigur. Nu mai era acum decât o chestie de clipe.

— La şapte, opt, nouă, şopti el, aici nu-i nimic. În douăsprezece, aţi spus? La două? Ah!

Niciunul din noi nu clinti. Îi priveam toți chipul.

— Am văzut o doamnă Danvers, în douăsprezece, la două, zise el.

— Danny? Ei, asta-i, începu Favell, dar Maxim îi tăie vorba.

— Își dăduse, fireşte, un nume fals, zise el. Era limpede de la început. Îţi amintești de această vizită, doctore?

Doctorul Baker își și frunzărea fişele. Văzui mâinile adâncindu-i-se în despărţitura însemnată cu litera D. Găsi aproape numaidecât. Se uită repede la propriul lui scris.

— Da, zise el încet. Da, doamna Danvers. Acum îmi aduc aminte…

— Înaltă, slabă, oacheşă, foarte elegantă? întrebă conelul Julyan încet.

— Da, zise doctorul, da.

El citi fişele, apoi le puse în sertar.

— Fireşte, zise el, privindu-l pe Maxim, asta-i împotriva uzanţelor noastre profesionale. Noi îi primim pe bolnavi ca la împărtăşanie. Dar soţia dumitale a murit și înţeleg prea bine că împrejurările sunt neobişnuite. Vrei să ştii dacă soţia dumitale avea vreun motiv să se sinucidă? Cred că da. Femeia, care-şi spunea doamna Danvers, era rău bolnavă.

El se opri și ne privi pe rând.

— Mi-o amintesc perfect, zise el reluând fişele. Venise să mă vadă prima oară cu o săptămână înainte de data pe care aţi indicat-o. Se plângea de anumite simptome și am radiografiat-o. A doua oară a venit ca să cunoască rezultatul radiografiei. N-am aici radiografiile, dar am descrierea lor. O revăd stând în picioare în cabinetul meu întinzând mâna spre radiografii. „Vreau să știu adevărul, mi-a spus dânsa. Nu vreau să fiu cruţată și să aud cuvinte de mângâiere. Dacă sunt pierdută, poți să-mi spui”.

El tăcu și cercetă din nou fişele.

Eu aşteptam, aşteptam. De ce nu