— De ce n-ai șutat? întreabă ea nedumerită.

— Sfinte Sisoe, de ce aș șuta? exclamă Britt-Marie mirată.

Se uită urât una la cealaltă, fiecare crezând despre cealaltă că e complet nebună, evident. Vega trimite mingea înapoi spre băieți și se îndepărtează în fugă. Britt-Marie își scutură fusta de praf. Cineva ia o înghițitură de votcă.

— Plozi varză, știi… Varză la fotbal! N-ar nimeri nici apa din… cum se zice? Din barcă! Da’ n-au unde să joace, na… La dracu’! Închis și teren de fotbal, Consiliu, știi… Vândut teren să facă locuințe, știi? Apoi criză, rahat și, știi… nici locuințe, nici teren de fotbal.

— Kent spune că s-a terminat criza financiară, o informează Britt-Marie amabilă.

Cineva pufnește amuzată:

— Kent ăsta are… cum se zice? Cap în cur?

Britt-Marie nu știe dacă e mai jignită că nu știe ce înseamnă asta sau de ce bănuiește că înseamnă.

— Kent știe, cu siguranță, mai multe despre criză decât dumneata. E antreprenor, pricepi dumneata? De mare, mare succes. Face afaceri cu Germania, o informează ea.

Cineva nu pare deloc impresionată de performanțele în afaceri ale lui Kent. Arată spre copii cu sticla de votcă și continuă:

— Închis teren, gata și cu echipa, știi? Jucătorii buni duși toți la echipă de rahat în oraș.

Arată spre șosea, în direcția a ceea ce Britt-Marie bănuiește că este „orașul”, apoi din nou spre copii.

— Oraș, douăzeci de kilometri de-aci. Plozii ăștia rămași aici, știi? Au pățit ca ăla… cum îi zice? Faxin! Scoși din producție, sortiment neprofitabil! Kent are cap în cur! Criza s-a mutat de la oraș mare, știi, da îi place în Borg. S-a mutat aici, criză mizerabilă!

Cineva începe să râdă sau să tușească sau și una, și alta, greu de zis. Britt-Marie bagă de seamă diferența clară dintre cum Cineva vorbește despre „orașul” aflat la douăzeci de kilometri distanță și „orașul mare” din care vine Britt-Marie – două niveluri de dispreț. Cineva ia o înghițitură de votcă atât de mare, încât îi dau lacrimile și continuă:

— În Borg, toți șofer de camion, știi? Era… cum se zice? Firmă de transport! Pe urmă, criză, rahat, da? Acum în Borg mai mulți locuitori decât camioane și mai multe camioane decât slujbe.

Britt-Marie își strânge mai bine baierele genții și, din motive neclare, simte nevoia să se apere.

— Aveți șobolani, o informează ea pe Cineva, absolut deloc pe un ton neplăcut.

Cineva mai trage o dușcă de votcă.

— Trebuie să trăiască și șobolani undeva, nu?

Britt-Marie dă din cap, deloc critică.

— Șobolanii sunt murdari. Trăiesc în propriul jeg. Dar asta nu pare să te-ngrijoreze pe dumneata. Poate că ți se pare chiar plăcut.

Cineva se scarpină în ureche. Apoi se uită curioasă la vârful degetului. Mai bea un pic de votcă. Britt-Marie dă din cap și adaugă, cu toată bunăvoința:

— Dacă ați ține oleacă la curățenie aici, în Borg, poate n-ați mai avea atâta criză financiară.

Cineva nu pare s-o asculte.

— E un din ăla… cum îi zice? Mit! Șobolani murdari. Mit, da? Sunt… cum se zice? Curați! Se spală ca pisici, știi, cu limbă așa! Șoareci murdari, se cacă peste tot, da șobolani fac la toaletă. Se cacă în același loc, știi?

Cineva arată spre propriul fund, apoi spre țărână când zice „se cacă”. Britt-Marie încearcă să ignore. Cineva arată spre mașina lui Britt-Marie cu sticla de votcă și o îndeamnă:

— Mută mașină! Dau iar cu minge, știi?

Britt-Marie clatină răbdătoare din cap.

— În niciun caz nu pot s-o mut. A explodat când am parcat-o.

Cineva râde. Studiază mașina de jur-împrejur și se uită la urma în formă de minge de pe portiera din dreapta șoferului.

— A, piatră, rânjește ea.

— Pardon? întreabă Britt-Marie, aruncând o privire reticentă spre urma în formă de minge de pe portieră.

— „Pietre sărite accidental din carosabil”. Așa zic la service când sună de la asigurări, știi? „Pietre sărite accidental din carosabil”, zice Cineva cu gura până la urechi.

Britt-Marie scotocește în geantă și scoate carnețelul cu liste.

— Ha! Unde găsesc cel mai apropiat service auto?

— Aici, răspunde Cineva.

Britt-Marie mijește sceptică ochii. Se uită la Cineva, desigur, nu la scaunul cu rotile. Că Britt-Marie nu judecă pe nimeni, nu.

— Dumneata repari mașini?

Cineva ridică din umeri.

— Închis și service, de la Consiliu, știi. Facem și noi ce putem. Da’ lasă mașină! Acum arăt bază de agrement, da?

Îi întinde plicul cu cheile. Britt-Marie îl ia, se uită la sticla de votcă a lui Cineva și își strânge mai bine poșeta. Apoi clatină ușor din cap.

— Nu-i nevoie, mersi. Nu vreau să creez probleme.

— Nicio problemă! spune Cineva, rulând nonșalant scaunul înainte și înapoi.

Britt-Marie zâmbește îngăduitor.

— Nu mă refeream la problemele dumitale.

Apoi se întoarce repede, astfel încât să nu cumva să-i dea prin cap lui Cineva să o urmeze. Își ia valizele și ghivecele din mașină și pornește spre baza de agrement. Descuie ușa, intră și încuie în urma ei. Nu că nu i-ar plăcea de Cineva, nu despre asta e vorba. Că Britt-Marie nu e dintr-aceia care urăsc oamenii.

Dar mirosul de vodcă îi amintește de Kent.

•

Își scoate din nou telefonul mobil. Fata de la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă răspunde, nu tocmai cu entuziasm.

— Trebuie să trimiteți deratizarea, e cel puțin un șobolan aici! o informează Britt-Marie prompt.

— Dar, vă rog, am încercat să vă spun… începe fata, pe tonul cuiva care tocmai și-a pus fruntea pe marginea biroului.

— Ai zis să sun dacă am întrebări despre slujbă. Este o chestiune legată de slujbă, nu e igienic să ai șobolani la serviciu! spune Britt-Marie.

— OK, OK, OK, o să văd ce pot să fac! mormăie fata, pe tonul cuiva care își dă cu telefonul în cap.

Britt-Marie închide. Se uită în jur. Mingea de fotbal bufnește în peretele exterior și sunt urme de lăbuțe de șobolan în praful de pe podea. Așa că Britt-Marie face ceea ce face întotdeauna în cele mai dificile situații de viață: curățenie. Curăță geamurile cu o cârpă înmuiată în bicarbonat și apoi