la patron? Da, vreau artă cu tendinţi Mudromu i cestitomu Elvira, mai ţii minte? Brav Iaurta Cea şcoală 41 Ostrovul Hosna curse ca o sticlă ce-i topită

  M anoil găsi safirul ca cât oul cel dă curcă Dă dân care să ivise ranchiunoasa stirpe turcă: Era-n gaură dă şearpe învălit în marigold. Scoase un jungher dân taşca ce purta pre lângă şold Şi crăpă cu lama coajea. Să ivi o lighioaie Ce cu dintele te seacă şi cu gheara te despoaie, Ochi gălbui ca mahmudeaua şi holbaţi ca gura pungăi, Şapte limbe-n colţul gurii care largă-i, care lungă-i. In o clipă feara cruntă vărsând foc pă patru nare

  Lunecă dân mânuri moarte şi să perde hăt în zare, Dară ochiul lui Manoli o zăreşte, urmărind Urma lucie dă bale: pre subt nori dă hiacint Hojma cea cu creste-n spete ca anticii stegosauri Pârjoleşte văi cu mure, munţi cu sfinţi, eroi cu lauri, Arde cărţi şi cruci şi plete dă femei cu ţâţe grele Dă de care-s atârnate prunculeţi şi puradele, Iama dă în ţintirimuri, scoate oasele, le roade, Ce-nfăşate-s în zapise, în peceţi şi în izvoade, Şi cu gheara ca o coasă sparge burtele de vaci Cum spargi coaja tămâioasă strugurului pă araci. Geaba caută Bulgarul adăpost, căci mursecat e, Sârbul cu grăsime-n plete îl apucă pe la spate, Arbănaşul fuge-n luntre, Grecul fuge-n fustanelă, Doar rumânca, o înfruntă feara, sveltă, soavă, belă, Dar cu ochii care scapăr şi cumplit răcnind dân pept. Vârcolaciul o miroasă, fremătând nazalul sept, Şi întinde descărnate braţe lâncede s-o prinză. Dar îi creşte dân spinare aripi candide de pânză Lui Manoli, care-n peptu-i sâmte cum să scoală vlaga. Dântr-un salt el e în faţa junii, şi înfige şpaga Intre solzii dă jivină: sânge negru a ţâşnit Şi dihania grăieşte:

  — Manoile, te-ai trezit?

  Hai, că am ajuns la Hosna, ne aşteaptă-Ampotrofagul Şi nevasta-i liberală, să le trecem iute pragul. Vai, nu-i feara, Ibrahim e, dar deşi e turc şi el Acum crede în Fecioara ce născu dân porumbel. Saltă fruntea, Manoile, de pe harţe şi echere, Uite, ţi-au rămas pe frunte imprimate, efemere, Ale Mării Albe ţărmuri şi-ale mării Marmara. Uite, scânteie Levantul tipărit pă fruntea ta.

  Liniile-i sunt undite, ca şi şoldul de femei-s, Dac-au fost vizionare hartele lui Piri Reis, Mai vizionară-i fruntea flăcăratului român. El îşi duce mâna dreaptă cu inel la stângul sân:

  Doamne al oştirilor

  Dân catapeteasmă, Care dărui florilor

  Gingaşe mireasmă, Care dai smochinilor

  Gust dă vin şi miere, Dă-mi şi mie mânilor

  Vlagă şi putere!

  Că nenorocirile

  Au venit şuvoi, Şi-au întors privirile

  Sfinţii dă la noi, Ni se-ncurcă iţele

  Dă la ursitori Şi rămân troiţele

  Fără lumânări.

  Doamne al pustiilor Ce-ţi iese ciorchine

  Cu cârceii viilor

  Dân trup dă la tine, Dă-mi în pept o inemă Şi în pumn o bardă

  Şi de vrednic ţine-mă în tămâi şi nardă!

  Că sălbăticiunile

  Nu mai vor ciuline, Ci vin spurcăciunile în staul la mine. Ceartă tu protivnicii, Neamul risipeşte-le, Doamne, care schimnicii

  Te laudă-n peştere!

  Ruga-i fuse priimită, căci ieşind pe bocaport

  El zări un ochiu-n nouri, străveziu, căprui, întort

  Cătră sine mai degrabă.

  — Ce v-am zis? E Dumnezelea! Răcni Ghiorghi egipţianul scărpinându-şi iute pielea. Grecii, hoţii în genuche să trântiră şi pe burtă, Ci rămaseră-n picioare apostatul de laurtă, Manoil şi Zenaida, ce-n picioare au jurat Ca să şază şi în faţa Tronului cu nestemat La eterna judecată. Mândre viţe de români! Dar greşea zavera toată, şi creştini ca şi păgâni, Căci cel ochiu ce o clipă în poema-mi se ivi Al lui Dumnezeu nu fuse, ci al meu, care luci Uitătură indiscretă între pagine de op, Cum priveşte biologul goangele la microscop. Heisenberg grăia cu minte că nu-i chip a cerceta Fenomenuri subatomici fără a le-nfluenţa. La fel eu, de vreu o lume vie să o ticluiesc

  Nice voie am vreodată nici s-ating, nici să privesc. Deci să-nchid ochiul dân nouri, nu cumva să îi smintească Pă piraţi şi toţi ca unul să mi se călugărească Uitând de ţaruchi, paluki, de zaveră şi de tot.

  Palid stei urcând dân ape verzi ca fierea ce dân bot lase la năpârci e Hosna (lângă Samos undeva), Insul cari pre nici o hartă zugrăvit nu să afla. Coborâră călătorii în bărcuţe şi-o porni Cătră ţărmul cu volute de florar şi coralii Scoici cât casa, resfirate pe nisipe-n evantaliu, Crabi cu gurile dă şearpe şi cu ochii dă vitraliu, Străvezii meduzi albastre şi cu franj ele lăţoase Zvâcnind moi pre lângă barce, mari cât nişte gavanoase, Iar pre ţărmure, minune: bolovanii străvezii Sunt ciopliţi în chip de hurii, de satiri cu fudulii, De pitici, de lupi de steclă care adunaţi în haiti-s, Gryli şi troli şi alte hojme ce găseşti în Baltrusaitis. Curcubău să-ntinde leneş preste insulă ca pod Şi când trece pân picioru-i răzvrătitul meu norod Să mânjeşte-n roş, naramză/galbin, verde, azuriu, Indigo ca o brânduşă, ca oftarea vioriu, De să râde palicarii şi-şi dau coate, se ciupeşte, Degete albastre barbe verzi şi roşii le sbârleşte Iară gure mov proferă cruci şi-anafuri rozalii. Urca ceata cea pestriţă pă poteci cu bălării, Când dihănii noi, ciudoase să iviră pe o rână: Mestecări de roţi dinţate unse cu lichid dă frână, Arce rupte, cruci de Malta prinse tare în şurupe De cremaliere ştirbe, de rulmenturi şi de cupe Ce mişcau parcă Satana în cazane era-nchis: Una mare cât hambarul lua poame dân cais

  Cu trei deşte de aramă şi le pune iute-n coşuri;

  Alta mică jumuleşte peanele de pe cocoşuri, Le ascute şi le moaie-n călămări ce cresc dân stâncă

  Şi înscrie-n pergaminturi vro istorie adâncă;

  Alt mehanic cu lăboaie de paing înşfacă iute

  Un pirat ce să holbase prea aproape dă volute

  Şi îl bagă-ntr-o chilie cu o poartă dă oţel: într-o clipă-l scuipă proaspăt, pomădat, spălat şi chel, Ras obrazul, ras şi capul, cum