— Ce anume? întrebă cu înfrigurare Aleoşa.

— Tocmai apucasem să-i spun: „Prin urmare, atunci totul e permis?” S-a încruntat: „Feodor Pavlovici, zice, tăticul nostru era un porc, dar gîndea ca un om cu capul pe umeri”. Scurt şi cuprinzător! Asta a fost tot. L-a tăiat pe Rakitin.

— Adevărat, confirmă cu amărăciune Aleoşa. Când a fost la tine?

— Lasă asta mai încolo, acum am altceva să-ţi spun. Până în momentul ăsta nu ţi-am vorbit niciodată despre Ivan. Mereu am tot amânat. Când se va termina toată tevatura şi se va pronunţa sentinţa, atunci am să-ţi fac o mărturisire, am să-ţi destăinuiesc tot. E ceva cutremurător... Tu ai să fii judecătorul meu. Deocamdată însă nu-mi mai pomeni, te rog, nimic despre el, sunt obligat să tac. Mă întrebai adineauri ce o să fie mâine, adică la proces. Dacă mă crezi, nu ştiu absolut nimic

— Ai stat de vorbă cu avocatul?

— Halal avocat! I-am spus tot. E un pungaş de mâna întâi din capitală, un şmecher fără pereche. Şi el tot un Bernard! N-a crezut însă nici un cuvânt. Închipuieşte-ţi, e convins că eu am săvârşit crima. Mi-am dat seama numaidecât. În cazul ăsta, l-am întrebat eu, de ce aţi acceptat să mă apăraţi?” Că mult îmi pasă mie de ei! Au adus şi un doctor, vor cu tot dinadinsul să mă scoată nebun. Nici să n-aud de aşa ceva! Katerina Ivanovna vrea să-şi facă „datoria” până la capăt. Neapărat şi cu orice preţ (Mitea zâmbi cu amărăciune). Ce fiinţă crudă! E ca o pisică. Ştie ce-am spus despre ea în seara aceea la Mokroe; am spus că atunci când e mânioasă nu mai ţine seama de nimic. Au avut grijă să-i raporteze. Da, mărturiile s-au înmulţit în ultima vreme, sunt puzderie, ca nisipul mării! Grigori îşi menţine declaraţia de la început. Omul e cinstit de felul lui, dar prost. Sunt mulţi ca el, cinstiţi numai din prostie. Asta este tot o idee a lui Rakitin. Grigori mă duşmăneşte. Sunt oameni pe care-i mai bine să-i ai duşmani decât prieteni. Mă gîndesc, bunăoară, la Katerina Ivanovna. Tare mă tem c-o să se apuce să povestească mâine la tribunal cum s-a închinat până la pământ în faţa mea când i-am dat cele patru mii cinci sute de ruble! O să-mi plătească tot, tot, până la ultimul ban. N-am nevoie de sacrificiile ei! Ar însemna să-mi crape obrazul de ruşine la proces! Nu ştiu cum am să pot rezista. Du-te şi vorbeşte cu ea, Aleoşa, roag-o să nu pomenească despre asta. Sau crezi că e inutil? La naiba, nu-i nimic, o să tac şi-o să înghit! Nu-mi pare rău de ea. Aşa vrea, aşa face. Hoţul o să primească răsplata cuvenită. Să vezi ce discurs am să le ţin, Aleoşa (şi avu din nou un zâmbet amar). Dar Gruşa... Gruşa, Doamne! Pentru ce trebuie să primească suferinţa asta? exclamă el cu lacrimi în ochi. Gândul ăsta mă omoară! Mă dau de ceasul morţii când mi-aduc aminte de ea. A fost mai înainte pe aici...

— Mi-a spus. Era tare amărâtă, săraca, din pricina ta...

— Ştiu. Aşa sunt eu, dracu să mă ia, am o fire păcătoasă. Iar am fost gelos! Când să plece însă mi-a părut rău şi am sărutat-o. Dar nu i-am cerut iertare.

— De ce? se mira Aleoşa.

Mitea izbucni deodată în râs, înveselit.

— Să te ferească Dumnezeu, băiete dragă, să ceri vreodată iertare femeii pe care o iubeşti, dacă ai greşit cumva faţa de dânsa! Mai ales ei, femeii iubite, oricât de vinovat te-ai simţi în sinea ta! Femeia, frăţioare, e dracul gol, ascultă-mă pe mine; cel puţin în materia asta mă pricep şi eu! încearcă numai să-ţi recunoşti greşeala. „Sunt vinovat, iartă-mă, nu fi supărată”, să vezi atunci ce potop de reproşuri te aşteaptă! Să nu-ţi închipui cumva c-o sa te ierte chiar aşa de lesne, de la bun început, asta în nici un caz; o să caute mai întîi să te umilească, o să te facă albie de porci, o să-ţi ceară socoteală şi pentru ce-a fost, şi pentru ce n-a fost, o să-ţi înşire toate păcatele, n-o să uite nimic, nimic, ba încă o să mai adauge şi de la ea, şi abia după aceea o să-ţi acorde, în fine, iertarea. Şi asta când s-ar întâmpla să ai de-a face cu cea mai blândă dintre ele! O să scormonească până şi lucrurile de mult îngropate şi o să-ţi arunce totul în cap. Şi toţi aceşti îngeri, fără de care n-am putea trăi, sunt la fel; în fiecare, fără excepţie, mocneşte dorinţa sălbatică de a jupui omul de viu! Vezi tu, dragul meu, ca să-ţi vorbesc pe şleau şi absolut sincer, asta-i soarta oricărui om cumsecade: să stea sub papucul unei femei. Cel puţin aşa cred eu, şi nu este numai o părere, ci e un lucru pe care-l simt. Bărbatul trebuie să fie mărinimos. Poate s-o facă fără să se înjosească. Nu e ceva care să-l înjosească, oricine ar fi el, un erou sau chiar un Cezar. Şi totuşi, să nu ceri niciodată iertare, niciodată şi pentru nimic în lume. Să nu uiţi niciodată deviza asta; as-cultă-l pe fratele tău, Mitea, care şi-a frânt gâtul din pricina unei femei. Nu, decât să-i cer iertare Gruşei, mai bine voi căuta să răscumpăr într-un fel sau altul râul pe care i l-am făcut. O venerez, Aleoşa, am un adevărat cult pentru ea. Dar ea nu-şi dă seama, nu, tot i se pare că n-o iubesc cât ar trebui. Şi mă chinuieşte, nu ştii cât mă chinuieşte cu dragostea ei. Ce a fost mai înainte nu era nimic! înainte mă răscoleau numai şerpuirile drăceşti ale trupului său, pe când acum sufletul meu s-a îngemănat cu al ei, şi prin ea am devenit alt om! Crezi c-au să ne dea voie să ne căsătorim? Altfel am să mor de gelozie, zi de zi am să mă perpelesc... Ce ţi-a spus despre mine?

Aleoşa