Feodor M. Dostoievski - Nuvele Si Povestiri cărți de crăciun online gratis .pdf 📖

O întâmplare neobişnuită

  — Fiţi atât de bun, stimate domn, permiteţi-mi, vă rog, să vă întreb ceva…

  Trecătorul tresări şi se uită oarecum speriat la domnul cu blană de raton, care-l oprise tam-nesam în mijlocul străzii, pe la orele opt seara. De altfel, se ştie că dacă un domn din Petersburg intră intempestiv în vorbă, pe stradă, cu o persoană cu totul necunoscută, aceasta se sperie fără doar şi poate.

  Aşa că trecătorul tresărişi se sperie niţeluş.

  — Souzaţi-mă că vă inoportunez, zise domnul în blană de raton, dar eu… Eu, drept vorbind, nu ştiu… Sper că mă veţi ierta… După cum vedeţi, mă aflu într-o proastă dispoziţie sufletească…

  Tânărul, într-o scurtă blănită, abia atunci băgă de seamă că domnul cu blană de raton era într-adevăr surescitat. Faţa lui zbârcită era cam palidă, îi tremura glasul, gândurile pesemne i se învălmăşeau, iar cuvintele nu se legau între ele. Era clar că făcea din răsputeri o imensă sforţare de a adresa o umilă rugăminte unei persoane, inferioare poate ca grad şi ca stare socială, căreia te vedeai constrâns a-i face asemenea rugă. Într-adevăr, rugămintea era nepoliticoasă, bizară şi lipsită de seriozitate, venind din partea unui domn care purta o blană atât de impozantă, un frac atât de respectabil, de o minunată culoare verde-închis, împestriţat de atâtea podoabe foarte semnificative. Se vedea cât de colo că toate acestea îl stânjeneau pe domnul cu blană de raton; în cele din urmă, surescitat cum era, nu mai putu răbda şi hotărî să-şi înăbuşe tulburarea şi să pună capăt, în mod onorabil, acestei scene neplăcute, pe care el însuşi o provocase.

  — Scuzaţi-mă, vă rog, nu-s în apele mele; dar dumneavoastră, într-adevăr, nu mă cunoaşteţi… Iertaţi-mă că v-ani deranjat… M-am răzgândit.

  În acelaşi timp, îşi ridică respectuos pălăria şi o luă la fugă mai departe.

  — Dar fiţi atât de bun şi permiteţi-mi…

  Totuşi omuleţul se mistui în beznă, lăsând încremenit pe domnul cu scurta de blană.

  „Ce om sucit!” se gândi tânărul. Apoi, minunându-se la culme, îşi veni în fire din starea de prostraţie, îşi aduse aminte de ale lui şi începu să se plimbe înainte şi înapoi, cu ochii ţintă la poarta unei case cu nenumărate etaje. Se lăsa ceaţă şi tânărul se bucură întrucâtva, deoarece plimbarea lui prin pâclă era mai puţin vizibilă – deşi, în treacăt fie zis, nu l-ar fi zărit poate decât vreun birjar care şi-ar fi aşteptat în zadar, o zi întreagă, muşteriii.

  — Scuzaţi!

  Trecătorul tresări din nou: în faţa lui se ivi iarăşi domnul în blană de raton.

  — Iertaţi-mă că vă deranjez încă o dată… Începu el vorba; dar dumneavoastră sunteţi desigur o persoană distinsă! Să nu mă luaţi drept un ins oarecare din punct de vedere social; de altfel, mă cam încurc… Dar vă rog să priviţi lucrurile în fond, omeneşte… În faţa dumneavoastră, domnule, se află un om nevoit să vă facă o umilă rugăminte.,.

  — Dacă-mi stă în puteri… Şi ce doriţi?

  — Vă gândiţi, poate, c-o să vă cer bani! Rosti enigmaticul domn, strâmbându-şi gura într-un râs isteric şi pălind la faţă.

  — Da de unde, nici vorbă…!

  — Ba nu, nu! Văd că vă inoportunez! Iertaţi-mă, dar nu mai pot răbda. Să aveţi în vedere că mă găsesc într-o tensiune nervoasă, aproape scos din minţi şi să nu trageţi cine ştie ce concluzii…

  — Treceţi la subiect, vă rog, la subiect! Răspunse tânărul, dând din cap încurajator, cu nerăbdare.

  — A! Va să zică, aşa! Sunteţi un om atât de tânăr şi mă chemaţi la ordine ca pe un băieţandru prostuţ! Hotărât că am dat în mintea copiilor! Spuneţi-mi sincer, cum vă par acum, în starea mea de înjosire?

  Tânărul se fâstâci şi nu răspunse.

  — Permiteţi-mi să vă întreb deschis: n-aţi văzut cumva o doamnă? Asta-i toată rugămintea mea! Rosti în sfârşit cu hotărâre domnul în blană de raton.

  — O doamnă?

  — Da, o doamnă.

  — Am văzut… Dar, trebuie să recunosc, au trecut atâtea…

  — Exact! Răspunse omul enigmatic, cu un surâs amar pe buze. M-am încurcat, nu asta am vrut să întreb, scuzaţi! Am vrut să spun: dacă n-aţi văzut întâmplător o doamnă în blană de vulpe cu un capişon de catifea neagră şi cu o voaletă de aceeaşi culoare?

  — Nu, n-am văzut una ca asta… Nu, parcă n-am observat.

  — În cazul acesta, scuzele mele, domnule!

  Tânărul dădu să mai întrebe ceva, dar domnul în blană de rator se şi făcu nevăzut, lăsând din nou înmărmurit pe interlocutorul său răbdător. „Lua-l-ar dracul 1” se gândi tânărul, vădit contrariat.

  Îşi ridică cu ciudă gulerul de biber şi, respectând unele pre-cauţiuni, începu din nou să se plimbe pe lângă poarta casei cu nenumărate etaje. Se înfuriase de-a binelea.

  „Oare de ce nu mai iese? Îşi zise. E aproape opt!”

  Chiar atunci ornicul din turn bătu opt ceasuri.

  — Ah! Naiba să te ia, la urma iirmei!

  — Scuzaţi 1

  — Ba pe mine să mă scuzaţi că v-am zis aşa… Dar aţi răsărit atât de neaşteptat în faţa mea, că m-am speriat răiu de tot, spuse trecătorul, încruntându-se şi cerându-şi iertăciune.

  — Vin iarăşi la dumneavoastră. De bună seamă trebuie să vă par agitat şi straniu.

  — Fiţi bun şi lăsaţi la o parte fleacurile. Explicaţi-vă cât mai repede. Încă nu ştiu în ce constă dorinţa dumneavoastră…!

  — Vă grăbiţi? Ştiţi ce, domnule? Am să vă povestesc totul, deschis, fără înflorituri. Ce să-i faci! Împrejurările leagă uneori oameni cu caractere diferite… Dar văd că sunteţi nerăbdător, tinere domn! Şi aşa… de altfel nici nu ştiu cum să încep: caut o doamnă (am hotărât să dau totul pe faţă). Eu musai vreau să aflu unde a intrat doamna asta! Cine-i anume? Cred, tinere, că n-aveţi