— Mă rog, ia spune-mi, pe unde îţi petreci dumneata vremea? Ian te uită în ce hal eşti! Şi ce mutră 1 Pe unde ai hălăduit brambura? Bravo, domnul meu: soţia ţi se zbate în chinurile morţii, iar dumneata nu eşti de găsit în tot oraşul. Unde ai fost? Nu cumva ai umblat ca să mă prinzi din nou? Ai vrut să împiedici un rendez-vous, pe care eu l-aş fi fixat nu ştiu cui? Ruşine, domnul meu! Halal soţ mai eşti! In curând, are să te arate lumea ou degetul.

  — Mămiţico! Rosti Ivan Andreevici.

  Încercând în clipa aceea un sentiment de adâncă tulburare, el simţi nevoia de ia vârî mâna în buzunar după batistă şi îşi întrerupse vorbirea în lipsă de cuvinte, gânduri şi curaj… Dar uimirea, spaima şi groaza îl cuprinseră, când – o dată cu batista – îi pică din buzunar şi trupul răposatei Amişlca! Ivan Andreevici nu băgase de seamă, în culmea disperării, când era nevoit să iasă de sub pat, că vârâse în buzunar pe Amişlca, într-un moment de panică, cu vaga speranţă de a şterge urmele crimei, de a ascunde corpul delict şi de a evita astfel pedeapsa meritată.

  — Ce-i asta? Ţipă soţia. Un căţeluş mort! O, Doamne 1 De unde-i? Ce-i cu dumneata? Unde ai fost? Răspunde odată: unde ai fost?

  — Mămiţico! Răspunse Ivan Andreevici, înlemnind mai rău decât Amişlca. Mămiţico…!

  Dar aici îl vom părăsi pe eroul nostru pentru altă dată – deoarece cu asta începe o aventură cu totul nouă şi aparte. Cândva, domnilor, vă vom povesti aceste nenorociri şi prigoniri ale sorţii. Dar vă rog să conveniţi că gelozia este o patima de neiertat, ba mai mult decât atât: e o adevărată pacoste…!

          SFÂRŞIT