— Va să zică, nu e supărată că sunt gelos! exclamă el. Ca să vezi ce înseamnă femeia! „Şi eu am o inimă crudă.” Uf, ador femeile crude, deşi gelozia lor mă exasperează! Să vezi cum o să ne scoatem ochii unul altuia! Dar de iubit am s-o iubesc cum n-am iubit încă pe nimeni. Crezi c-au să ne lase să ne cununăm? Oare ocnaşii au voie să se căsătorească? E o problemă. Şi fără ea nu pot să trăiesc. Mitea începu din nou sa se plimbe încruntat prin odaie. Se făcea din ce în ce mai întuneric. Pe chipul său apăru subit o vădită îngrijorare. Un secret, aşa zicea, c-ar fi un secret la mijloc! Şi c-am fi urzit în trei împotriva sa un complot în care-i amestecată şi „Katka”... Nu, Gruşenka, nu, iubito, e vorba de altceva. Aici ai dat greş, te-ai înşelat ca o muieruşcă prostuţă! Aleoşa, dragul meu, acum, fie ce-o fi, am să-ţi destăinuiesc secretul nostru!

Se uită în toate părţile şi, apropiindu-se de Aleoşa care stătea în picioare, în faţa lui, începu să-i şoptească misterios la ureche, deşi n-avea cine să-i audă – bătrânul gardian moţăia într-un colţ, iar santinelele erau prea departe.

— Am să-ţi dezvălui secretul, murmură Mitea precipitat, în orice caz, ţi l-aş fi spus mai încolo; cum aş putea, oare, să fac ceva fără tine? Tu eşti toată nădejdea mea. Ivan ne este superior, recunosc, dar pentru mine tu eşti un heruvim. Numai tu poţi să hotărăşti. Cine ştie dacă nu eşti tu cel mai desăvârşit dintre noi, dacă nu eşti mai presus şi decât Ivan! Vezi tu, aici e nevoie de conştiinţă, de o conştiinţă superioară, e vorba de un lucru mult prea grav ca să pot ajunge singur la o soluţie, de aceea am tot amânat, ca să mă sfătuiesc şi cu tine. Totuşi, e încă prea devreme ca să luăm o hotărâre, trebuie să aşteptăm sentinţa; după pronunţarea sentinţei, te las pe tine să-mi pecetluieşti soarta. Deocamdată, nu e nevoie să-ţi spui părerea; eu am să-ţi arăt despre ce e vorba, tu n-ai altceva de făcut decât să mă asculţi, fără să decizi nimic. Ascultă numai şi taci. N-am să-ţi dezvălui chiar tot. Am să mă rezum numai la ideea esenţială, fără să intru în prea multe detalii, dar încă o dată te rog să taci. Nimic, nici o întrebare. nici un gest, eşti de acord? Dar, Doamne, ce facem cu ochii tăi? Mă tem c-am să citesc în ei lămurit ce gândeşti, chiar dac-ai ţine gura încleştată! Nu ştii ce frică mi-e de ei! Ascultă, Aleoşa, Ivan îmi propune să fug. Las amănuntele deoparte; totul a fost prevăzut punct cu punct, lucrurile se pot aranja. Taci, nu spune nimic! Să plec în America, împreuna cu Gruşa. Fără ea n-aş putea să trăiesc! Fiindcă dacă n-au s-o lase să vină cu mine? Ştiu eu dacă ocnaşii au voie să se însoare? Ivan zice că nu. Şi atunci ce am să mă fac sub pamânt fără Gruşa, toată ziua cu ciocanul în mână? O să-m fărâm capul cu el şi o să termin! Pe de altă parte, mai e şi conştiinţa; cum rămâne cu ea? Ar însemna să fug de suferinţă, nu-i aşa? Mi s-a arătat un semn şi eu l-am nesocotit, mi s-a deschis în faţă calea ispăşirii, şi eu am dat bir cu fugiţii. Ivan spune că în America, dacă eşti un om capabil, poţi fi mult mai util decât mucezind într-o hrubă. Bine, şi atunci cum rămâne cu imnul nostru subpământean? Şi apoi, ce mă aşteaptă în America? Iarăşi deşertăciunea! De altfel, cred că şi acolo trebuie să fie destulă şarlatanie. Să fug numai ca să scap de suferinţă? Ţi-am spus toate astea, Alexei, pentru că tu eşti singurul om care poate să priceapă, nimeni altul n-ar pune nici un temei pe cuvintele mele; cu oricine aş fi vorbit aşa cum am vorbit cu tine despre imn, ar fi zis ca-mi pierd vremea cu tâmpenii ori că aiurez. Toată lumea ar crede fie că sunt lovit cu leuca, fie c-am căpiat. Nici n-am înnebunit însă şi nici prost nu sunt. Ivan înţelege şi el ce i-am spus despre imn, da, înţelege, dar nu vrea să-mi răspundă nimic, e mut. Nu crede în imn. Taci, taci; citesc în ochii tăi că ai şi hotărât! Nu încă, te rog, cruţă-mă, nu pot să trăiesc fără Gruşa, aşteaptă până la proces! Mitea rosti ultimele cuvânt ca ieşit din minţi. Îl ţinea pe Aleoşa de umeri şi-l sorbea din ochi cu o privire lacomă, înfrigurată. Tu ce crezi, ocnaşii au voie să se căsătorească? întrebă el pentru a treia oară, ca şi cum ar fi aşteptat de la el dezlegarea.

Aleoşa îl asculta din ce în ce mai mirat. Era zguduit până în adâncul sufletului.

— Aş vrea să te întreb ceva, zise el. Ivan ţine mult la ideea asta? De la cine a pornit?

— De la el. Ivan a venit cu invenţia asta şi insistă mereu! De când sunt aici n-a fost niciodată la mine; abia acum o săptămână m-am pomenit cu el din senin şi, cum a intrat pe uşă, mi-a şi împărtăşit planul lui. Se ţine de capul meu. Nu c-ar încerca să mă înduplece, ci pur şi simplu îmi ordonă. Nici nu se gândeşte măcar că s-ar putea să nu-i dau ascultare, deşi mi-am deschis sufletul, aşa cum am făcut şi faţă de tine, şi i-am vorbit şi lui despre imn. Mi-a spus cum a pus totul la cale şi c-a avut grijă să culeagă informaţii cât mai precise. Dar asta rămâne pe altă dată. Evadarea mea e singurul lucru care-l interesează în momentul actual, a ajuns un fel de obsesie pentru el. „Chezăşia, zice, în cazul de faţă sunt banii; îţi dau zece mii pentru evadare şi douăzeci de mii ca să trăieşti în America. Cu zece mii, zice, o să pregătim