şi documentul pe care l-a aruncat în drumul nostru, făcîndu-ne cunoscută situaţia lui Ayrton. Trebuie să mai adaug că lada, atît de bine încărcată cu tot ce ne lipsea, a fost adusă de acelaşi necunoscut, la capul Epavei, că focul aprins pe înălţimile insulei şi care a uşurat întoarcerea voastră tot lui i se datorează, că alicea găsită în trupul pecariului, de el a fost trasă, că torpila, care a distrus bricul, de el a fost aşezată în canal; într-un cuvînt, toate aceste fapte ciudate, pe care noi nu ni le putem explica, fiinţa asta misterioasă le-a pricinuit. De aceea, oricine ar fi prietenul necunoscut, naufragiat sau exilat pe această insulă, trebuie să-i fim recunoscători. Avem o datorie faţă de el, pe care sper că ne vom învrednici să o plătim odată.

— Ai dreptate, dragă Cyrus, răspunse Gédéon Spilett. Există o fiinţă cît se poate de puternică, ascunsă undeva în insulă, care a dat mult ajutor coloniei noastre. Aş putea spune că acest necunoscut pare să dispună de forţe supranaturale, dacă aş admite existenţa unor asemenea forţe. Să fie el acela care se pune în legătură cu noi prin puţul Casei de Granit, aflînd astfel planurile noastre ? Să fie el acela care ne-a trimis în cale sticla, cînd corabia a ieşit pentru prima oară în larg ? Să fie el acela care l-a azvîrlit pe Top din apele lacului şi a ucis dugongul ? Să fie el acela care te-a salvat pe tine, Cyrus, în împrejurări atît de ciudate ? Dacă toate acestea i se datorează lui, înseamnă că necunoscutul dispune de mijloace care îi permit să stăpînească elementele naturii.

Cuvintele reporterului erau cît se poate de întemeiate. Toţi îşi dădeau foarte bine seama de aceasta.

— Sînt sigur că necunoscutul care ne ajută stăpîneşte mijloace cu totul neobişnuite. Este şi aici un mister, dar dacă aflăm cine e omul, dezlegăm şi misterul. Acuma se pune următoarea întrebare: oare se cuvine să respectăm discreţia binefăcătorului nostru, care ne ajută fără să se arate, sau trebuie dimpotrivă să facem totul ca să ajungem pînă la el? Ce părere aveţi ?

— Părerea mea este, răspunse Pencroff, că oricine o fi el, e un om de treabă şi se bucură de toată stima mea !

— Se poate, urmă Cyrus Smith, dar acesta nu e un răspuns, Pencroff.

— Domnule Cyrus, spuse Nab, cred că oricît l-am căuta pe domnul de care vorbiţi, nu l-am găsi decît atunci cînd ar dori el singur să-l găsim.

— Ai foarte multă dreptate, Nab, răspunse Pencroff.

— Şi eu sînt de părerea lui Nab, zise Gédéon Spilett, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să-l căutăm peste tot. Fie că-l găsim, fie că nu-l găsim, vom şti cel puţin că ne-am făcut datoria.

— Dar tu, copilul meu, ce părere ai ? întrebă inginerul, întorcîndu-se către Harbert.

— Cît aş vrea să-i mulţumesc aceluia care v-a salvat pe dumneavoastră, strigă Harbert, a cărui privire strălucea. Să-i mulţumesc că ne-a salvat apoi şi pe noi toţi.

— Bine zici, răspunse Pencroff, şi eu aş vrea să-i mulţumesc, şi noi toţi am vrea ! Nu sînt curios din fire, dar ce n-aş da să văd chipul acestei făpturi cu totul neobişnuite. Trebuie să fie frumos, înalt, zdravăn, cu o barbă minunată, cu părul ca, nişte raze şi cred că stă întins pe nori şi ţine o bilă mare în mînă !

— Bine, Pencroff, spuse Gédéon Spilett, dar tu îl înfăţişezi aşa cum e zugrăvit în biserici dumnezeu !

— O fi, domnule Spilett, răspunse marinarul, dar eu aşa mi-l închipui!

— Şi dumneata, Ayrton, ce crezi ? întrebă inginerul.

— Domnule Smith, răspunse Ayrton, în această chestiune nu am nici o părere. Ceea ce veţi face, va fi bine făcut. Dacă hotărîţi că pot lua parte la cercetările dumneavoastră, voi fi gata să vă urmez.

— Mulţumesc, Ayrton, aş dori totuşi un răspuns direct la întrebarea mea. Ştii bine că eşti tovarăşul nostru; de mai multe ori ţi-ai pus viaţa în primejdie pentru noi, de aceea, trebuie să-ţi spui şi dumneata părerea cînd e vorba de o hotărîre însemnată. Vorbeşte !

— Domnule Smith, răspunse Ayrton, eu gîndesc că trebuie cu orice chip să dăm de binefăcătorul nostru necunoscut. Poate este singur. Poate că suferă şi el. Poate că-i putem da şi noi vreun ajutor. Şi eu am o datorie faţă de acest om. Doar el a putut veni pînă la insula Tabor, unde a găsit biata fiinţă pe care aţi cunoscut-o, el este acela care v-a dat de veste că trăieşte pe insulă un nenorocit care trebuie salvat. Lui trebuie să-i mulţumesc că am devenit iarăşi om. Nu, nu-l voi uita niciodată !

— Atunci s-a hotărît, spuse Cyrus Smith. Vom începe de îndată cercetările. Nu vom lăsa nici un colţ de insulă necercetat. Vom scotoci ungherele cele mai tainice şi prietenul nostru necunoscut ne va ierta, înţelegînd ce ne îndeamnă s-o facem.

Cîteva zile, pionierii se îndeletniciră cu cositul fînului şi cu secerişul grîului. înainte de a porni aşa cum plănuiseră la cercetarea părţilor încă necunoscute ale insulei, ei socoteau că trebuiau făcute toate lucrările ce nu sufereau amînare. Era anotimpul în care se recoltau diferite legume provenite din răsadurile aduse de pe insula Tabor. Totul trebuia pus la adăpost. Din fericire, era loc destul la Casa de Granit. Toate produsele coloniei erau adunate acolo, aşezate cu chibzuială şi pe cît se părea la loc sigur. In mijlocul masivului de granit n-avea să le fie teamă de umezeală. Mai multe scobituri ce se aflau în coridorul de sus fură mărite fie cu tîrnăcopul, fie cu fulminant şi Casa de Granit deveni un antrepozit general, în care se păstrau proviziile, muniţiile, instrumentele şi uneltele, într-un cuvînt zestrea toată a coloniei.

Tunurile bricului erau nişte piese frumoase, din oţel turnat, pe care, în urma stăruinţelor lui Pencroff, le ridicară cu macaraua pînă la intrarea Casei de Granit; între ferestre făcură nişte deschizături, şi aşezară tunurile cu gurile, lor lucioase, căscate la marginea peretului de granit. De la înălţimea casei, gurile de foc vegheau asupra întregului golf al Uniunii, locul devenind astfel