— Bine ! S-o pornim ! spuse reporterul.

Întorşi la Casa de Granit, Pencroff, Harbert şi Gédéon Spilett povestiră inginerului cele petrecute şi el încuviinţă în totul măsurile luate de ei. Mai mult, făgădui chiar marinarului să studieze posibilitatea construirii unui port artificial în apropierea Casei de Granit, pentru ca vasul să fie în permanenţă supravegheat de ei.

În aceeaşi seară, trimiseră o telegramă lui Ayrton, cu rugămintea de a aduce de la stînă o pereche de capre, pe care Nab dorea să le aclimatizeze pe păşunile platoului. Lucru ciudat, Ayrton nu confirmă primirea telegramei, după cum obişnuia să facă. Inginerul se miră. Totuşi se putea ca Ayrton să nu fi fost la stînă cînd telegrafiaseră sau chiar să fie în drum spre Casa de Granit. Trecuseră două zile de la plecarea lui şi rămăsese stabilit ca pînă în seara zilei de 10 noiembrie, sau cel mai tîrziu în dimineaţa de 11 noiembrie să se întoarcă acasă.

Pionierii îl aşteptară deci pe Ayrton; Nab şi Harbert căutau să fie mereu în apropierea podului, ca să-l coboare de îndată ce tovarăşul lor va sosi.

Dar, pînă la zece seara, nici urmă de Ayrton. Hotărîră să trimită încă o telegramă, prin care să ceară un răspuns grabnic.

Soneria Casei de Granit rămase însă mută !

Pionierii deveniră foarte neliniştiţi. Ce să se fi întîmplat ? Ayrton să nu mai fie la stînă sau nu mai era liber? Era oare bine pentru ei să se ducă acolo în timpul nopţii ? Discutară cu aprindere. Unii erau de părere să plece, alţii să rămînă.

— Dar, spuse Harbert, poate s-a întîmplat ceva cu aparatul electric, de aceea nu funcţionează?

— Tot ce se poate, întări reporterul.

— Să lăsăm totul pe mîine, spuse Cyrus Smith. Se poate ca Ayrton să nu fi primit telegrama noastră sau ca noi să n-o fi primit pe a lui.

Aşteptară pînă dimineaţa; se înţelege însă că erau foarte îngrijoraţi.

În zorii zilei, Cyrus Smith telegrafie din nou, fără să primească răspuns.

Făcu încă o încercare; nici un răspuns.

— Haideţi la stînă ! strigă el.

— Înarmaţi pînă în dinţi! adăugă Pencroff.

Totodată hotărîră să nu lase casa singură, aşa că Nab rămase la Casa de Granit. El trebuia să-şi însoţească prietenii pînă la pîrîul Glicerinei, să ridice podul şi apoi să pîndească, ascuns după un copac, întoarcerea lor sau a lui Ayrton.

Dacă se iveau piraţii, el trebuia să încerce să-i oprească cu focuri de armă şi dacă nu izbutea, urma să se adăpostească în Casa de Granit, unde se afla în deplină siguranţă, dacă ridica ascensorul.

Cyrus Smith, Gédéon Spilett, Harbert şi Pencroff voiau să se ducă de-a dreptul la stînă. Dacă nu-l găseau pe Ayrton, erau hotărîţi să cerceteze împrejurimile.

La şase dimineaţa, inginerul şi cei trei tovarăşi ai săi trecură pîrîul Glicerinei şi Nab se aşeză la pîndă pe malul stîng al apei, la adăpostul unei mici teşituri, ascunsă de conifere uriaşe.

Lăsînd în urmă platoul Grande-Vue, pionierii luară de îndată drumul stînei. Purtau puşti şi erau gata să tragă la cea mai mică mişcare. Carabinele şi puştile erau încărcate cu gloanţe.

De o parte şi de alta a drumului creşteau desişuri mari, în care uşor se puteau ascunde răufăcători înarmaţi, ceea ce însemna că locul era foarte primejdios.

Pionierii mergeau repede, fără să vorbească. Top alerga în faţa lor, zbenguindu-se pe drum sau intrînd din cînd în cînd în pădure, dar fără să dea semne de nelinişte. Oamenii aveau toată încrederea în credinciosul lor cîine, fiind siguri că lătratul lui avea să le vestească de îndată orice semne de primejdie.

Pe drum, Cyrus Smith şi tovarăşii săi controlau firul telegrafic, care lega stîna de Casa de Granit. Făcuseră două mile, fără să găsească nici o stricăciune. Stîlpii erau în stare bună, izolatoarele intacte şi firul bine întins. Totuşi, la un moment dat, inginerul observă că firul se lasă şi într-adevăr, ajunşi la stîlpul nr. 74, Harbert, care păşea în fruntea grupului, strigă:

— Firul e rupt!

Tovarăşii grăbiră pasul şi-l ajunseră pe băiat.

Stîlpul zăcea de-a curmezişul drumului. Firul era rupt ceea ce explica pe deplin tăcerea lui Ayrton, de vreme ce legătura dintre stînă şi Casa de Granit era întreruptă.

— Stîlpul ăsta n-a fost trîntit de vînt, observă Pencroff.

— Nu, spuse Gédéon Spilett. Pămîntul a fost scormonit la baza stîlpului, care a fost smuls de mînă de om.

— Şi firul a fost rupt, adăugă Harbert, arătînd cele două capete ale sîrmei, care se vedeau că fuseseră rupte.

— Ruptura e făcută de curînd ? întrebă Cyrus Smith.

— Da, răspunse Harbert, asta e sigur.

— La stînă. Haidem iute la stînă ! strigă marinarul.

Pionierii se aflau la jumătatea drumului dintre Casa de Granit şi stînă, şi mai aveau de făcut două mile şi jumătate. O luară la fugă.

Se temeau să nu se fi întîmplat o nenorocire Se putea Să fi telegrafiat Ayrton şi ei să nu fi primit nimic din cauza ruperii cablului. Ceea ce îi neliniştea mai mult era faptul că Ayrton, care făgăduise să se întoarcă în ajun, nu se arătase nici pînă acum. Legătura dintre stînă şi Casa de Granit nu fusese degeaba întreruptă şi cine altcineva decît ocnaşii ar fi avut vreun interes s-o facă ?

Pionierii alergau cît îi ţineau picioarele, cu inima strînsă de nelinişte. începuseră să-şi îndrăgească sincer noul lor tovarăş. Aveau să-l găsească oare ucis de mîna acelora cărora le fusese şef ?

În curînd, ajunseră la braţul Pîrîlui Roşu, care străbătea păşunile. încetiniră pasul, pentru a nu fi prea obosiţi în momentul în care poate că ar fi fost nevoie să se lupte. Ridicară piedica la arme, pîndind fiecare desiş de pe marginea pădurii, iar Top mîrîia într-un fel care nu prevestea nimic bun.

În sfîrşit, printre copaci zăriră gardul stînii, care nu purta nici o urmă de violenţă. Poarta era închisă ca de obicei. în stînă domnea o tăcere adîncă. Nu se auzea nici behăitul muflonilor, nici vocea lui Ayrton.

— Să intrăm, spuse Cyrus Smith. Şi inginerul înainta primul, în timp ce tovarăşii săi stăteau la pîndă,