fi cât mai des în casa acestuia, aluzia sugerând relaţii bănuiesc imaginare între el (Dorneanu) şi soţia lui Mircea. Despre trecutul lui M. Ionescu nu ştiu nimic. În afara unor tachinări frecvente nu reţin nici un incident deosebit între el şi ceilalţi din grup...

 

Declaraţia lui Marin:

"Regret nespus că primele relaţii care le dau despre un coleg succed unor evenimente tragice, de neînţeles. M. Ionescu a venit la noi în primăvara anului 1960. Reţin data, pentru că imediat ce a reluat funcţia de controlor tehnic am avut împreună câteva discuţii pe teme profesionale, care au sfârşit prin a atrage atenţia direcţiei. Totdeauna, când un nou angajat se repede să ia taurul de coane, evenimentul nu rămâne neobservat. Câteva luni mai târziu, M. Ionescu a renunţat să mai aibă idei, ceea ce i-a atras imediat simpatia celor din jur. Atribui această metamorfoză opoziţiei unora dintre colegi. Nu întârzia, nu lipsea, nu-şi neglija atribuţiile, dar nici nu încerca, aşa cum făcuse la început, să caute căi şi soluţii noi, multe depăşind perimetrul sectorului său. Într-o anumită împrejurare (petrecere), ne-am descoperit câţiva dornici de a ne încerca şansele la jocul de cărţi, desigur la modul simbolic. În felul acesta s-au permanentizat legăturile dintre noi. Ne vedeam cel puţin o dată pe săptămână, în special sâmbăta. În căsnicie, Ionescu s-a dovedit mai norocos decât în celelalte jocuri ale hazardului. Are o locuinţă confortabilă, moştenită mi se pare de la părinţi. Nu are copii. Din câte am auzit, părinţii i-au murit de mult. În ultima vreme chestiune de câteva săptămâni circula tot mai intens zvonul că Ionescu ar fi găsit o nouă metodă de-a se face agreabil superiorilor. În orice instituţie salariaţii au anumite opinii despre directorul respectiv şi destule urechi care ascultă spre a raporta imediat, evident dacă respectivul conducător se pretează. Se spune deci că M. Ionescu ar fi fost o astfel de ureche, ba, mai mult, că-şi incita colegii, notând conştiincios tot ce se vorbeşte. Repet, nu sunt decât simple prezumţii, conjugate poate cu faptul că, trimestrial, Mircea primea primă. Cert este că, în mod surprinzător, toţi cei care şi-au spus părerea, de faţă fiind şi M. Ionescu, au avut de suferit (de exemplu, Pandele şi Vasiliu nu au mai fost trimişi în străinătate). Posedă un carnet C.E.C. pe care a depus până în prezent optzeci şi şase de mii pentru maşină. Odată, la o partidă de pocher, a pierdut aproximativ o sută de lei. Cum era destul de beat, a strigat: "Scuip pe banii ăştia! Într-o zi, voi fi omul cel mai bogat". Cineva a întrebat dacă a descoperit cumva vreo comoară. Ionescu părea că regretă afirmaţia făcută. Asta este tot ce ştiu. Nădăjduiesc din inimă ca cele declarate să faciliteze, cât de cât, ancheta".

 

 

Nimic deosebit. Mi-am notat totuşi câteva ipoteze, deşi la prima vedere nici una nu justifica crima:

a) Eventualitatea unei duşmănii, iscată prin repetatele "informaţii" aduse direcţiei de către victimă.

b) Faptul că Ionescu obişnuia să trişeze la joc. (E oare singurul din grup?)

c) Rivalitate sentimentală? (Soţia lui Ionescu pare a fi o femeie deose-bit de frumoasă.)

Am reţinut, de asemenea, anumite precizări "Nimic nu ne leagă pe unul de celălalt, ba, mai mult, am convingerea că ne dispreţuim reciproc" (Sachelarie).

"într-o bună zi afirmă Ionescu voi fi omul cel mai bogat" (Marin).

"Nu am înţeles de ce îmi ascundea adevărul povestea cu marinarul, pentru că eu nu mă înşelasem" (Vasiliu).

"Pandele şi Vasiliu nu au mai fost trimişi în străinătate" (Marin).

Recitind declaraţiile, m-a frapat o neconcordanţă. Deşi Pandele e cel mai guraliv din grup, declaraţia sa era foarte succintă, în vreme ce Marin, care scoate o vorbă la trei zile, îmi oferea cele mai variate amănunte.

În privinţa lui Dorneanu, mult mai târziu aveam să-mi dau seama că frazeologia penibilă înşirată în declaraţie făcea parte din stilul său personal. L-am surprins în diferite ocazii renunţând cu dezinvoltură la acest "stil". Alături de declaraţii am pus anonimele, încercând să găsesc anumite identităţi grafologice.

În asemenea situaţii, indicii preţioase oferă limba folosită, bogăţia le-xicului, stilul, greşelile de ortografie, folosirea regionalismelor sau a vulgarităţilor etc.

Am cântărit cu răbdare fiecare cuvânt din cele trei anonime. Concluzia că au fost scrise de un intelectual se impunea de la prima lectură. Trebuia procedat prin eliminare.

Cabanierul şi nevastă-sa numai de preocupări livreşti nu puteau fi acuzaţi. Vocabularul lor era foarte redus, semn incontestabil că nu se o-moară cu lectura.

Ceilalţi aveau o uşoară tendinţă de a cocheta cu termenii fără a recurge exceptându-l pe Dorneanu  la formulări voit savante, incomprehensibile.

Observasem de la început, în prima anonimă, că autorul nu şi-a însuşit perfect noua ortografie. "Dintr-o", de exemplu, era scris cu apostrof. Căutam o eroare asemănătoare în cele cinci declaraţii şi, spre norocul meu sau neşansa autorului, am descoperit-o. Aparţinea lui Vasiliu.

Evident, orice caligrafie variază în raport de condiţiile în care a fost practicată (instrumentul de scriere, condiţii atmosferice, poziţia, starea psihofiziologic), totuşi deprinderea scrisului se deosebeşte de la un individ la altul.

Declaraţia lui Vasiliu şi anonimele respectau aproape identic spaţiul alb de pe margine, având aceeaşi direcţie a rândurilor (tendinţă vizibilă de a urca).

Probele erau mai mult decât evidente, şi totuşi.

 

 

Capitolul VIII

"SPIONII" RAPORTEAZĂ

 

Cabinierul apăru cu un serviciu de pescuit complet şi patru peştişori, atârnând jalnic la capătul unei sfori.

Mi-i arătă cu un surâs care voia să spună: "Asta-i toată isprava", apoi intră în bucătărie.

"Dumnealui şi-a căutat alibiul în apele negre ale lacului", gândii, ur-mărindu-l, în vreme ce se depărta.

Patru peşti se puteau prinde în câteva ore sau în câteva minute, aşa că orice calcul în privinţa timpului petrecut în afara "scenei" era hazar-dant.

S-a întors repede, îmbrăcându-şi halatul din mers. Cu acelaşi aer profesional a ţinut să se informeze dacă am dormit bine.

I-am întors-o

— Dar dumneata?

— Ca un prunc nou-născut.

"Pruncul" avea ochii încadraţi de cearcăne vinete, care, dezminţindu-l, glăsuiau altfel.

— N-aş fi crezut că prin părţile locului se poate pescui.

— Se poate. Dacă aveţi buna plăcere, sculele vă stau la dispoziţie; n-o să prindeţi cine ştie ce, dar, oricum, vă puteţi distra o oră, două.

— Pun rămăşag că dumitale nu ţi-au trebuit mai mult de 10-15 mi-nute pentru "recolta" de astăzi.

— Da' de unde! făcu