— Aveţi dreptate, domnule Cyrus, răspunse Pencroff, plin de mînie neputincioasă, aveţi dreptate. Ei vor face totul pentru a pune din nou nuna pe stînă, ştiind-o bine aprovizionată ! Şi singur nu le puteţi ţine piept! Ah! Dacă am fi la Casa de Granit !

— Dacă am fi la Casa de Granit, răspunse inginerul, situaţia ar fi cu totul alta. Acolo nu m-aş teme să-l las pe Harbert cu unul singur, din noi, iar ceilalţi trei ar putea cerceta pădurile. Dar din păcate sîntem la stînă şi trebuie să rămînem aici pînă în clipa în care vom putea s-o părăsim cu toţii împreună.

Nu aveau ce să răspundă la obiecţiile inginerului: şi cei doi înţelegeau acest lucru.

— Bine-ar fi fost dacă era Ayrton aici ! spuse Gédéon Spilett. Bietul om ! Scurtă i-a fost întoarcerea printre oameni !

— Mă întreb dacă e mort ?.., zise Pencroff cu glas ciudat,

— Crezi, Pencroff, că l-au cruţat ticăloşii aceia ? întrebă Gédéon Spilett.

— Desigur, dacă au avut vreun interes să o facă !

— Ce, îţi închipui că Ayrton, regăsindu'-şi vechii complici, a uitat ce ne datorează?...

— Mai ştii? răspunse marinarul, care nu îndrăznea să meargă prea departe pe calea acestor presupuneri.

— Pencroff, spuse Cyrus Smith, apucîndu-l de braţ, rău ai gîndit şi ai să mă mîhneşti mult dacă vei continua să vorbeşti astfel. Eu garantez pentru sinceritatea lui Ayrton !

— Şi eu, adăugă repede reporterul.

— Da... da !... domnule Cyrus... n-am dreptate, îi răspunse Pencroff, am un gînd rău, pe care nimic nu-l îndreptăţeşte. Dar ce vreţi ? îmi pierd şi eu capul. închisoarea asta la stînă mă apasă şi niciodată n-am fost atît de nervos !

— Ai răbdare, Pencroff, răspunse inginerul. Dragă Spilett, peste cît timp. crezi că Harbert va putea fi transportat la Casa de Granit ?

— Asta e greu de spus, Cyrus, răspunse reporterul, căci o imprudenţă ar putea avea urmări grave. Băiatului îi e din ce în ce mai bine şi, dacă peste opt zile se simte în puteri, vom vedea !

O săptămînă ! Aceasta însemna că nu se puteau întoarce la Casa de Granit înainte de începutul lunii decembrie.

De două luni era primăvară. Timpul era frumos şi foarte cald, pădurile înfrunziseră şi se apropia vremea recoltelor. La întoarcerea pe platou îi aşteptau munci agricole importante, pe care numai expediţia ce plănuiseră s-o facă pe insulă avea să le întrerupă.

Faptul că fuseseră nevoiţi să rămînă la stînă le pricinuia mult rău pionierilor. Se plecau în faţa necesităţii, dar nu se puteau opri să nu fie nerăbdători.

O dată sau de două ori, reporterul îndrăzni să iasă, ocolind ţarcul pe dinafară. Top îl întovărăşea şi Gédéon Spilett, cu carabina pregătită, era gata să întîmpine orice atac.

Nu întîlni pe nimeni şi nu găsi nici o urmă care să-i dea de gîndit. Cîinele ar fi vestit orice primejdie şi cum Top nu lătra, socotiră ca ocnaşii se aflau în altă parte a insulei.

Totuşi, în ziua de 27 noiembrie, Gédéon Spilett, care înaintase un sfert de milă în pădure, observă că Top simte ceva. Cîinele părea neliniştit; el umbla de colo pînă colo, adulmecînd, ca şi cînd mirosul i-ar fi vestit un lucru îngrijorător.

Gédéon Spilett îl urmă, îndemnîndu-l, ţinînd însă carabina la ochi şi ascunzîndu-se pe după copaci. Top nu părea să fi simţit prezenţa unui om, căci ar fi lătrat mînios. Dar el nu lătra, ci doar mîrîia, dovadă că pericolul era încă departe.

Mai trecură cinci minute. Top căuta şi reporterul îl urma păşind cu grijă. Deodată, cîinele se repezi într-un tufiş, aducînd de acolo o bucăţică de stofă.

Era o bucată de stofă murdară şi ruptă dintr-o haină, şi Gédéon Spilett o aduse îndată la stînă.

Aici, pionierii o cercetară şi recunoscură o bucată din vesta lui Ayrton, făcută din pîsla fabricată de ei.

— Vezi, Pencroff, îl mustră Cyrus Smith, iată că Ayrton s-a apărat. Ocnaşii l-au luat fără voie ! Te mai îndoieşti de cinstea lui ?

— Nu, domnule Cyrus, răspunse marinarul, mi-am schimbat de mult părerea ! Dar trebuie să ne gîndim ce înseamnă lucrul acesta.

— Şi anume ? întrebă reporterul.

— Înseamnă că Ayrton n-a fost omorît la stînă. Că a fost tîrît, încă în viaţă, de vreme ce a rezistat S-ar putea să mai trăiască.

— Poate, într-adevăr! răspunse inginerul gînditor.

Exista astfel o slabă nădejde, de care tovarăşii lui Ayrton se puteau agăţa.

Într-adevăr se putea crede că, surprins la stînă, Ayrton căzuse doborît de un glonte, asemenea lui Harbert. Dar poate că tîlharii nu-l omorîseră pe loc şi îl tîrîseră cu ei în altă parte a insulei, unde îl mai ţineau prizonier ? Poate că fusese recunoscut de vreunul din foştii săi ciraci din Australia, care nădăjduia să-l mai atragă de partea lor, pentru a avea foloase de pe urma acestui lucru ?

Întîmplarea aceasta îi făcea pe locuitorii stînei să spere; acum nu li se mai părea cu neputinţă să-l regăsească pe Ayrton. Dacă era prizonier, el va face, fără îndoială, totul ca să scape din mîna bandiţilor şi lucrul va fi de mare ajutor pionierilor.

— Oricum, spuse Gédéon Spilett, dacă printr-o întîmplare fericită Ayrton izbuteşte să scape, el se va duce direct la Casa de Granit, căci el nu ştie ce s-a petrecut cu Harbert şi prin urmare nu ştie că sîntem închişi în stînă.

— Ah ! Ce n-aş da să fie acum la Casa de Granit, strigă Pencroff, şi să fim şi noi toţi acolo E adevărat că ticăloşii nu pot face nimic împotriva locuinţei noastre, dar pot devasta platoul, recolta şi curtea noastră de păsări.

Pencroff devenise un adevărat fermier, legat de recolta lui. Dar mai nerăbdător decît toţi era Harbert, care ştia cît de necesară era prezenţa pionierilor la Casa de Granit. Şi totuşi, din pricina lui stăteau cu toţii la stînă ! El era stăpînit de un singur gînd: să părăsească stîna, s-o părăsească oricum Socotea că va fi în stare să suporte drumul pînă la Casa de Granit. îi