Inginerul şi Nab ajunseră pe platou. îi întîmpină o privelişte jalnică. Lanuri călcate în picioare, spice coapte zăcînd la pămînt, celelalte plantaţii răscolite şi grădina de zarzavat în întregime răvăşită. Din fericire, la Casa de Granit se găsea o rezervă de seminţe, cu ajutorul căreia puteau face faţă stricăciunilor.

Focul mistuise moara, coteţele şi grajdul. Cîteva animale speriate rătăceau pe platou, iar păsările, care în timpul incendiului se refugiaseră pe apele lacului, se întorceau la locurile lor, bălăcindu-se pe maluri. Toată munca trebuia luată de la început.

Cyrus Smith nu scotea nici o vorbă, dar faţa lui, mai palidă ca de obicei, trăda mînia grozavă pe care se străduia s-o stăpînească. Mai aruncă o privire asupra lanurilor răvăşite şi asupra dărîmăturilor şi apoi se întoarse la Casa de Granit.

Veniră zile grele pentru pionieri, cele mai triste din cîte petrecuseră pe insulă. Harbert slăbea din ce în ce. Se părea că asupra băiatului se abătuse o boală mai grea, urmare a marii tulburări prin care trecuse organismul său. Gédéon Spilett prevedea o înrăutăţire a stării bolnavului, pe care ştia că n-o va putea combate.

Într-adevăr, Harbert era cuprins de un fel de toropeală şi din cînd în cînd începea să aiureze. Singurele medicamente pe care le aveau la îndemînă pionierii, ceaiurile răcoritoare, se dovediră neputincioase. Febra nu se urcase prea tare, dar în curînd începu parcă să revină în accese regulate.

Aceste accese începură în ziua de 6 decembrie. Degetele, nasul şi urechile băiatului erau foarte palide. Fu cuprins de fiori şi tremurături, pulsul îi era slab şi neregulat, pielea uscată şi era chinuit de o sete grozavă. Urmă apoi un răstimp de febră. Pielea i se înroşi, pulsul se acceleră, apoi fu scăldat de sudori şi temperatura scăzu. Accesul ţinuse cinci ore.

Gédéon Spilett nu se mişcase o clipă de lîngă Harbert. Reporterul îşi dădu seama că băiatul suferea de o febră intermitentă, care trebuia curmată cît mai era vreme.

— Ne trebuiesc medicamente, ca să luptăm împotriva febrei, îi spuse Gédéon Spilett lui Cyrus Smith,

— Medicamente!... răspunse inginerul. N-avem nici chinină, nici sulfat de chinină.

— Ştiu, spuse Gédéon Spilett, dar pe marginea lacului cresc sălcii şi scoarţa lor înlocuieşte cîteodată chinina.

— Să încercăm, fără să pierdem o clipă! spuse Cyrus Smith.

 Scoarţa de salcie trecea drept un înlocuitor al chininei şi se gîndeau s-o folosească aşa cum o aveau la îndemînă, căci nu puteau extrage substanţa medicamentoasă care se presupunea că ar conţine-o. Inginerul se repezi chiar el să taie cîteva bucăţi de scoarţă de pe o salcie neagră, pe care le aduse la Casa de Granit. Prefăcură coaja în pulbere şi îi dădură lui Harbert o parte, chiar în aceeaşi seară.

Noaptea trecu fără să aducă vreo înrăutăţire a boalei. Harbert mai aiura cîteodată, totuşi nu se iviră accese în timpul nopţii şi nici în cursul zilei următoare.

Pencroff se mai linişti puţin. Gédéon Spilett nu spunea nimic. Cuprins de îngrijorare, reporterul aştepta ziua următoare, temîndu-se ca Harbert să nu aibă o febră terţă, în care caz accesul următor trebuia să se ivească a doua zi.

Între timp, în momentele cînd îl lăsa febra, Harbert era frînt, cu capul greu şi ameţit. Apăru şi alt semn care îl sperie pe reporter: ficatul băiatului începuse să se congestioneze şi în curînd un delir intens arătă că şi creierul era aprins de boală.

Gédéon Spilett, îngrozit în faţa acestor complicaţii, îl trase pe inginer la o parte.

— E o febră pernicioasă ! spuse el.

— Febră pernicioasă ! strigă Cyrus Smith. Te înşeli, Spilett. O febră pernicioasă nu apare din senin. Trebuie ca mai întîi să fi prins undeva germenul bolii !

— Nu mă înşel, răspunse reporterul. Harbert o fi prins boala asta în mlaştină. Primul acces a trecut. Dacă se iveşte al doilea, şi dacă nu izbutim să-l împiedicăm nici pe al treilea... băiatul e pierdut !

— Dar scoarţa de salcie ?...

— Nu ajută, răspunse reporterul, şi al treilea acces de febră pernicioasă este întotdeauna mortal, dacă nu este combătut cu chinină.

Din fericire, Pencroff nu auzise nimic, altfel ar fi înnebunit de durere.

Inginerul şi reporterul trăiră clipe de grea îngrijorare atît în ziua, cît şi în noaptea următoare.

Pe la mijlocul zilei următoare se ivi al doilea acces. Criza fu îngrozitoare şi sărmanul Harbert se simţea pierdut ! Întindea braţele spre Cyrus Smith, spre Spilett, spre Pencroff ! Nu voia să moară !... Suferinţa băiatului era sfîşietoare. Pionierii se văzură nevoiţi să-l scoată pe Pencroff din încăpere.

Accesul ţinu cinci ore şi pionierii îşi dădură seama că Harbert nu va fi în stare să mai suporte un altul.

Noaptea fu îngrozitoare. în delirul său, Harbert spunea lucruri care frîngeau inimile tovarăşilor săi. Rostea vorbe fără şir, se lupta cu ocnaşii, îl striga pe Ayrton ! Implora ajutorul fiinţei misterioase, protectorul lor necunoscut, dispărut acum, a cărui imagine îl mai obseda... Cădea apoi într-o stare de inconştienţă care-l dobora: de cîteva ori, lui Gédéon Spilett i se păru că băiatul murise !

A doua zi, 8 decembrie, leşinurile se ţinură lanţ. Cu mîinile uscate, Harbert se încleşta de pat. îi dădură din nou cîteva doze de scoarţă de salcie pulverizată, dar reporterul pierduse orice nădejde.

— Dacă pînă mîine dimineaţă nu-i dăm un medicament mai puternic, spuse reporterul, Harbert e pierdut!

Sosi şi noaptea, după cît se părea ultima noapte a copilului bun, curajos, inteligent, atît de matur pentru vîrsta lui, pe care toţi îl iubeau. Singurul leac împotriva groaznicei boli, singurul care putea s-o învingă, nu se găsea pe insula Lincoln !

În timpul nopţii, Harbert aiura din ce în ce mai des. Ficatul se congestionase în mod înspăimîntător, creierul era şi el atins şi băiatul nu mai recunoştea pe nimeni.

Nu credeau s-o mai ducă pînă a doua zi, pînă la al treilea acces, care trebuia să-l ucidă. Băiatul părea sfîrşit şi în intervalul dintre crize părea lipsit de simţiri.

Pe la orele trei dimineaţă, Harbert scoase un ţipăt îngrozitor, părînd să se zbată în ghearele morţii. Nab, care se afla lîngă el, fugi înspăimîntat în camera alăturată, unde vegheau tovarăşii săi !

Şi tocmai în acel moment,