mai cercetaseră, dar nu îndeajuns, litoralul golfului Washington, de la capul Ghearei pînă la promontoriul Reptilei, mlaştinile şi regiunea împădurită din vest, precum şi nesfîrşitele dune, care se terminau la botul căscat al golfului Rechinului.

Pionierii nu cercetaseră însă de loc pădurile întinse care acopereau peninsula Serpentină, ţărmul drept al rîuiui Mercy, ţărmul stîng al rîului Cascadei, văile şi povîrnişurile întortochiate de la estul, nordul şi sudul muntelui Franklin, unde existau desigur multe ascunzişuri adînci. Erau deci cîteva mii de acri de teren, care trebuiau cercetate.

Hotărîră să înceapă cu Far-West-ul în aşa fel, încît să cuprindă tot ţărmul drept al rîuiui Mercy. Poate că ar fi fost mai nimerit să se îndrepte mai întîi spre stînă, unde se temeau că se instalaseră din nou ocnaşii, fie ca să se adăpostească acolo, fie ca să prade. Se putea însă.întîmpla ca să ajungă acolo prea tîrziu, şi să găsească totul devastat. Iar dacă piraţii aveau de gînd să stea ascunşi, era timp oricînd să-i prindă, chiar în bîrlog.

Pionierii hotărîră deci, după ce se sfătuiseră, să se îndrepte spre promontoriul Reptilei, mergînd prin pădure. Aveau de gînd să-şi deschidă drum cu toporul, croind astfel primul traseu al şoselei, care avea să lege Casa de Granit cu extremitatea peninsulei, pe o lungime de 16-17 mile.

Căruţa era în bună stare. Onaggaşii, bine odihniţi, puteau să umble mult. Încărcară căruţa cu alimente, îmbrăcăminte, vase de bucătărie, unelte de tot felul, precum şi arme şi muniţii, alese cu grijă din arsenalul atît de bogat al Casei de Granit. Pionierii ştiau că ocnaşii puteau fi ascunşi în pădure şi că, în mijlocul acestor desişuri, nu era greu să-i nimerească un glonte. De aceea trebuiau să ţină seama de acest lucru şi să nu se despartă, orice s-ar fi întîmplat.

Hotărîră să nu lase pe nimeni la Casa de Granit. Top şi Jup făceau şi ei parte din expediţie. Locuinţa lor din mijlocul stîncilor se putea păzi şi singură.

Ziua de 14 februarie, ajunul plecării, cădea într-o duminică. Ea fu consacrată în întregime odihnei. Harbert, vindecat, dar încă slab, avea un loc rezervat în căruţă.

A doua zi, în zori, Cyrus Smith luă toate măsurile ca să pună Casa de Granit la adăpost de orice invazie. Scările pe care le folosiseră odinioară fură duse la Cămin, unde le îngropară adînc în nisip. Aveau să se slujească de ele la întoarcere, deoarece scripetele ascensorului fusese demontat. Pencroff rămase ultimul în Casa de Granit, pentru a termina operaţia, apoi coborî pe o frînghie, pe care o strînseră după aceea, împiedicînd astfel orice legătură între terasa casei şi plajă.

Vremea era minunată.

— O să fie o zi călduroasă ! spuse reporterul vesel.

— Nu-i nimic, doctore Spilett, răspunse Pencroff, vom merge pe sub copaci, aşa că nici nu vom zări soarele !

— Să pornim ! zise inginerul.

Căruţa îi aştepta pe ţărm, lîngă Cămin. Reporterul era de părere ca Harbert să ia loc în ea, cel puţin în primele ore ale călătoriei, şi tînărul se văzu nevoit să se supună sfatului doctorului său.

Nab luă onaggaşii de căpăstru. Cyrus Smith, reporterul şi marinarul mergeau înainte. Top sărea vesel de colo pînă colo. Harbert îl pofti în căruţă şi pe Jup, care primi fără să se lase rugat. în cele din urmă, grupul se puse în mişcare.

Căruţa ocoli cotul rîului Mercy şi, după ce urcă malul stîng, cale de o milă, trecu podul care lega platoul cu drumul spre portul Balonului. Lăsînd drumul în stînga lor, pionierii se afundară în uriaşele păduri ale regiunii Far-West.

Primele două mile, căruţa se mişcă uşor, copacii fiind mai răsfiraţi; din cînd în cînd, erau nevoiţi să taie cîteva liane sau mărăcini, fără ca mersul lor să fie stînjenit de vreo piedică mai serioasă.

Frunzişul des al copacilor ţinea umbră şi răcoare. Cît cuprindeau cu ochii se întindeau desişuri mari de brazi „douglas", dragonieri şi alte esenţe cunoscute, în care forfotea lumea păsărilor obişnuite ale insulei: tetra, jacamari, fazani şi tot solul de papagali zgomotoşi zburau de colo pînă colo. Prin iarbă alergau canguri, agutii şi cabiai, amintind pionierilor de primele excursii făcute pe insulă.

— Mi se pare totuşi, spuse Cyrus Smith, că toate vieţuitoarele astea, fie cu pene, fie cu păr, sînt mai sperioase ca altădată. Se vede că pădurea a fost cutreierată de ocnaşi şi sînt sigur că în curînd vom găsi şi urmele lor.

Într-adevăr, găsiră urme în nenumărate locuri. Mai mult sau mai puţin proaspete, toate dovedeau trecerea piraţilor. Ici, copaci crestaţi, pentru a însemna desigur drumul, colo urmele unui foc, mai departe urme de paşi rămase în locuri mocirloase. Totuşi, nimic nu indica o tabără stabilă.

Inginerul îşi sfătuise tovarăşii să nu vîneze. împuşcăturile ar fi putut atrage atenţia ocnaşilor, dacă aceştia se mai aflau în pădure, iar vînătorii ar fi fost ispitiţi să se depărteze de căruţă, umblînd răzleţi, lucru cu totul neîngăduit.

Spre sfîrşitul zilei, începură să înainteze mai greu. În unele locuri, pionierii se văzură nevoiţi să doboare copaci pentru a-şi croi drum. înainte de a pătrunde în desişuri, inginerul avea grijă să-i trimită pe Top şi Jup în cercetare. Cele două animale îşi îndeplineau conştiincios sarcina, astfel că inginerul înainta liniştit, ştiind că prin locurile cercetate de ele nu va întîlni fiare sau ocnaşi, tot atît de primejdioşi ca şi fiarele.

În prima seară, pionierii poposiră la opt mile depărtare de casa lor, pe malurile unui mic afluent al rîului Mercy, pe care nu-l cunoscuseră încă şi care făcea parte din reţeaua de ape ce dădeau atîta fertilitate acestor pămînturi.

Cinară cu poftă, căci erau înfometaţi, şi apoi luară toate măsurile pentru a petrece o noapte liniştită. Inginerul s-ar fi mulţumit să aprindă focuri în jurul taberei, dacă ar fi avut de-a face doar cu animale sălbatice — jaguari sau alte fiare; ocnaşii însă ar fi fost mai curînd atraşi decît opriţi de aceste flăcări, aşa că socoti mai potrivit să se culce cu toţii pe întuneric.

Paza fu bine întocmită. Doi dintre pionieri vegheau în acelaşi timp şi din două în două ore hotărîră să fie schimbaţi de alţi doi tovarăşi ai lor. Şi cum, în ciuda protestelor sale,