Cărți «Stalingrad descarcă cărți de dragoste online gratis pdf 📖». Rezumatul cărții:
“Este o utopie”, a spus el, “să crezi că toate aceste unităţi pot fi transportate pe calea aerului.” Şi a adăugat: “Comandanţii forţelor aeriene ruse vor considera o astfel de propunere o dovadă că generalii germani sunt fantezişti”*.
Seydlitz pare să nu-şi fi dat seama de furia şi de atitudinea ostilă stârnite de el şi de colegii săi. Ofiţerii ce se opuneau cu înverşunare antifasciştilor au înfiinţat o Curte de onoare, condamnându-i pe cei care colaboraseră cu ruşii să fie evitaţi pe vecie. Ca un gest de sfidare, au început să folosească salutul cu mâna ridicată. Această polarizare a făcut viaţa foarte grea celor care nu voiau să aibă de a face nici cu “antifasciştii”, nici cu loialiştii lui Hitler. Un locotenent a fost obligat să doarmă pe duşumea câteva săptămâni pentru că gruparea rivală nu i-a permis să folosească patul de cazarmă.
În februarie 1944, avioanele ruseşti au început să arunce manifeste semnate de Seydlitz şi de colegii săi în Germania şi deasupra trupelor din eşalonul întâi. Gestapoul i-a trimis un raport urgent lui Himmler pentru a se verifica dacă semnătura lui Seydlitz era autentică.
“ Este posibil, bineînţeles, ca generalul Seydlitz să fi văzut în această operaţiune o şansă de a-i păcăli pe sovietici pentru a-i trimite acasă pe el şi mii de prizonieri din Armata 6. Dar dacă lucrurile ar fi stat aşa, ar fi fost de aşteptat ca el să menţioneze acest episod după război, când a fost acuzat de foştii săi colegi că a colaborat cu regimul stalinist.
Generalul Gille din formaţiunile militare SS, ale cărui trupe din intrândul Cerkasî primiseră numeroase manifeste de la Comitetul Naţional, a trimis câteva exemplare în Germania. A transmis şi scrisorile personale ce-i fuseseră adresate de generalii Seydlitz şi Korfes, care fuseseră trimişi în partea lui de front de Şcerbakov.
Gestapoul a făcut din nou analiza grafologică a scrisorii, confirmându-i autenticitatea.
Manifestele au provocat panică. Hitler l-a convocat pe Himmler la o şedinţă, trimiţându-l apoi pe generalul Schmundt cu o declaraţie de credinţă pentru a fi semnată de feldmareşali. Nici această măsură nu a fost suficientă pentru a-l linişti. Pe 19 martie, Rundstedt, Rommel, Kleist, Busch, Weichs şi Manstein au fost convocaţi la Berghof pentru a da citire unui mesaj prin care îl condamnau pe generalul von Seydlitz-Kurzbach, “trădătorul vrednic de dispreţ al sfintei noastre cauze”, şi subliniau sprijinul lor pentru Hitler.
Departamentul lui Melnikov, pe de altă parte, a început să aibă dubii. Recrutarea nu dăduse rezultate, în timp ce eforturile de propagandă nu reuşiseră să câştige de partea Comitetului Naţional nici o unitate mai importantă, chiar atunci când Wehrmacht-ul suferea înfrângeri masive. Seydlitz a atribuit “absenţa unui succes semnificativ lipsei de înclinare a germanilor spre revoluţie, unui sistem de violenţă poliţienească şi înăbuşirii totale a opiniei, absenţei oricărei organizaţii capabile şi fricii absolute de înfrângere şi de consecinţele ei, vânturate de atâta vreme de teama de bolşevism”, în ciuda acestor eşecuri, Seydlitz dorea în continuare ca Uniunea Sovietică “să recunoască oficial” în Comitetul Naţional guvernul ce urma să preia puterea în Germania, însă Dmitri Manuilski, într-o manieră tipic stalinistă, a atras atenţia că memorandumul lui Seydlitz, “redactat în termeni necinstiţi”, era o “încercare provocatoare” de a “exacerba relaţiile noastre cu Aliaţii”. “Nu este nici o îndoială”, scria el, “că recunoaşterea Comitetului Naţional de către guvernul sovietic ar provoca în Marea Britanic şi în Statele Unite o întreagă campanie menită să arate că poziţia Uniunii Sovietice ar fi progermană.” Pactul Molotov-Ribbentrop lăsase urme adânci în memoria sovietică.
Manuilski îl suspecta pe Seydlitz că este manipulat de generalul Rodenburg şi de “fostul şef al informaţiilor militare”, colonelul van Hooven (care era de fapt ofiţer de transmisiuni).
Paranoia stalinistă se accentuase, în mai 1944, Weinert, preşedintele Comitetului Naţional, a trimis trei ofiţeri germani la Frontul Leningrad pentru a face propagandă pentru Armata Roşie.
Doi dintre aceşti ofiţeri, căpitanul Stolz şi locotenentul Willimzig, au refuzat să îndeplinească ordinul. Au fost aduşi înapoi la Moscova sub escortă pentru a fi interogaţi de Weinert, Ulbricht, generalul von Seydlitz şi generalul Lattmann. După patru zile se spune că ar fi mărturisit că sunt “membri ai unei organizaţii ilegale fasciste din interiorul Ligii Ofiţerilor Germani”. Amândoi au fost arestaţi de NKVD ca agenţi dubli lucrând pentru nazişti şi duşi la interogatorii suplimentare. Alţi ofiţeri germani, printre care generalul Rodenburg, au fost arestaţi şi au “mărturisit” la rândul lor. Manuilski, pretinzând că suspiciunile sale anterioare privitoare la un complot s-au dovedit justificate, a dat imediat ordinul ca toţi ofiţerii germani să fie eliberaţi de sarcinile de propagandă de pe front. Evident, Stalin decisese că aceste eforturi neizbutite nu meritau să provoace necazuri cu Aliaţii occidentali într-o astfel de etapă a războiului în care avea nevoie de ajutorul lor.
Seydlitz suferea în acele zile de accese de depresie severă, în încercarea de a-i susţine moralul, ofiţerii NKVD i-au făcut un tort de ziua lui de naştere cu patru trandafiri roşii din marţipan, care le reprezentau pe cele patru fiice ale sale. Dar, ca toţi maniaco-depresivii, avea şi explozii iraţionale de optimism. Tentativa de asasinare a lui Hitler de la 20 iulie a eşuat, dar reprimările ulterioare operate de Gestapo au dezvăluit gradul de opoziţie din rândurile Wehrmacht-ului de pe teritoriul Germaniei. Chiar şi Strecker, auzind de executarea feldmareşalului von Witzleben, a semnat un apel împotriva lui Hitler, în ciuda faptului că-l dispreţuia pe Seydlitz.
Pe 8 august 1944, Beria i-a raportat triumfător lui Stalin că Paulus semnase în sfârşit o declaraţie către poporul german. Apelul făcut de Paulus către Grupul de Armate Nord să capituleze a fost redactat în totalitate de NKVD “în conformitate cu instrucţiunile tovarăşului Şcerbakov”, şi a fost semnat la 21 august de Paulus şi douăzeci de nouă de generali capturaţi.
Declaraţiile lui Paulus au stârnit din nou furia lui Hitler, acesta regretând că-l făcuse feldmareşal. Suspiciunea Führer-ului că va ceda sovieticilor