nu încape pică; să luptăm: d-ta o să-ţi pui candidatura, o ştim; eu ţi-o declar că mi-o pui pe a mea… luptă electorală! şi ştim că lupta electorală este viaţa popoarelor… De ce te revolţi contra adevărului? în contra dreptului?… Oneste bibere, onorabile!… (aprobări din partea grupului)

  FARFURIDI (izbucnind): Ia scuteşte-mă cu mofturile d-tale! Onest d-ta? Pe de o parte „Răcnetul Carpaţilor”, pe de altă parte chiverniseala confraţilor; pe de o parte opoziţie la toartă, pe de altă parte teşcherea la buzunar!… Urlă târgul, domnule…

  BRÂNZOVENESCU (trăgându-l de mânecă): Tache! Tache!

  FARFURIDI (smucindu-se): Ia lasă-mă-n pace, să mă răfuiesc odată cu domnul… Ce adică, noi nu ştim, nu vedem, orbi suntem? d-ta eşti candidatul prefectului…

  CAŢAVENCU (râzând): Eu sunt candidatul grupului tânar, inteligent şi independent… Onorabilul, venerabilul nostru prezident – (îl caută cu ochii) unde e venerabilul prezident? nu-l văz… – va proclama, pe cât ştim, astă-seară pe candidatul comitetului dv. – comitetul dv. – Or, dacă voi avea onoarea ca să mă agreeze şi comitetul dv… căci e al dv.

  FARFURIDI (fierbând mereu): Nu mai este comitetul nostru, este al dumitale…

  BRÂNZOVENESCU: Tache! Tache, fii cuminte. (îl trage de mânecă, Farfuridi se smuceşte)

  CAŢAVENCU (cu ton batjocoritor): Adică, dă-mi voie, d-ta nu mai eşti al comitetului! (grupurile se desinează distinct de două părţi şi se privesc cu încordare)

  FARFURIDI: Da, eu nu mai sunt, eu care am susţinut totdeauna partidul… şi d-ta, care l-ai înjurat totdeauna… eşti!

  CAŢAVENCU: Dă-mi voie!…

  FARFURIDI (furios): Ce voie! ce voie!… Vii cu moftologìi, cu iconomìi, cu soţietăţi, cu scamatorii, ca să tragi lumea pe sfoară… cu dăscălimea d-tale, (mişcare în grupul Caţavencu) cu moftangiii d-tale…

  POPESCU (violent): Domnule, retrage-ţi cuvântul!

  FARFURIDI (continuând): Cu grupul (umflând cuvintele) inteligent,… independent,… impertinent! (porneşte spre fund cu Brânzovenescu şi cu grupul lor.)

  TOŢI (din grupul lui Caţavencu): A! a! (se reped spre ei, zgomot, învălmăşeală şi ghiontuieli)

  FARFURIDI (ieşind prin fund): Vă-nvăţăm noi, papugiilor!

  GRUPUL CAŢAVENCU: Afară! afară! (urmăreşte în fund pe cei din grupul Farfuridi)

  (Toată lumea s-a înghesuit în fund şi a ieşit afară cu zgomot. În tot timpul scenii următoare, sala întrunirii e goală. În fund, prin uşe, se văd mai mulţi alegători plimbându-se în sus şi-njos, vorbind încet şi fumând)

  SCENA IV.

  TRAHANACHE ieşind repede din fund, din cabinetul primarului în partea despărţită cu grilaj, după el FĂNICA şi ZOE urmărindu-l (Scena aceasta se face misterios şi răpede)

  TRAHANACHE: Nu! nu se poate…

  ZOE (urmărindu-l): Nene…

  TIPĂTESCU (asemenea): Neică Zahario.

  ZOE: Dacă ai ţinut vreodată la mine…

  TIPĂTESCU: Dacă mi-eşti prietin…

  TRAHANACHE: Ei, aveţi puţintică răbdare! (serios.) Cum putem noi să punem candidatura unui plastograf?

  TIPĂTESCU: Bine, frate, plastograf, aşa e; dar până să bage lumea de seamă… să-l tragem în judecată…

  ZOE: Să ne facem de râs prin tribunale… nene, gândeşte-te…

  TRAHANACHE (după un moment de ezitare): Ei nu! Dacă ar fi numai una… aia cu scrisoarea ta cătră Joiţica, înţeleg; să zic: pentru politică – unde e în joc enteresul ţării, ca oricare român, a încercat omul, ca să te forţeze adică, pentru că te ştie că ţii la onoarea Joiţichii, ca prietin ce-mi eşti, – a făcut plastografie…

  TIPĂTESCU: Se-nţelege!

  ZOE: Fireşte; în politică…

  TRAHANACHE: Ei, aveţi puţintică răbdare… Dar astălaltă? (se loveşte cu mâna pe buzunarul hainii) Apoi, dacă umblă el cu machiavelicuri, să-i dau eu machiavelicuri – (schimbând tonul) Martoră mi-e Maica Precista! Să n-am parte de Joiţica – că e de faţă – să spuie…

  ZOE (cu sentiment): Nene!

  TRAHANACHE: N-am umblat în viaţa mea cu diplomaţie; dar dacă e vorba să facem pe iezuitul a la Metternich, apoi să-i dau eu, neică…

  TIPĂTESCU (impacientat): Nu pricep, neică Zahario!

  ZOE (asemenea): Nici eu.

  TRAHANACHE: Ei, aveţi puţintică răbdare! (scoate o hârtie din buzunar şi o desface – o poliţă) Asta tot pentru politică e? Girurile astea două cu care onorabilul d. Caţavencu a ridicat cinci mii de lei de la Soţietate, sunt tot pentru enteresul ţării?

  TIPĂTESCU (luând degrabă poliţa şi examinând-o cand pe-o parte când pe alta): Suntem scăpaţi!

  ZOE: Scăpaţi?

  TRAHANACHE: Ei apoi? când îţi spuneam eu să ai puţintică răbdare, că l-am prins cu alta mai boacănă…

  TIPĂTESCU (abia stăpânindu-şi bucuria): Nene Zahario, candidatul nostru este d. Agamiţă Dandanache.

  TRAHANACHE: Aşa da!

  ZOE: Mi-e frică!…

  TIPĂTESCU: Nu mai avem nici o grijă.

  TRAHANACHE: Dă-mi înscris pe Gagamiţă ăla, să nu-i uit numele… (vorbeşte încet cu Zoe)

  TIPĂTESCU (scoate portofelul, rupe o filă şi scrie pe ea, apoi o dă lui Zaharia): Iată…

  TRAHANACHE: Mă duc să deschid şedinţa.

  TIPĂTESCU: Anunţă îndată candidatura, ridică şedinţa şi vino să mergem la preferanţă, te aşteptăm…

  TRAHANACHE (vrând să treacă prin portiţa grilajului în partea tribunii): A! ţi-am dat poliţa lui Caţavencu… Să nu o pierzi. (trece.)

  TIPĂTESCU: N-ai grijă, neică Zahario, eu nu pierz hârtiile de preţ… (sărută repede pe Zoe)

  ZOE: Fănică!

  TIPĂTESCU: A! acuma, să-l lucrez eu pe nenea Caţavencu! (ies amândoi iute pe uşa din stânga)

  SCENA V.

  TRAHANACHE, care s-a urcat la tribună, apoi CAŢAVENCU, POPESCU, IONESCU, ALEGĂTORI, PUBLICUL venind din fund şi ocupând locurile lor din scena I-a. Intrare zgomotoasă, acompaniată de clopoţelul prezidentului.

  TRAHANACHE (în picioare): Orele sunt înaintate! poftiţi, poftiţi, stimabililor: avem cestiuni arzătoare la ordinea zilii… (şade.)

  (Toată lumea s-a aşezat la locul său.)

  CAŢAVENCU (cu modestie): D-le preşedinte, vă rog, cerusem şi eu cuvântul…

  TRAHANACHE: Da, (binevoitor) da, stimabile. Aveţi cuvântul. Poftiţi la tribună!…

  (Mişcare în grupul lui Caţavencu)

  CAŢAVENCU (ia poză, trece cu importanţă printre mulţime şi suie la tribună; îşi pune pălăria la o parte, gustă din paharul cu apă, scoate un vraf de hârtii şi gazete şi le aşază pe tribună, apoi îşi trage batista şi-şi şterge cu eleganţă avocăţească fruntea. Este emoţionat, tuşeşte şi luptă