ochiuri de geam cu rame din lemn. Când cei doi se apropi-ară de portalul vestibulului, portarul, mereu la datorie, aruncă o privire prin gemuleţul de la uşa apartamentului său, apoi se grăbi să descuie uşa, îndinându-se să-i salute. Urcară scările, trecând pe lingă biroul lui Breuer de la etajul al doilea, până la apartamentul spaţios al familiei, aflat la etajul al treilea, unde îi aştepta Mathilde. La cei treizeci şi şase de ani, era o femeie frapantă. Pielea ei catifelată, strălucitoare punea în valoare nasul fin cizelat, ochii albaştri-cenuşii şi părul castaniu bogat, pe care-l purta într-o coadă lungă împletită, răsucită în vârful capului, într-o bluză albă şi o fustă gri lungă, strânsă bine pe talie, era o siluetă graţioasă, deşi abia cu câteva luni în urmă dăduse naştere celui de-al cincilea copil.

  Luându-i pălăria lui Josef, ea îi dădu părul pe spate cu mâna, îl ajută să-şi scoată paltonul şi i-l întinse servitoarei, Aloisia, căreia îi spuneau „Louis" de când intrase în serviciul lor, acum paisprezece ani. Apoi se întoarse spre Freud.

  — Sigi, eşti ud şi îngheţat. La baie cu tine! Am încălzit deja apa şi ţi-am lăsat nişte lenjerie curată de-a lui Josef pe raft. Ce bine că voi doi aveţi aceeaşi măsură! Nu-i pot oferi niciodată ospitalitatea asta lui Max.

  Max, soţul surorii ei Rachel, era imens, cântărind peste o sută douăzeci de kilograme.

  — Nu-ţi face griji pentru Max, spuse Breuer. Mă revanşez cu toţi pacienţii pe care i-i trimit. întordndu-se spre Freud adăugă: I-am trimis azi lui Max încă o prostată hipertrofiată. E a patra săptămâna asta. Ăsta e un domeniu pentru tine!

  — Nu, interveni Mathilde, luându-l pe Freud de braţ şi conducându-l spre baie, urologia nu e pentru Sigi. Să cureţe toată ziua vezici şi canale urinare! Ar înnebuni într-o săptămâna!

  Se opri la uşă.

  — Josef, copiii sunt la masă. Du-te să-i vezi, dar numai un minut. Vreau să tragi un pui de somn înainte de cină. Te-am auzit agitându-te toată noaptea. N-ai dormit aproape deloc.

  Fără o vorbă, Breuer se îndreaptă spre dormitorul lui, apoi se răzgândi şi se hotărî să-l ajute pe Freud să umple cada. întorcându-se, Breuer o văzu pe Mathilde aplecân-du-se spre Freud şi o auzi şoptind.

  — Vezi ce vreau să spun, Sigi, nu-mi vorbeşte aproape deloc!

  În baie Breuer ataşă ţevile de la pompa de gaz la cazanele de apă caldă pe care Louis şi Freud le aduceau din bucătărie. Cada albă, masivă, susţinută în mod miraculos de nişte gheare de pisică delicate, din alamă, se umplu repede.

  Când Breuer plecă, mergând de-a lungul coridorului, îl auzi pe Freud mormăind de plăcere în timp ce se scufunda în apa fierbinte.

  Întins pe patul lui, Breuer nu putea dormi, gândindu-se că Mathilde îi făcea confidenţe într-un mod atft de intim lui Freud. Din ce în ce mai mult, Freud părea a fi un membru al familiei, acum venind şi la cină de mai multe ori pe săptămâna. La început, relaţia era mai ales între Breuer şi Freud: probabil că Sâg luase locul lui Adolf, fratele lui mai tânăr, care murise cu câţiva ani în urmă. Dar în ultimul an Mathilde şi Freud deveniseră foarte apropiaţi. Diferenţa de vârstă de zece ani dintre ei îi permitea Mathildei privilegiul afecţiunii materne; spunea adesea că Freud îi amintea de Josef când îl cunoscuse ea.

  Şi ce, se întrebă Breuer, dacă Mathilde îi spune lui Freud despre răceala mea faţă de ea? Cu ce schimbă asta lucrurile de fapt? Mai mult că sigur, Freud ştie deja: el înregistrează tot ce se întâmplă în casă. Nu este un diagnostician foarte bun, dar rareori îi scapă ceva referitor la relaţiile umane. Şi trebuie să fi observat şi cât tânjeau copiii după dragostea de tată – Robert, Bertha, Margarethe şi Johannes se repezeau la el cu strigăte entuziaste: „Unchiule Sigi!", până şi micuţa Dora zâmbea de câte ori apărea el. Fără îndoială că prezenţa lui Freud în casă era un lucru bun; Breuer ştia că el era mult prea detaşat ca să întruchipeze genul de prezenţă de care avea nevoie familia lui. Da, Freud îl suplinea; şi el simţea, în cea mai mare parte, mai degrabă recunoştinţă faţă de tânărul său prieten, decât ruşine.

  Iar Breuer ştia că nu poate obiecta la faptul că Mathilde se plângea de căsnicia ei. Avea motive să se plângă! Aproape în fiecare seară, el lucra până la miezul nopţii în laborator. îşi petrecea dimineţile de duminică în birou, pregătindu-şi cursurile de duminica după-amiază pe care le ţinea studenţilor la medicină. Mai multe seri pe săptămâna, rămânea la cafenea până la opt sau nouă, iar acum nu mai juca taroc o dată pe săptămâna, ci de două ori. Chiar şi prânzul, pe care-l luase întotdeauna, nedezminţit, cu familia, era acum uzurpat. Cel puţin o dată pe săptămâna, Josef rămânea peste program şi lucra şi în pauza de masă. Şi, bineînţeles, de câte ori venea Max, încuiau uşa biroului şi jucau şah ore în şir.

  Renunţând la somn, Breuer se duse la bucătărie să întrebe de cină. Ştia că lui Freud îi plac băile fierbinţi şi lungi, dar era nerăbdător să termine cu masa şi să-i mai rămână timp pentru a lucra în laborator. Ciocăni la uşa băii.

  — Sâg, când termini, vino în birou. Mathilde a fost de acord să ni se servească dna acolo, fără să ne mai îmbrăcăm special.

  Freud se şterse repede, îşi puse lenjeria de corp a lui Breuer, lăsă lenjeria lui murdară în coşul de rufe şi se grăbi pentru a-i ajuta pe Breuer şi Mathilde să încarce tăvile pentru masa de seară. (Familia Breuer, ca majoritatea vienezilor, lua masa principală la prânz, iar la cină se mulţumea cu hrană rece, din ce mai rămânea.) Glasvandul din bucătărie era acoperit cu aburi. Deschizându-l, Freud fu învăluit în mirosul minunat, cald, al supei de orz cu morcovi şi ţelină.

  Mathilde îl întâmpină cu un polonic în