în credinţele populare,. În această situaţie este, de exemplu, salcia. Ramurile ei sunt sfinţite în biserică în ziua Floriilor şi folosite apoi ca mijloc magic de apărare împotriva spiritelor rele, a calamităţilor naturale (grindină, fulgere, incendii) şi a bolilor. Dar, o salcie bătrână şi scorburoasă e sediul demonilor pădurii, pe ramurile sălciilor ce cresc pe malurile apelor le place să se legene ielelor sau altor spirite feminine şi acvatice. Arbori „demonici” şi „infernali” sunt, în tradiţia populară românească, bozul (la rădăcina căruia sade dracul) şi plopul -' copacul ce nu dă nici umbră, nici roade şi de crengile căruia se crede că s-a spânzurat Iuda. O seamă de însuşiri „demonice”, dar având un preponderent caracter benefic, sunt atribuite alunului.

  ARICIUL: în mitologiile unor populaţii ale Asiei Centrale şi ale unor popoare indo-europene, inclusiv la daco-români, ariciul se prezintă ca un demiurg şi erou civilizator, în câteva legende româneşti, el participă, alături de Dumnezeu (Fâr-tat) şi Diavol (Nefârtat), la „urzirea” lumii în calitate de adevărat „inginer” al creaţiei (R. Vulcănescu, Mi-tol. Română, 531). Ca şi în miturile popoarelor asiatice sau africane, ariciul este purtător al unei inteligenţe creatoare şi al unei etici superioare. El. Ordonează succesiunea zilelor şi a nopţilor, preîntâmpina incestul Soarelui şi Lunii, izbăvind astfel lumea de apăsarea unui păcat primordial (Otescu, 63-64). Luând în considerare un bogat material etnofolcloric românesc, Mihai Coman reconstituie un străvechi cult totemic al ariciului (Sora Soarelui, 1983). G. Coşbuc a subliniat în lucrările sale de etnologie simbolismul solar al ariciului: „Acel ariciu, pe care il întâlnim mereu în cosmogonia noastră ca creator al lumii, e însuşi soarelE. În toate mitologiile ariene, ariciul e un sim-r bol al soarelui; ariciul se face ghem rotund şi se rostogoleşte pe bolta cerului; razele soarelui sunt ghimpii ariciului” (Elementele Ut. Poporale, 160). Dar ariciul e şi un animal hto-nian, avându-şi vizuina în pământ, iar „ghemuirea” lui 1-a făcut incă din paleolitic simbol al matricei feminine (M. Gimhuias, Civilizaţie şi cultură, 81).

  Având în vedere multiplele semnificaţii mitico-simbolice ale acestui animal ciudat, nu ne miră faptul că il regăsim într-o seamă de credinţe şi, practici magice româneşti, cu. Caracter calendaristic, agrar sau medical. Atât'de cunoscutul joc al copiilor, practicat primăvara, pare a fi un străvechi ritual magic d? Stimulare a astrului zilei şi a rodniciei pământului: „Când dau de un ariei, copiii încep să bată din palme.

  — Să lovească vătraie sau să clănţănească cti cleştele, parcă ar toca. Atunci ariciul speriat, se saltă în sus şi joacă, iar copiii râd şi-i cântă: „Arici, arici/Pogonici, /Hai de joacă/Cum iţi toacă/Şi smânceşte/După cleşte/Şi în sus sai/După vătrai, /Hop în danţ, /Cianţ, clanţ, lanţ„ (Neagu, Cântece şi jocuri de copii, 81). Există şi un dans popular cu evident substrat erotic, jucat mai ales la nunţile din Oltenia, denumit Ariciul. B. P. Haşdeu citează şi cuvintele ce însoţesc acest dans, unde ariciul capătă însuşirile unui adevărat daimon erotic: „Frunză verde zarzărei, /Ariciul e mititel, /Mor fetele după el, /Că e mic şi giumbuşel„ (Etym. Mag., 1655). În medicina populară, ţepii de arici sunt folosiţi împotriva reumatismului, tremuriciului şi frigurilor. Secretul acestei magii medicale e simplu: înţepătura ariciului, ca şi cea a albinei, „frige„, de aceea e bun mai ales împotriva unor boli venind de la exces de umiditate sau datorate unui principiu „umed„. La asemenea boli e bună şi unsoarea sau fumul de arici (A. Gorovei, Credinţi, 12). Dar performanţa magică a ţepoasei vieţuitoare aparţine aricioaicei. „Dacă ai închide bine puii unei aricioaice, şi să-ncui cu lăcata, mama lor umblă până găseşte iarba fierului, cu care atingând lăcata, se sfarmă. Aceea o pun hoţii în palmă şi descuie lăcă-ţile, numai atingându-le” (ibi-dem, 12).

  'ARMINDENUL: Sărbătoare populară la români, consacrată zilei de 1 mai,. Simbolizând începutul primăverii. Numele ei, Arminden (Armindeni, Afmendin) e de origin^ bisericească, vine din slavul ierminden, ziua sfântului proroc Ieremia, prăz-nuit în această zi, dar. Geneza şi sensul sărbătorii ne trimit spre vremuri precreştine. La români, Arminden se num este pomul verde sau creanga

  S6

  — Bd *aa II ' L*f^n*BS ^uV/

  TOI qns 'BXVSWU +_Tammi ap X-mi

  _pTB 3SU0S laimU Ti%tBdB 3JB0 qUS apuiaoi ^ndfJ^lJomo oo UXUIUI

  — Ii n 'Pim wd°” gLi *rnipu ^ST

  — 5 uoulap (tm) ^ *LL un-a; ui ţţUŞ ţSUl? LW? DB ^°Sg {npDSS UUd XOU

  ,. „pa ^SBOipţ3un±d „ui ouanqnp ^f^P^dod ui BupuBd „dl „A,; H B ai*> -a? 0^' „'V'p^'i txlwv ^^3a^nVBaertidod mgoioţţtu

  EI sunând B „w E. UEWBA UI BZBM PAB”EOSB3UBIUOJŢ; JBIUU inxniUBured SXB aAipnpoad axaUo} azaxnuiiţs BS a^iuaut 'imaoţ is lasoaji -ad BZB3ZIUB§JO as iiuinx inxnaBdo3 XB is inxajBog xB xoquiis inisaoB

  TTUnţ UJ 'lOIţSuBd XS IJOTI 'B^BSpi

  — JS'A no BŢiqopoduix 'JJBA UI B^BOJ O no dxBţs un BaipiJ as ţi^ixBoox % -uao ui puBO 'BIUOXO^J UI BUBU BOIO.

  — Aqx Bxnsuiuad uip 'ladoang; ax9JfB°d -od a-XBOX. BX adBoadB ţus'xsixa 'vom ap inŢnovdoo xnP°iq° ui ^uaxBAiqoa a^saseS ÎŞI BasBauBuioa ajBO^BqaBS BASB03B 'siSoxodii ' (Q6I 'V0^}-10! 3 -joi ţi voiţsţaBuţi ap iMpT^S1) ^nosa-i inxnxooas xrqisaBjs BX 'nosauiuig; „XM inxaJBLU re goxoxij-xnuai.ai.id 'joijq -UIB”X -XY Bţou – „VIULUI inxnpiyţa vniz BUOABXS ui BZBauuiasui 3JBO 'uapuymM) a^saranu as is IBUI ve ap ţz BSBOuinaj IBUI Ba^” „(gx 'uns -aaa ta miyoci 'iqao^ -y) „UBDBaqssux nes uisBij '§BJ ap a BJUIUBJ 'BUIC -Bjd„ '„ianuip BţnoBj aonaa o aund as ia XUJJBA UI JBI 'BXX^UI BUIC -Bad o BdBoiSui as” uoxiuauiBO axas -Ba BX ad IZ BţsBaaB ui aund as aa

  — NN. ' (968 '„dod 'ţţl) WilYl Boipnui ~aqsa uouiap irvisaaB xndi. Iot. Ojd

  ESB UBurej 'JQIU nu ipBp is iqisououi -nps tuns U^B '„BanS BT 3onp ax is uiaqB DBJ I-BD 'aiBq 3p BSB

  3S33JB§Z I-IS TUŢUn-BJ UUd BŢUBUIBXJ

  I-3IB3 'oBuioţs ap laojBO ap un i^iBdED 'ţuxds ^saoB ap isuudna 'xxid -03„ „aaaţ. SBu Bdnp xtuns 'a^inuxqD ţsoj UB BS^SBDB pusa lao-eui axaaaţuBd ui Ş^BIA no ţBdsos UB şoBp ajBD 'joxpunad BadnsB is puxţui aj3ţ. SBU ap aţuiBUi loxxt a^nux IBUI aţao BD B§B 'aţsaţuiuis ais BZBBJ -n^aoţ 3ţ '„R4UBuiB.11 ax”