Neauzind nici o mişcare, reporterul şi marinarul se întrebară dacă n-ar fi fost nimerit să sară gardul şi să intre în stînă, cu toate că Cyrus Smith le pusese în vedere să nu facă asemenea încercare.

De fapt, planul putea să izbutească, dar putea tot atît de bine să dea greş. Dar, presupunînd că ocnaşii nu bănuiau ce se pornise împotriva lor şi că ar fi putut fi luaţi prin surprindere, era oare nimerit ca ei doi să compromită eventuala reuşită a atacului, năpustindu-se orbeşte peste gard ?

Reporterul socoti deci că era totuşi mai bine să aştepte şi să încerce să pătrundă în stînă împreună cu ceilalţi pionieri. Un lucru era sigur: că puteau ajunge pînă la gard fără să fie văzuţi. Ţarcul nu era păzit.' Era mai bine deci să se întoarcă la căruţă.

Pencroff fu şi el de aceeaşi părere şi primi numaidecît să-l însoţească pe reporter înapoi la tovarăşii lor,

Peste cîteva minute, inginerul află cum stăteau lucrurile.

— Gîndindu-mă bine, spuse el, încep să cred că ocnaşii nu sînt la stînă.

— Vedem noi, după ce sărim gardul, răspunse Pencroff.

— Mergem la stînă, dragii mei ! îi anunţă Cyrus Smith.

— Căruţa o lăsăm în pădure ? întrebă Nab,

— Nu, ea e furgonul nostru cu muniţii şi alimente, răspunse inginerul, şi la nevoie ne va sluji de baricadă. O luăm cu noi !

— Hai să pornim, îi îndemnă Gédéon Spilett. Căruţa ieşi din pădure şi înainta fără zgomot spre gard.

Era întuneric şi peste tot domnea o tăcere desăvîrşită. Iarba deasă înăbuşea şi zgomotul paşilor.

Pionierii erau pregătiţi să tragă. Pencroff îi porunci lui Jup să meargă în urmă, iar Nab îl ţinea pe Top de zgardă, ca să nu se avînte prea repede.

Ajunseră în luminiş. Era pustiu. Fără teamă, oamenii înaintară spre ţarc. Străbătură în cîteva clipe „zona primejdioasă”, fără să fie întîmpinaţi cu împuşcături. Căruţa se opri în faţa gardului. Nab rămase lîngă onaggaşi, iar inginerul, reporterul, Harbert şi Pencroff se îndreptară spre poartă, ca să cerceteze dacă era proptită pe dinăuntru.

Poarta însă era deschisă !

— Ce tot spuneaţi voi mai înainte? întrebă inginerul, întorcîndu-se spre marinar şi reporter.

Aceştia priveau înmărmuriţi.

— Aş putea să jur, spuse Pencroff, că poarta era închisă adineauri !

Pionierii şovăiră o clipă. Să fi fost ocnaşii la stînă atunci cînd Pencroff şi reporterul porniseră în recunoaştere ? Fără îndoială, căci poarta închisă adineauri, doar unul dintre ei putea s-o fi deschis. Se mai aflau acolo sau ieşiseră ?

Toate întrebările acestea se îmbulzeau în mintea pionierilor, fără să-şi găsească răspuns !

În clipa aceea, Harbert, care înaintase cîţiva paşi, se dădu repede înapoi, apucîndu-l pe Cyrus Smith de mînă.

— Ce s-a întîmplat ? întrebă inginerul.

— Se vede lumină.

— În casă ?

— Da !

Toţi cinci înaintară spre poartă şi într-adevăr, prin geamuri, străbătea o lumină slabă.

Cyrus Smith luă repede o hotărîre.

— Mare noroc să-i găsim pe ocnaşi închişi în casă şi să-i luăm prin surprindere. S-a isprăvit cu ei ! Haideţi !

Pionierii se strecurară în ţarc cu puştile pregătite. Lăsară căruţa afară, în paza lui Jup şi a lui Top, pe care-i legaseră pentru mai multă siguranţă.

Cyrus Smith, Pencroff şi Gédéon Spilett, pe o parte, Harbert şi Nab, pe cealaltă, se furişară de-a lungul gardului pînă în faţa casei, cercetînd această parte a stînei, care însă era pustie şi cufundată în întuneric.

În cîteva clipe se adunară cu toţii lîngă casă, în faţa uşii închise.

Cyrus Smith făcu tovarăşilor un semn cu mîna ca să nu se mişte; se apropie apoi de fereastra slab luminată şi aruncă o privire în cameră.

Pe masă se afla un felinar aprins. Lîngă masă era patul lui Ayrton.

Pe pat era întins un om.

Deodată, Cyrus Smith se dădu înapoi, strigînd cu glas stins:

— Ayrton !

Pionierii se repeziră la uşă, mai s-o smulgă din ţîţîni şi năvăliră cu toţii în cameră.

Ayrton părea să doarmă. Se vedea pe chipul lui că suferise mult. Pe mîini şi pe picioare avea vînătăi mari.

Cyrus Smith se plecă asupra lui.

— Ayrton, strigă inginerul, apucînd braţul omului regăsit în împrejurări atît de neaşteptate.

La acest strigăt, Ayrton deschise ochii, uitîndu-se la Cyrus Smith şi la ceilalţi:

— Dumneavoastră, dumneavoastră ?

— Ayrton ! Ayrton ! repetă Cyrus Smith.

— Unde mă aflu ?

— În casa de la stînă !

— Singur ?

— Da !

— Se vor întoarce! strigă Ayrton. Apăraţi-vă. Apăraţi-vă !

Şi căzu înapoi sleit.

— Spilett, spuse inginerul, putem fi oricînd atacaţi. Aduceţi căruţa în ţarc, baricadaţi poarta şi apoi întoarceţi-vă cu toţii aici.

Pencroff, Nab şi reporterul se repeziră să îndeplinească ordinele inginerului. Nu aveau nici un moment de pierdut. Poate că ocnaşii şi puseseră mîna pe căruţa lor.

Într-o clipă, reporterul şi cei doi tovarăşi ai săi străbătură ţarcul, îndreptîndu-se spre poartă, în dosul căreia Top începuse să mîrîie.

Inginerul, părăsindu-l un moment pe Ayrton, ieşi din casă cu puşca pregătită. Harbert mergea lîngă el. Supravegheau amîndoi coasta muntelui care domina stîna. Dacă ocnaşii pîndeau ascunşi acolo, ei ar fi putut să ucidă pe rînd toţi pionierii.

În clipa aceea, luna se ridică deasupra pădurii întunecate şi un val de lumină se răspîndi pe cuprinsul ţarcului. Se vedeau pîlcurile de copaci, pîrîiaşul şi întinsul covor de iarbă, ce acoperea pămîntul. înspre munte, casa şi o parte din gard se desprindeau albe în lumina lunii. în partea cealaltă, spre poartă, ţarcul se afla în umbră.

Pe neaşteptate, o matahală întunecată se ivi în faţa lor. Era căruţa, care pătrundea în cercul de lumină şi Cyrus Smith auzi zgomotul porţii pe care o închideau tovarăşii lui, proptind-o apoi pe dinăuntru.

Dar în aceeaşi clipă, Top începu să latre cu furie şi se repezi, rupîndu-şi zgarda, spre fundul ţarcului, în dreapta casei.

— Prieteni, fiţi atenţi ! Puşca la ochi ! strigă Cyrus Smith.

Pionierii îşi potriviră puştile, aşteptînd să tragă. Top lătra într-una, iar Jup scotea nişte şuierături ascuţite, alergînd după cîine.

Pionierii se repeziră pe urmele lor, ajungînd pe malul pîrîului, străjuit de copaci uriaşi.

Şi acolo, în plină lumină, ce le văzură ochii ?

Pe mal zăceau cinci trupuri!

Erau cadavrele ocnaşilor, care debarcaseră cu patru luni înainte pe insula Lincoln.

CAPITOLUL XIII

Ce povesteşte Ayrton.