Planurile foştilor tovarăşi. Ocnaşii se instalează la stînă. Cel ce face dreptate pe insula Lincoln. Vasul Bonadventure. Cercetări în jurul muntelui Franklin. Povîrnişurille superioare. Bubuituri subterane. Un răspuns al lui Pencroff. În fundul craterului. Întoarcerea.

 

Ce se întîmplase ? Cine-i ucisese pe ocnaşi ? Poate Ayrton ? Era cu neputinţă; cu foarte puţin înainte se temea de întoarcerea lor !

Ayrton căzuse într-un somn adînc, din care nu izbutiră să-l trezească. După cele cîteva cuvinte pe care le rostise, fusese cuprins de o toropeală adîncă şi căzuse pe pat, nemaifiind în stare să se mişte.

Pionierii, pradă gîndurilor învălmăşite şi cît se poate de agitaţi, aşteptară toată noaptea, fără să părăsească casa lui Ayrton şi fără să se întoarcă la locul unde zăceau trupurile ocnaşilor. După cît se părea, Ayrton nu va fi în stare să le dea amănunte asupra împrejurărilor în care îşi găsiseră moartea ticăloşii, pentru că nici el nu ştia cum de se afla la stînă. S-ar fi putut totuşi să cunoască cele petrecute înaintea groaznicei execuţii.

A doua zi, Ayrton se trezi din toropeală şi tovarăşii îi împărtăşiră bucuria pe care o resimţeau regăsindu-l, aproape sănătos, după o lipsă de peste patru luni de zile.

Ayrton le istorisi în puţine cuvinte ce i se întîmplase sau mai bine-zis ceea ce ştia el.

A doua zi, după întoarcerea la stînă, în ziua de 10 noiembrie, în amurg, fusese luat prin surprindere de către ocnaşii care săriseră gardul. Îl legaseră cobză şi îl tîrîseră într-o peşteră întunecoasă de la poalele muntelui Franklin, unde îşi făcuseră ascunzişul.

Hotărîseră să-l ucidă şi a doua zi erau gata s-o facă, cînd unul dintre ocnaşi îl recunoscu şi-l strigă pe numele ce-l purtase în Australia. Nemernicii aceştia, pregătiţi să-l ucidă pe Ayrton, cruţară viaţa lui Ben Joyce.

Din clipa aceea, Ayrton fu hărţuit fără încetare de foştii lui tovarăşi. Voiau să-l atragă din nou de partea lor şi nădăjduiau să pătrundă cu ajutorul lui în inaccesibila Casă de Granit şi să devină stăpînii insulei, după ce vor fi ucis pionierii !

Ayrton se împotrivi. Fostul ocnaş, pocăit şi iertat de semenii lui, era hotărît să moară fără să-şi trădeze tovarăşii.

Legat şi păzit, cu căluş în gură, Ayrton trăi patru luni în peştera ocnaşilor.

Ticăloşii descoperiseră stîna puţin după venirea lor pe insulă şi trăiau folosind rezervele ei, fără să locuiască totuşi acolo. În ziua de 11 noiembrie, doi dintre tîlhari, surprinşi pe neaşteptate de pionieri, traseră asupra lui Harbert şi unul dintre ei se înapoie, lăudîndu-se că a ucis un locuitor al insulei. Se întorsese totuşi singur. Tovarăşul lui căzuse înjunghiat de Cyrus Smith.

E lesne de închipuit durerea lui Ayrton cînd află despre moartea lui Harbert. Rămăseseră doar patru pionieri, oricînd la cheremul ocnaşilor.

După această întîmplare, tot timpul cît Harbert zăcu bolnav la stînă, piraţii nu-şi părăsiră bîrlogul şi chiar după ce devastară platoul se întoarseră tot acolo.

Începură să-l chinuie mai rău pe Ayrton. Mîinile şi picioarele lui mai purtau încă urmele frînghiilor cu care fusese legat zi şi noapte. Tot timpul se aştepta să fie ucis.

Lucrurile merseră astfel pînă în a treia săptămînă a lunii februarie. Ocnaşii, pîndind mereu clipa potrivită, părăseau destul de rar adăpostul, mulţumindu-se să vîneze, fie în interiorul insulei, fie pe coasta sudică. Ayrton nu mai avea ştiri de la prietenii lui şi nu mai credea să-i revadă vreodată.

În cele din urmă, nenorocitul, slăbit de chinurile suferite, căzu într-o toropeală adîncă, nemaivăzînd şi nemaiauzind nimic. Din clipa aceea, cu două zile în urmă, nu mai ştia ce s-a petrecut cu el.

— Dar, domnule Smith, adăugă el, cum se face că deşi eram închis în peşteră, mă aflu acum la stînă ?

— Cum se face că ocnaşii zac morţi acolo, în mijlocul ţarcului ? răspunse inginerul.

— Morţi ? strigă Ayrton, ridicîndu-se într-o rînă, cu toate că era foarte slăbit.

Tovarăşii săi se grăbiră să-l sprijine. Voia să se scoale cu tot dinadinsul, aşa că îl însoţiră pînă la rîu.

Se luminase de ziuă.

Pe ţărm zăceau cele cinci cadavre ale ocnaşilor, în poziţia în care îi surprinsese moartea fulgerătoare.

Ayrton era înmărmurit. Cyrus Smith şi tovarăşii lui îl priveau în tăcere.

La un semn al inginerului, Nab şi Pencroff cercetară trupurile înţepenite de frig.

Nu găsiră nici un fel de rană.

Examinîndu-i însă cu de-amănuntul, Pencroff observă pe fruntea unuia, pe pieptul altuia, pe spatele celuilalt, pe umărul altuia un punct mic roşu, urma unei lovituri atît de puţin vizibile, încît era imposibil să-şi dea seama ce o pricinuise.

— Aici au fost loviţi ! spuse Cyrus Smith.

— Dar cu ce armă ? strigă reporterul.

— O armă care trăsneşte, necunoscută nouă.

— Dar cine să-i fi trăsnit ? .se miră Pencroff.

— Acela care face dreptate pe insulă, răspunse Cyrus Smith, acela care te-a transportat pe tine aici, Ayrton, acela care ne-a ajutat din nou, acela care face pentru noi ceea ce nu putem face singuri, acela care se ascunde după ce ne vine într-ajutor.

— Hai să-l căutăm ! strigă Pencroff.

— Să-l căutăm, desigur, răspunse Cyrus Smith, dar fiinţa superioară care face astfel de minuni se va arăta doar atunci cînd va dori ea să o cunoaştem. Să-l căutăm, totuşi, urmă el. Poate vom izbuti într-o bună zi să dovedim binefăcătorului nostru că sîntem oameni care am meritat bunăvoinţa sa ! Ce n-aş da să-i putem fi şi noi de ajutor, chiar cu preţul vieţii noastre.

Din ziua aceea, singura grijă a locuitorilor insulei Lincoln a fost să-l găsească pe binefăcătorul lor. Se străduiau toţi să dezlege taina aceluia, care părea să fie un om înzestrat cu daruri necunoscute celorlalţi oameni.

Pionierii se întoarseră în casa de la stînă, unde, mulţumită îngrijirilor primite, Ayrton îşi recapătă puterile şi liniştea.

Nab şi Pencroff tîrîră cadavrele ocnaşilor în pădure şi le îngropară adînc, departe de stînă.

Apoi, Ayrton află tot ce se întîmplase în timpul cît fusese închis. Află de suferinţele lui Harbert şi prin ce încercări trecuseră pionierii. Află de asemenea că pionierii nu mai credeau să-l revadă vreodată, fiind siguri că fusese ucis fără milă de ocnaşi.

— Şi acum, spuse Cyrus Smith, mai avem de îndeplinit o datorie. Jumătate din ce ne-am pus în gînd a fost înfăptuit, dar, deşi am scăpat