ce vă ţineţi voi, tu cu Plotoagă, cu Mantaroşie şi cu Zdroncan, cu toate că are lista cu scrisul tău, scrisă cu ghearele tale în casa lui Aristide! Nu te gândeai tu, continuă nevasta lui Vasile cu un glas ca la o judecată care în sfârşit venise, ce-ai făcut când te-a pus ăla s-o scrii şi pe urmă a băgat-o în portofel pe-a ta şi ţi-a dat-o ţie pe-a lui. Acuma Aristide a fugit, nu-i mai pasă lui de lista de atunci, dar ţie îţi pasă!

– Da, zise Isosică supărat, şi taci că i-a băgat Vasile lui Aristide mâna în portofel să i-o ia. Adică ce să mai vorbim degeaba şi să mai spunem astfel de prostii pe care nu le-ar crede nici un copil!

– Culcă-te tu pe urechea aia, zise atunci nevasta lui Vasile şi apoi, la un semn al bărbatului ei, tăcu.

Şi tăcerea continuă, Vasile o lăsă să se scurgă parcă anume ca să înţeleagă celălalt că nu era câtuşi de puţin sigur că acea listă nu s-ar afla în posesia lui, a lui Vasile, şi că deci avea pe deplină dreptate femeia când îl sfătuia să nu se bazeze pe faptul că pentru asta ar fi neapărat nevoie să se fi băgat mâna în portofelul lui Aristide.

– Uite, zise Isosică, eu nu mă culc niciodată nici pe-o ureche nici pe alta, dorm cu faţa în sus sau în jos, îmi păstrez bine urechile, fiindcă am nevoie de ele. Eu pornesc de la ideea că Vasile ar putea să se ridice în şedinţă şi să spună, cum ziseşi tu, Florico, care cine suntem. O să spună şi n-o să iasă nimic, zise Isosică pe deplin stăpân pe sine. Cel mult o să profite lipoveanul. Uite, acuma o să vă spun şi eu ce am de spus şi pe urmă sunteţi liberi să faceţi ce vreţi. Prima problemă: De ce-aţi vrut voi să faceţi gospodărie colectivă aici în sat şi v-aţi unit cu beţivu ăla de Fântână? Gospodăria colectivă e bună dacă vreai s-o faci, dar dacă nu vreai, poate să fie ea cea mai formidabilă ca idee, nu iese, fiindcă omului îi place să nu-i comande nimeni. Cu câţi n-am vorbit?! Mai bine mănânc mămăligă cu cenuşă, dar nu mă duc eu să-mi comande mie Marin al lui Usturoi, zicea până şi nenorocitu ăla de Vatică al lui Boţoghină. Asta e situaţia în momentul de faţă, continuă Isosică, şi dacă domnul Fântână vrea el să se grozăvească faţă de raion că face el gospodărie colectivă, voi de ce să-l sprijiniţi pe drumu ăsta? Tu-i mama lui de nenorocit, că mi-am pus în gând să nu mai înjur pe nimeni, dar cu ăsta mi se învârteşte capul când vine vorba de el. Asta ar fi prima problemă. Să v-o spun acum şi pe-a doua. Nu pe calea asta v-aşi fi recomandat eu prin urmare să rezolvaţi ce e între voi şi rudele voastre. De ce să te înjure pe tine satul că ai tu nu ştiu ce cu alde Dan sau cu alde tat-său? De ce vreai să faci tu satului un rău şi nu un bine? Fiindcă asta e problema cea mai grea, cum poţi să faci satului un bine şi bineînţeles să-ţi rezolvi şi ţie problemele în litigiu. E clar că înainte de orice nu cu Fântână o să ajungi la o înţelegere şi nici cu Bilă sau Plotoagă. La înţelegerea asta poţi să ajungi cu mine, cu Mantaroşie, şi cu alţii, Zdroncan fiind, după părerea mea, absolut neutru, adică el să rămână secretarul sfatului, indiferent cine vine preşedinte sau secretar de organizaţie. (De-aia nu mai trebuie amesticat în ceva.) Iar preşedinte al comitetului executiv, să fii tu, Vasile, Plotoagă dovedindu-se incapabil să facă faţă situaţiei, cum a fost cazul cum a decurs campania de strângerea recoltei. O să vrea el să dea acuma toată vina pe Bilă, dar nu merge chestiunea asta. Bilă e el vinovat, dar Bilă a fost a cincea roată la căruţă şi o să-l scoatem şi pe el din biroul organizaţiei, dar asta nu e suficient. Înţelegi, Vasile, aici e cheia situaţiei: nu e suficient! Ce vreau să spun prin asta? M-am gândit bine şi când am văzut ce-a ieşit cu Bilă şi cu toată campania, mi-am dat seama că n-o să se mulţumească Ghimpeţeanu să dăm noi toată vina pe Bilă şi atunci o să se întâmple că lipoveanul o să profite de situaţie şi o să se ridice în şedinţă şi o să tragă tare de tot în preşedinte. (În mine n-o să mai aibă curajul, fiindcă asta n-o să-i placă nici lui Ghimpeţeanu, înseamnă că e vinovat şi Niculae al lui Moromete şi e vinovat şi Ghimpeţeanu personal, că n-a ştiut să ne îndrume.) Ei, cine ne spune nouă că procedând în felul ăsta nu iese că organizaţia o să ceară să-i schimbe pe amândoi, să-l treacă pe Plotoagă la moară şi să ajungă Fântână în fruntea satului preşedinte al comitetului executiv? Un lucru e sigur: nici unul n-o să vrea să ştie de tine şi problema stă în felul următor: eu, ca secretar de organizaţie, Mantaroşie, ca membru în birou, Dănălache, Geacă, Enache al Cârstichii, Milică Roşu, Stancu Tumbea de la Mat, Armeanca de la cooperativă şi dacă mai vreai îţi mai spun, toţi o să te susţinem să fii numit preşedinte al comitetului executiv. Fiindcă ei o să se orienteze după cum o să vorbesc eu. Da, dar noi n-o să putem face asta decât dacă „cineva” o să se ridice acum şi să spună tot ce ştie despre Plotoagă şi să-i taie lui Fântână apa de la moară. Dacă aşi fi ajuns mai repede la concluzia asta, încheie Isosică, aşi fi venit şi ţi-aşi fi spus mai din timp, dar aveam eu o problemă neclarificată, cine ţi-a spus ţie tot ce ştii în legătură cu moara, anumite lucruri pe care le ştiam numai noi. Zilele astea am aflat de la cine şi, după părerea mea, bine a făcut ăla care ţi-a spus, eu îl apreciez din