Cărți «Ion dowloand free .PDF 📖». Rezumatul cărții:
— Dar decât să-mi unguresc sufletul la bătrânețe și să-mi vând conștiința, mai bine s-ajung salahor muritor de foame! Mai bine!... De aceea mă și bate capul să ies la pensie curând-curând...
Rudele din țară fierbeau de indignare. Chiar și Gogu se încălzi și, când Herdelea spuse că, de-ar fi mai tânăr, s-ar duce și el în România ca Titu, numai să scape de urgia stăpânirii ungurești – se repezi însuflețit la Titu și-i strânse mâna:
— Bravo, tinere! Vino la noi, la libertate!... De ce-ai sta... și dumneata între barbarii aceștia cutropitori de conștiințe!
Titu se însenină, mai cu seamă că Gogu îi oferi îndată să tragă la dânșii în Bucureștii, adăugând:
— La noi poți sta toată ziua, să mănânci și să faci poezii câte-ți place!
— Să vii negreșit la noi! O să-mi faci mare plăcere! spuse și Eugenia privindu-l cochet și convinsă că melancolia de azi a tânărului a fost din pricina ei.
Alexandru îl pofti să mai meargă și pe la dânsul, prin Giurgiu, dacă i se va urî la București.
— Să vii numai, că n-ai să rămâi pe drumuri în România! sfârși Atena.
— Cu atâtea protecții mari, ministru trebuie să ajungi, Titule! strigă Herdelea uitându-și grija lui, de mulțumire că-și vede feciorul fericit.
Într-una din zilele următoare Gogu și Alexandru, vorbind de Titu, socotiră ca ar fi poate și mai nimerit să-i găsească vreun temei oarecare, ca să nu se simtă jenat stând degeaba. Și hotărâră îndată să-l adăpostească la un ziar; Gogu, ca deputat, are să-i facă loc barem la jurnalul partidului.
— O, da, la o gazetă! zise Titu strălucind de bucurie, când află. Așa ceva visam și eu... Tocmai așa ceva...
Perspectivele trandafirii îi șterseră din creieri răspunsul lui Ionel ce-l întunecase un răstimp. Cu privirea la ținta care lucea mai aproape, viața i se părea plină de comori.
De altfel Gogu prinse dragoste multă pentru „tânărul cu ochii aprinși de o lumină stranie și înălțâtoare”, cum îi zicea. Umblau mult împreună, discutând politică națională și uneori chiar literatură românească, deși acasă Gogu se mândrea că n-a citit în viața lui decât numai franțuzește. Alături de Titu, deputatul se simțea cuprins de înflăcărare:
— Trebuie să mai aveți răbdare, să mai luptați, să mai rezistați! Va veni și mântuirea! Trebuie să vie!... Credeți că pe noi, dincolo, nu ne doare viața voastră de suferințe?... Voi sunteți speranța noastră, precum noi trebuie să fim speranța voastră!
— De ce nu faceți măcar un gest ca să ne încurajați? întrebă Titu pe care gândul acesta îl frământase mult.
— Vă dorim în adâncul inimii noastre, dar gura trebuie să fie mută! zise deputatul român grav. O, politica!... Ce stupid lucru e politica în lume!
8
Ion auzi curând că Vasile Baciu a umblat pe la un avocat din Bistrița și că l-ar fi tocmit să-i scoată toate pământurile de la ginere-său. Se spăimântă mai ales simțindu-se slăbit în îndârjirea lui de când i-a murit și copilul. Deși vedea primejdia, gândurile nu-i mai erau îndreptate numai asupra ei, ci hoinăreau neputincioase ba încoace, ba încolo. Își zicea că n-are să dea niciun petic deloc, ș-apoi îndată iarăși că n-ar fi rău să cadă la o învoială cu Vasile, să-i astupe gura... În schimb inima îi bătea mereu mai nerăbdătoare, frământată de un dor înăbușit prea multă vreme care azi stătea să izbucnească. Când îi venea în minte Florica, uita de toate, chiar și de socru-său, întocmai precum odinioară a uitat-o pe ea din pricina pământului.
A doua zi după ce află cum a fost Vasile Baciu la avocat, văzu pe Florica trecând cu demâncare la oameni, sprintenă, zâmbitoare și dându-i binețe parcă l-ar fi chemat la dânsa:
— Ce mai faci, Ionică!... Noroc bun!
— Noroc bun! mormăi el îngrozindu-se cum i se scurg ochii după ea.
În aceeași seară, venind de la câmp, se opri în poarta lui George să-l întrebe ce să facă cu socru-său? Dar în vreme ce George îi spunea și-l învăța ce credea, dânsul vedea numai pe Florica în tindă, învârtindu-se la vatră, pregătind cina, și de-abia se stăpânea să nu se repeadă la ea, s-o cuprindă în brațe și s-o ducă de-aici, să n-o mai atingă nimeni, nici să nu i-o râvnească.
Ziua următoare se gândi să se ducă iar la George, dar nu mai îndrăzni de frică să nu-i vadă în ochi patima. Și, fiindcă totuși trebuia barem s-o vadă, alergă ca un smintit până ce știrici la care holdă seceră Florica și-și făcu drum prin apropiere și o zări.
Se mira și se afurisea că a lăsat-o să se mărite cu altul și că n-a luat-o el, ș-apoi se mângâia singur, zicându-și: „Mie mi-a fost scrisă Florica, degeaba...”
Încerca să se smulgă din lanțul ce-l strângea tot mai tare ca să-și întoarcă toate gândurile la moșia lui amenințată de îndârjirea lui Vasile. Dar când se mustra c-o să-și piardă averea pentru o muiere blestemată, cum se mustrase și altădată, acum i se adăuga în creieri, nechemată, întrebarea: ce folos de pământuri, dacă cine ți-e pe lume drag nu-i al