Gédéon Spilett, care îl întovărăşea, auzi şi el acest murmur îndepărtat, care putea să însemne o trezire a focurilor subterane. Se opriră de mai multe ori să asculte şi amîndoi înţeleseră că în adîncurile pământului se petrecea o reacţie chimică.

— Te pomeneşti că vulcanul nu este cu totul stins! spuse reporterul.

— Se prea poate ca după plimbarea noastră în crater, răspunse Cyrus Smith, să se fi întîmplat oarecare schimbări în păturile adînci. Orice vulcan, chiar dacă este stins, poate să se trezească.

— N-ar fi primejdios pentru insula Lincoln o erupţie a muntelui Franklin ? întrebă Gédéon Spilett.

— Nu cred, răspunse inginerul. Craterul, adică supapa de siguranţă, există, şi surplusul de vapori şi de lavă va irupe pe drumul obişnuit, aşa cum izbucnea şi în trecut.

— Afară numai dacă lavele nu-şi croiesc o altă cale, nouă, către ţinuturile mănoase ale insulei!

— Nu văd de ce ar face-o, dragă Spilett, răspunse Cyrus Smith, — şi de ce n-ar urma drumul de pînă acuma ?

— Ei ! Vulcanii au uneori toane ! răspunse reporterul.

— Ia seama, observă inginerul, că înclinarea întregului masiv al muntelui Franklin înlesneşte scurgerea lavei spre văile pe care le cercetăm în clipa de faţă. Doar un cutremur de pămînt ar putea să schimbe centrul de gravitate al muntelui, modificând şi calea lavei.

— În asemenea împrejurări ne putem aştepta oricînd la un cutremur de pămînt, observă Gédéon Spilett.

— Desigur, răspunse inginerul, mai ales cînd încep să se trezească forţele subterane şi cînd măruntaiele globului se simt prea apăsate după un repaus mai lung. Aşa încît, dragă Spilett, o erupţie este un lucru, grav şi ar fi mai bine să nu se trezească vulcanul. Dar parcă stă în puterea noastră ?, În tot cazul, orice s-ar întîmpla, domeniul nostru de la Grande-Vue nu cred să fie serios ameninţat. între munte şi şes există o depresiune simţitoare şi dacă lava ar lua drumul lacului, ea ar fi aruncată spre dune şi împrejurimile golfului Rechinului.

— N-am văzut în creştetul muntelui nici o dîră de fum, care să vestească vreo erupţie apropiată, observă Gédéon Spilett, ,

— Nu, spuse Cyrus Smith, nici aburi nu ies din crater. Chiar ieri l-am observat. Dar se poate ca la baza lui să se fi adunat cu timpul stînci, cenuşă şi lavă întărită, şi astfel, supapa de care vorbesc să fie închisă deocamdată. Dar la cea dintîi sforţare mai puternică, piedica va dispare şi poţi să fii sigur, dragă Spilett, că nici insula, care este un fel de cazan cu aburi, şi nici vulcanul, care e hornul lui, nu vor plesni din cauza apăsării gazelor. Totuşi, îţi repet că ar fi mai bine să nu vină nici o erupţie.

— Şi totuşi nu ne înşelăm, îl întrerupse reporterul. Se aud bubuituri în adîncurile vulcanului.

— Într-adevăr, se aud, recunoscu inginerul, care asculta cu multă atenţie, nu ne putem înşela... Aici se pregăteşte o reacţie şi nu ştim cît e de mare şi nici cum se va sfîrşi.

La întoarcere, Cyrus Smith şi Gédéon Spilett împărtăşiră şi tovarăşilor lor cele aflate.

— Ei, asta-i ! Vulcanul ăsta vrea să ne arate ce poate! Să încerce ! Sînt sigur că îşi va găsi stăpînul ! strigă Pencroff.

— Care stăpîn ? întrebă Nab.

— Binefăcătorul nostru, Nab, binefăcătorul nostru, care îi va astupa craterul de îndată ce va încerca să-l deschidă !

După cum se vede, încrederea marinarului în zeul insulei era neţărmurită şi, într-adevăr, puterea necunoscută care le ajutase pînă acum în împrejurări atît de grele părea fără margini. Astfel, ea izbuti să scape de cercetările pionierilor şi, cu toată strădania lor, cu tot zelul şi cu toată îndîrjirea desfăşurată, strania ascunzătoare nu fu descoperită.

Între 19 şi 25 februarie, pionierii cercetară partea de nord a insulei Lincoln. Ciocăniră fiecare perete stîncos, aşa cum face poliţia într-o casă suspectă. Ba mai mult, inginerul făcu un plan exact al muntelui şi împinse cercetările pînă în cele mai ascunse unghere.

Cercetară şi prăpastia vulcanului, deocamdată stins, dar din adîncimile căruia răbufneau bubuituri. Totuşi, nici o dîră de fum, nici o urmă de abur, nici

Încălzire a pereţilor nu vesteau apropierea unei erupţii. Nicăieri pionierii nu afiară urma aceluia pe care îl căutau.

Cercetară în cele din urmă şi regiunea dunelor, şi pereţii de lavă din jurul golfului Rechinului, în toată înălţimea lor, cu toate că le fu cît se poate de greu să coboare la baza stîncilor. Nimeni ! Nimic !

Aceste cuvinte reprezentau pînă la urmă .rezultatul ostenelilor lor, iar Cyrus Smith şi tovarăşii săi se simţeau copleşiţi, descurajaţi şi oarecum mînioşi.

Pionierii fură deci nevoiţi să facă drumul înapoi, căci cercetările nu se puteau prelungi, la nesfîrşit. Erau îndreptăţiţi să creadă că fiinţa misterioasă nu trăia pe suprafaţa insulei şi presupunerile cele mai năstruşnice se născură în mintea lui Nab şi a lui Pencroff.

În ziua de 25 februarie, pionierii se întoarseră la Casa de Granit. Cu ajutorul unei săgeţi aruncară frînghia pînă la terasa din faţa uşii şi restabiliră legătura între locuinţa lor şi pămînt.

O lună mai tîrziu, în ziua de 25 martie, se împlineau trei ani de cînd se aflau pe insula Lincoln.

CAPITOLUL XIV

Au trecut trei ani. Problema unei noi corăbii. Ce s-a hotărît. Colonia e bogată. Şantierul. Frigul emisferei australe. Pencroff se resemnează. Albitul rufelor. Muntele Franklin.

Trecuseră trei ani de cînd prizonierii fugiseră din Richmond şi de cîte ori nu pomeniseră ei de patria lor în cursul acestor ani !

Erau încredinţaţi că războiul civil se sfîrşise şi că cei din nord învinseseră. Dar cum se desfăşurase acest război ? Ce prieteni ai lor căzuseră în lupte ?,

Iată ce-i frămînta, deşi nu ştiau cînd le va fi dat să-şi revadă ţara. Visul lor era să se întoarcă în patrie măcar pentru scurt timp, să reînoiască legăturile cu lumea locuită, să facă legătura între patria lor şi insulă, apoi să-şi petreacă cea mai mare şi cea mai bună parte a vieţii lor în această colonie întemeiată de ei.

Dar visul nu putea fi împlinit decît în două feluri: sau apărea un vas în