grozav de friguroasă şi pionierii s-au văzut nevoiţi destul de des să stea închişi în Casa de Granit. Le era foarte neplăcut să trăiască astfel, sechestraţi între zidurile Casei de Granit. îndeosebi Gédéon Spilett îndura greu această constrîngere.

— Ce n-aş da să pot primi de undeva zilnic un ziar ! se tînguia el lui Nab. Cititul ziarului era îndeletnicirea mea cea mai plăcută.

Nab izbucni în rîs.

— Pe legea mea, răspunse el, ceea ce mă preocupă pe mine sînt treburile de fiecare zi.

Adevărul este că aveau destul de lucru şi în afară şi înăuntru.

După trei ani de muncă fără preget, colonia din insula Lincoln atinsese pe vremea aceea culmea prosperităţii. Catastrofa bricului fusese un izvor de bogăţie pentru ei. Fără să mai vorbim de echipamentul complet, care avea să folosească vasului de pe şantier, magaziile Casei de Granit se umpluseră cu unelte şi scule, cu arme şi muniţii, cu îmbrăcăminte şi instrumente. Pionierii nu mai erau nevoiţi să fabrice pîslă şi dacă în timpul primei ierni, petrecute pe insulă, suferiseră din pricina gerului, acum nu se mai temeau de frig. Rufărie aveau destulă şi o întreţineau cu multă grijă. Din clorură de sodiu, adică sare de mare, Cyrus Smith extrăsese sodiu şi clor. Transformase apoi cu uşurinţă sodiul în carbonat de sodiu, folosind clorul pentru a prepara eterat de calciu şi alte substanţe; primele două le folosea în gospodărie şi pentru albitul rufelor. De altfel nu spălau decît de patru ori pe an, atît de multe rufe aveau, iar Pencroff şi chiar Gédéon Spilett, care tot aştepta să-i aducă poştaşul ziare, deveniseră adevăraţi meşteri în albitul rufelor.

Astfel trecură lunile de iarnă, iunie, iulie şi august, luni foarte aspre. Vremea fu mai rece decît iarna trecută, termometrul coborînd pînă la 8° Fahrenheit (13,33 centigrade sub zero). Dar ce foc minunat ardea în vatra Casei de Granit ! Nu economiseau combustibilul care creştea singur la cîţiva paşi. Lemnul rămas din construcţia vasului îi ajuta să facă economie de cărbuni, care erau mai greu de cărat.

Oamenii erau sănătoşi, animalele de pe lîngă casă o duceau bine, doar meşterul Jup cam suferea de frig. Era singurul lui cusur şi pionierii îi făcură o haină groasă, vătuită. Ce tovarăş îndemînatic, neobosit, discret şi tăcut era maimuţoiul ăsta .

— Nu mă mir că munceşte bine, spunea Pencroff. Cînd ai patru mîini, e firesc să munceşti mai bine !

Într-adevăr, Jup cel deştept lucra minunat.

În tot timpul celor şapte luni care trecuseră, nimeni nu mai pomenise de protectorul insulei. De altfel nu mai dăduse nici un semn de viaţă. E drept că nu avusese prilejul, căci nu se ivise nici o întâmplare care să-i pună la grea încercare pe pionieri.

Cîinele nu mai mîrîia şi încetase şi neliniştea urangutanului. Cei doi prieteni nu se mai învîrteau în jurul puţului interior, nu mai lătrau şi nu mai gemeau în felul acela straniu, care trezise de la început bănuielile inginerului.

În sfîrşit trecu şi iarna. În primele zile de primăvară se întîmplă un fapt care ar fi putut să aibă urmări grele.

În ziua de 7 septembrie, Cyrus Smith, care se uita la creştetul muntelui Franklin, zări un nor de fum ce se încolăcea deasupra craterului.

 

CAPITOLUL XV

Trezirea vulcanului. Vreme frumoasă. Reluarea lucrărilor. Seara de 15 octombrie. O telegramă. O cerere. Răspunsul. Plecarea la stînă. însemnarea. Firul suplimentar. Coasta de bazalt. Fluxul. Refluxul. Peştera. O lumină orbitoare.

 

Pionierii, înştiinţaţi de inginer, îşi lăsaseră lucrul şi priveau în tăcere creştetul muntelui Franklin. Se trezise vulcanul şi aburii străpunseseră desigur stratul mineral din fundul craterului. Oare locurile subterane vor provoca vreo erupţie violentă ? Iată un lucru pe care nu-l puteau împiedica.

Dar, admiţînd chiar posibilitatea unei erupţii, s-ar fi putut ca insula Lincoln să n-aibă prea mult de suferit în întregul ei. Scurgerile de lavă nu sînt întotdeauna dezastruoase. Insula mai trecuse prin astfel de încercări, după cum o dovedeau urmele de lavă de pe povîrnişul nordic al muntelui. Mai mult încă, forma craterului şi spărtura de la marginea superioară erau de natură să proiecteze materiile eruptive spre partea opusă ţinuturilor mănoase ale insulei.

Totuşi, urmele trecutului nu erau pentru pionieri o garanţie de viitor. De multe ori se astupă craterele vechi şi se deschid altele noi. Fenomenul se ivise În toate continentele, cu vulcani ca Etna, Popocatepetl şi Orizaba, şi nu se ştie niciodată ce va aduce după sine erupţia unui vulcan. Ajungea un cutremur de pămînt, fenomen care însoţeşte uneori erupţiile, pentru ca aşezarea straturilor din interiorul muntelui să se schimbe, iar lavele incandescente să-şi croiască drumuri noi.

Cyrus Smith explică aceste lucruri tovarăşilor săi şi le zugrăvi situaţia aşa cum o vedea el.

Nu era nimic de făcut. Casa de Granit nu era ameninţată, afară doar de un cutremur de pămînt, care ar zgudui violent insula. Stîna însă era în primejdie, dacă se deschidea un crater nou în partea de sud a muntelui Franklin.

Din ziua aceea, aburii încununau mereu creştetul muntelui, răsfirîndu-se în trîmbe, care deveneau din ce în ce mai înalte şi mai dese. Nu se vedea însă nici o flacără. Se părea că fenomenele se concentrau deocamdată la baza hornului central.

Vremea îndreptîndu-se, pionierii îşi reluară muncile. Grăbeau construirea vasului; Cyrus Smith făcu un ferăstrău hidraulic, pus în mişcare de căderea de apă de pe plajă, şi, cu ajutorul lui, pionierii fabricară mai repede scînduri şi bîrne. Mecanismul aparatului era din cele mai simple şi lemnul împins înainte era tăiat cu un ferăstrău, care avea o mişcare verticală. Inginerul izbutise să pună în funcţiune acest mecanism, folosind o roată, doi cilindri şi un sistem special de scripeţi.

Pe la sfîrşitul lunii septembrie, scheletul vasului, care avea să devină o goeletă, se şi înălţa pe şantier. Lucrările mergeau foarte bine, mulţumită fierăriei bricului, pe care o salvaseră în urma exploziei. Pencroff şi Ayrton scoaseră dintre sfărîmături toate şuruburile şi o cantitate mare de cuie de aramă. Munca fierarilor era astfel mai uşoară, dulgherii însă aveau mult de lucru.

Lucrările fură întrerupte timp de o săptămînă pentru seceriş, pentru cositul fînului şi pentru înmagazinarea diferitelor legume, ce se coceau pe platoul Grande-Vue. După terminarea