— Te-ai îndoit vreodată de aceasta ? răspunse Cyrus Smith.

— Dar peştera trebuie să fie plină de apă, observă Harbert.

— Vom vedea, s-ar putea ca apele să se retragă în întregime din peşteră şi să putem face drumul pe jos, sau să nu se retragă şi atunci vom găsi cu siguranţă un mijloc oarecare de transport, care ne aşteaptă.

Mai trecu o oră. Coborîră cu toţii prin ploaie, pînă la marginea apei. În trei ore, marea coborîse cu cincisprezece picioare. Creştetul arcului format de boltă se ridica la opt picioare deasupra luciului apei. Semăna cu arcada unui pod, sub care se scurgeau apele spumegînde.

Aplecîndu-se, inginerul zări un obiect negru, ce plutea la suprafaţa apei. îl trase spre mal şi văzu că era o barcă, legată de un colţ al peretelui stîncos. Barca era făcută din plăci nituite şi sub bănci se aflau două vîsle.

— Să ne îmbarcăm, spuse Cyrus Smith.

Peste o clipă, pionierii erau în barcă. Nab şi Ayrton puseră mîna pe vîsle. Pencroff se aşeză la cîrmă, iar Cyrus Smith în partea din faţă, luminînd calea cu felinarul.

Bolta, foarte joasă la început, se înălţa deodată, dar bezna era prea adîncă şi lumina felinarului prea slabă ca pionierii să poată desluşi întinderea peşterii, lărgimea, înălţimea şi adîncimea ei. O tăcere adîncă domnea între aceste ziduri de bazalt. Nici un zgomot din afară nu pătrundea pînă aici şi trăsnetele nu puteau străpunge grosimea stâncilor.

Există în unele părţi ale globului peşteri uriaşe, de felul acesta, cripte naturale, rămase din epoci geologice îndepărtate. în unele dintre ele au năvălit apele mării, altele ascund în străfundurile lor lacuri întregi. Natura a săpat aceste peşteri, păstrîndu-le pentru desfătarea oamenilor.

Peştera pe care o cercetau pionierii se întindea oare pînă în inima insulei ? De un sfert de ceas, barca înainta cotind mereu, în timp ce inginerul îi indica lui Pencroff drumul, cînd deodată îi spuse:

— Mai la dreapta !

Cotind, barca se apropie îndată de peretele din dreapta. Inginerul dorea, cu drept cuvînt, să se încredinţeze dacă firul se mai întindea de-a lungul peretelui.

Era acolo, agăţat de colţurile stîncii.

— Înainte ! spuse Cyrus Smith.

Lovind apele negre, cele două vîsle mînară barca mai departe.

Mai înaintară un sfert de oră şi să tot fi străbătut o jumătate de milă, cînd se auzi din nou vocea lui Cyrus Smith:

— Opriţi!

Barca se opri şi pionierii zăriră o lumină puternica ce inunda cripta uriaşă, săpată adînc în măruntaiele insulei.

Puteau în sfîrşit să cerceteze această peşteră, a cărei existenţă nici n-ar fi putut-o bănui.

La o sută de picioare deasupra lor, se rotunjea o boltă susţinută de coloane, de bazalt, care păreau toate turnate în acelaşi tipar. Pe coloane se sprijineau arcade neregulate şi fel de fel de ieşituri de formă capricioasă, pe care natura le crease în mii de locuri, în primele epoci ale formării globului. Trunchiurile de bazalt, îmbucate unul într-altul, atingeau înălţimi de patruzeci-cincizeci de picioare şi apa, liniştită, cu toată furtuna de afară, se întindea la picioarele lor. Strălucirea luminii, semnalată de inginer, aprindea pe fiecare creastă mii de scîntei, prefăcînd cele mai neînsemnate colţuri de stîncă în pietre nestemate.

Apa reflecta la suprafaţa ei toate aceste puncte luminoase, astfel încît barca părea să plutească între două rîuri de lumini,

Nu mai încăpea îndoială că razele luminoase, care ţîşneau din apă şi se loveau de bazalturi, proveneau dintr-un izvor de lumină electrică. De altfel, culoarea ei albă ii trăda originea. Era soarele acestei caverne şi el o umplea de lumină.

La un semn a lui Cyrus Smith, vîslele loviră apa, ridicînd o ploaie de nestemate, şi barca se îndreptă spre focarul de lumină, apropiindu-se pînă la cîţiva metri.

Aici, lărgimea apei măsura vreo trei sute cincizeci de picioare şi în spatele orbitoarei lumini se ridica un zid uriaş de bazalt, care închidea peştera în partea aceea. Marea forma aci un fel de lac, deoarece peştera se lărgise mult. Bolta, pereţii laterali, peretele din fund, toate ornamentele, prismatice, cilindrice, conice, apăreau scăldate în lumină şi sclipeau atît de viu, încît s-ar fi putut spune că iradiau lumină.

În mijlocul lacului, tăcut şi nemişcat, un obiect lungăreţ, de forma unui fus, plutea la suprafaţa apelor. Din laturile lui, ca din două cuptoare supraîncălzite, răzbăteau două fîşii luminoase. Aparatul, care semăna cu trupul unei balene uriaşe, avea o lungime de două sute de picioare şi se ridica la zece-douăsprezece picioare deasupra mării.

Barca se apropie încet. Cyrus Smith se sculase în picioare, privind înainte cuprins de o adîncă tulburare. Apucîndu-l deodată pe reporter de braţ, strigă i

— El este ! Nu poate fi decît el !...

Apoi căzu îndărăt în barcă, şoptind un nume, pe care numai Gédéon Spilett îl auzi.

Fără îndoială că reporterul cunoştea acest nume, căci păru şi el foarte tulburat, răspunzînd cu vocea sugrumată:

— El ! Un om în afara legii !

— Da ! Da ! murmură Cyrus Smith.

Inginerul îi spuse lui Pencroff să vîslească spre straniul aparat plutitor. Trase în partea stîngă, de unde, printr-un geam gros, ţîşnea o fîşie de lumină,

Cyrus Smith şi tovarăşii săi se urcară pe o platformă, în faţa lor se afla o turelă deschisă. Se repeziră cu toţii pe scară şi apoi pe un coridor luminat electric. La capătul coridorului se afla o uşă, pe care Cyrus Smith o deschise.

Pionierii străbătură grăbiţi o sală bogat împodobită, care dădea într-o bibliotecă scăldată în razele de lumină ce izvorau dintr-un tavan luminos.

În fundul bibliotecii zăriră o uşă mare, pe care inginerul o deschise.

Pionierilor li se păru că au pătruns în lumea basmelor sau a visurilor; în faţa lor se întindea un salon uriaş, un fel de muzeu, în care erau îngrămădite comori minerale, opere de artă şi minuni ale industriei.

Întins pe un divan frumos, stătea un om, ce părea să nu-i fi zărit încă.

Cyrus Smith, ridicînd glasul, rosti atunci, spre marea mirare a tovarăşilor săi:

— Ne-ai chemat, căpitane Nemo ? Iată-ne.

CAPITOLUL XVI

Căpitanul Nemo. Primele sale cuvinte. Povestea unui erou al luptei pentru independenţa Indiilor. Ura cotropitorilor. Tovarăşii săi. Viaţa în sînul apelor. Singur. Ultimul adăpost al lui Nautilus în insula Lincoln. Geniul misterios al insulei.

La auzul