– Ştiţi ce mi-ar plăcea mie să fac? întreabă Gregor impulsiv, în vreme ce bate pasul alături de noi de-a lungul şirului de case. Mi-ar plăcea să-i fac o vizită generalului "Fund-şi-Cizme" şi să-i vâr o grenadă-n pat. Lua-l-ar dracu'! Apoi aş sta afară şi-aş pândi momentul hazliu în care ticălosul bondoc ar lovi tavanul împreună cu târfa aia din "Kraft durch Freude" cu care doarme.

– Daţi-i drumul, daţi-i drumul, ne zoreşte Bătrânul, nerăbdător. Pentru ce naiba credeţi că vă plăteşte Armata o marcă pe zi?

Câţiva ruşi se ridică şi vin în întâmpinarea noastră cu mâinile întinse deasupra capului. Alţii dispar în beznă, aruncând în urma lor grenade, în timp ce aleargă.

Micuţul omoară opt inşi cu o rafală prelungă, care pare că nu se mai opreşte. Zdrobeşte ţeasta unui ofiţer care strigă: "Stalinu!"

Plutonul face popas lângă rămăşiţele arse ale unui siloz pentru grâne care mai fumegă încă şi e plăcut să te încălzeşti lângă ele.

În curând, începem să ne înviorăm. Mă tolănesc înapoia puştii-mitraliere, într-o movilă de grâu înnegrit. Gregor zace întins pe spate lângă mine. Pleoapele îi tremură. Îşi suflă de pe faţă un fulg mic dintr-o pană de vrabie.

Bătrânul priveşte în gol, dus pe gânduri. Ştie că acolo, în beznă, sunt mii de fanatici care ne vor pielea.

Îl cercetez cu ochii mijiţi. Câtă vreme îl avem pe Bătrânul comandant de pluton, mai sperăm să ieşim cât de cât teferi din nebunia asta. Nu vrea să-l vadă pe nici unul dintre noi ucis inutil în vreo acţiune idioată pusă la cale de cine ştie ce nebun de undeva, de departe, din spatele nostru. De vreun ţicnit care nu caută decât medalii şi un nou şir de legume{16} care să-i împodobească pieptul.

Un obuz de 37 mm percutează şi ricoşează ţiuind, fără a provoca stricăciuni.

Porta se sprijină ostenit de ruinele calde ale silozului şi scuipă prosteşte în vânt.

– Sfântă Agnes, ce poate fi mai frumos pe lume decât o mică pauză într-un război mondial! Ce-aţi zice de nişte cafea cu ceva întăritor?

– Ai boabe? întreabă Bătrânul, aprinzându-şi pipa cu căpăcel de argint.

– Drept cine mă iei? râde Porta răguşit. În ziua în care nu voi avea destule boabe pentru o ceaşcă de cafea, lumea îmi va fugi de sub picioare.

– Nu prea e vreme, face Bătrânul, pufăind din pipă. Dar, ducă-se dracului; fă totuşi una! Doar nu suntem rapidul de Moscova, suntem numai Plutonul 2!

Cu degete agere, Porta îşi aranjează primusul său american.

– Oamenii care au navigat cu chestia asta peste Oceanul Polar nici n-ar fi visat că, într-o bună zi, Obergefreiter, prin mila lui Dumnezeu, Joseph Porta îşi va face cafea pe ea, rânjeşte el mulţumit.

– Ce linişte blestemată, mormăie Bătrânul, suflând în ceaşca din metal ataşată de bidonul cu apă.

– Nimic nu-i mai bun într-o dimineaţă îngheţată decât una "mică şi neagră"{17}, spune Porta, adăugând în fiecare ceaşcă un strop de vodcă.

Albert soarbe mai mult din cafea pentru a lăsa loc pentru vodcă.

– Treizeci de ani dac-aş rămâne în răzbel, şi tot nu m-aş obişnui cu afurisitele alea de flăcări, şopteşte el, făcându-şi palmele căuş şi suflându-şi aer cald în obraji. Mă trimit cu gândul la candele de mort. Viaţa nu-i decât o mare hazna şi-ţi e suflată de sub fund fără ca măcar să-ţi dai seama, dar tot se mai spune că "Dumnezeu e bun!" Să mori de râs! În toată viaţa asta mizerabilă n-am cunoscut frica mai bine ca acum, de când am nimerit în parodia asta de război, iar pe deasupra mai sunt şi ud leoarcă! De s-ar lăsa c-o pneumonie, aş avea cel puţin temperatură şi tot tacâmul, dar bunul Dumnezeu a hotărât altfel, şi uite cum sunt nevoit să mă târăsc pe faţa împuţită a pământului, aşteptând ca vecinii să-mi zboare curul ăsta negru. (Soarbe o gură de cafea cu vodcă şi priveşte în jur abătut.) Câteodată aş vrea să mă omoare, şi să termin povestea. La urma-urmelor, viaţa nu merită oricum să fie trăită.

– C'est la guerre, mon ami, oftează Legionarul, cu veşnica ţigară "Caporal" înfiptă între buze. Tu nu eşti decât deşeul care înalţă mormanul de gunoi al Armatei. Asta e voia lui Allah!

Porta chicoteşte şi mai toarnă cafea şi vodcă în ceştile noastre.

– Straşnic ne-a mai tras în piept Führerul lui Heide când ne-a promis pace eternă şi "Kraft durch Freude" cu tot tacâmul!

– Să amplasăm mitralierele? întreabă Barcelona, întinzându-se în grâul cald.

– Nu, dă-le dracului! face Bătrânul nepăsător. Ia să mai vină o dată şi vecinii să ne roage să tragem în ei! Eu unul m-am săturat.

Când ne dezmeticim mai e încă întuneric. Ne vârâm în mantăile noastre care miros a noroi şi a sudoare străveche.

Bătrânul ne aşteaptă afară, în ceaţa umedă şi rece. Marginile bonetei sale de campanie îi stau peste urechi, iar pipa cu căpăcel de argint îi atârnă leneşă din colţul gurii! E una din acele dimineţi mohorâte din care Rusia are cu grămada. O dimineaţă tocmai bună să-ţi smulgă sufletul şi vlaga.

Mormăind şi răstindu-ne unii la alţii, ne strângem echipamentul. Se vede treaba că am adunat până acum o colecţie nemaipomenită de materiale: mitraliere uşoare şi grele, accesorii rudimentare pentru arme, pistoale-mitralieră, cuţite de luptă, cazmale rabatabile, centuri cu cartuşe, grenade care ne umplu buzunarele şi carâmbii cizmelor. Să adăugăm şi cleştii pentru tăiat sârmă, încărcături magnetice, baterii şi telefoane de semnalizare, felinare de campanie, portharturi şi busole.

– Doamne, ce grămadă de rahat, gâfâie Porta, luptându-se cu sacul măştii sale de gaze. Rămâneţi pe loc până aduc limuzina!

– E-n regulă, răspunde Bătrânul. Şoferii să-şi adune căruţele, dar repejor, domnilor! Haideţi să terminăm cu războiul ăsta puturos ca să ne putem întoarce cu toţii acasă.

– Să sperăm că băieţii neastâmpăraţi din vecini nu ne-au umflat caleştile de sub fund în timpul nopţii, chicoteşte Porta şi se îndepărtează fluierând, urmat de ceilalţi conducători ai plutonului.

– Dacă vrea careva un sfat de la mine, spune Micuţul, important, sunt de părere că ar trebui să punem ceva santinele pe lângă căruţele-astea cât timp tragem la aghioase. Altfel nu ne va acoperi nici o societate de asigurări. Ei, dar asta-i treaba voastră, băieţi! Eu mă duc să aduc