– Sunt exact patruzeci şi trei de grade sub zero, declară Julius Heide semeţ. Un soldat german trebuie să suporte temperatura asta. Vechii teutoni au avut parte de îngheţuri şi mai cumplite.

– Ai fost şi tu cu ei? şuieră Gregor, ţopăind prin zăpadă.

– Sigur c-a fost! Şi Julius, şi Führerul lui. Nemţii şi-au îmbăiat caii în Volga, iar Julius i-a adunat Führerului ţurţurii de pe fund, după ce a fost să se cace.

Porta râde cu atâta poftă încât ruşii deschid focul cu rafale de puşcă-mitralieră, crezând că râde de ei. Micuţul îşi scoate sticla de apă din sacul de merinde şi priveşte urmele trasoarelor. Trage o duşcă şi îi întinde sticla lui Porta.

– "Stalicinaia", exclamă Porta încântat şi duce iar sticla la gură, simţind cum vodca îi invadează trupul până în vârful degetelor sale muşcate de ger.

– De unde-o ai? întreabă Gregor, pasându-i sticla lui Barcelona.

– Gekados, răspunde Micuţul, cu un zâmbet conspirativ. S-a-ntâmplat să trec pe lângă un depozit Luftwaffe, în care îi mazileau pe trei hoţi ticăloşi din Pionieri. I-au surprins şterpelind o halcă de porc de-un metru. Nimeni n-a observat când am subtilizat o ladă de trăscău.

– Şi unde-i restul? întreabă Porta, fără să-şi trădeze interesul. De obicei, sunt vreo douăsprezece sticle într-o ladă!

– Aici, chicoteşte Micuţul, desfăcându-şi bluza de camuflaj. Ies la iveală unsprezece sticle de vodcă, care atârnă pe el ca portocalele în pomul de Crăciun.

– Sper să nu-ţi trimită Ivan vreo boabă, spune Porta cu răsuflarea tăiată. Ai sări în aer ca un mănunchi de artificii în noaptea de Anul Nou!

– Nu i se va întâmpla nimic inimosului tău amic, spune Micuţul sigur pe el. Oricând i-aş lăsa în locul meu pe eroii ăia idioţi care ar face orice numai să-şi vadă numele înscris pe un bolovan din spatele cazărmii.

Feldwebelul Lange din grupul de comandă vine într-un suflet, alunecând pe zăpadă, şi se lungeşte lângă Bătrânul.

– Puşcăria asta spurcată e dusă pe apa sâmbetei, pufăie el agitat. Ticăloşii de Ivani vin în valuri. Nu pot să iau legătura cu batalionul 3. Grupul de comandă e făcut fărâme! Lovit în plin! Sunt singurul care a reuşit să scape. Totul s-a petrecut în ultimul moment. Rusnacii ăia cretini erau deja la uşă!

– C'est le bordel! spune Legionarul, agitându-se nebuneşte pe lângă emiţătorul radio. Îi aud, dar nu pricep nimic din ce spun!

– Foloseşte alfabetul Morse! ordonă scurt Bătrânul. Legionarul începe să bată pe clapă. Heide îl ajută. Transmite fulgerător: "Străpungere rusească. Flancul drept descoperit. Batalionul 2 izolat de flancuri şi ariergardă. Poziţia nu poate fi menţinută. Companiile 3 şi 5 distruse. Terminat."

– Fir-ar a dracului de treabă! înjură Bătrânul cu obidă. Aşa se-ntâmplă dacă bagi în luptă mucoşi instruiţi pe jumătate. Acum ce facem?

Heide scrie febril, apoi îi înmânează mesajul Bătrânului.

– Sigur, sigur, bombăne Bătrânul, zâmbind amar, şi trage adânc din pipă. Până la ultimul om! Până la ultimul glonţ! Hai să-i auzim şi pe cei din celălalt capăt. Puneţi-vă galoşii şi pantalonii de tăvăleală, băieţi! O să avem oaspeţi. Dă-mi-l pe comandant!

E un zgomot infernal. Pare că cerul şi pământul s-au deschis, scuipând foc şi oţel peste noi. Şenilele tancurilor duduie. Motoarele grele sunt ambalate la maximum. Albul orbitor al zăpezii se transformă în violet şi purpuriu. Orizontul arde în vâlvătăi. Albert stă culcat lângă mine, afundat în zăpadă. Şi-a tras masca de camuflaj peste figură. E convins că va fi o ţintă uşoară dacă îşi arată faţa neagră.

– Doamne, ce n-aş da pe un Heimatschuss!{17} Aş putea scăpa de toată mizeria asta odată pentru totdeauna! visează el cu glas tare.

Puştile-mitralieră de pe ambele părţi încep să latre. Gloanţe-trasoare brăzdează zăpada.

– Ce facem acum, domnule Oberfeld? întreabă tânărul locotenent Braun, privind distrat în jur. E comandant de pluton, dar e suficient de şmecher ca să-l lase pe Bătrânul să ia singur hotărârile.

– Atac cu toată compania, răspunde scurt Bătrânul. Trebuie să luăm odată satul ăla, şi cât mai curând! Dacă nu, o mierlim cu toţii!

– Imposibil, se tânguie tânărul locotenent. Avem nevoie de armament greu ca să-l luăm cu asalt.

– Nu te mai smiorcăi, Leutnant, strigă fericit Porta. Când s-or porni mortierele şi băşitoarele noastre, Ivan îşi va lua picioarele la spinare cât ai zice peşte.

– Înainte, porunceşte Bătrânul, şi se ridică cu automatul pregătit şi cu grenade atârnate la cingătoare. Mişcaţi-vă fundul şi urmaţi-mă!

Ţâşnim înainte şi ne afundăm în zăpadă. Asudăm, blestemăm şi ne croim drum prin iadul alb. Fiecare pas pe care îl facem cere un efort inuman. Picioarele ne duc înainte, lăsând adesea o cizmă în zăpadă. Mitraliere grele Maxim se aud lătrând în sat. Precum combinele, îi seceră pe cei din primele rânduri. Trupuri întunecate zac în zăpadă ca nişte insule singuratice.

– Vive la mort! urlă Legionarul. Pare că zboară peste zăpadă. Atacurile îl scot întotdeauna din minţi. Dă buzna înainte ca un arab fanatic.

Un rus ne priveşte terorizat dintr-o groapă făcută în zăpadă. Automatul Legionarului se porneşte să răpăie şi rusul se prăbuşeşte într-o baltă de sânge.

Micuţul avansează ca un bivol turbat. Înghionteşte cu automatul un profesor înspăimântat, care se străduieşte, din când în când, să se-ndepărteze de satrapul său.

– Înaintează, profesor împuţit! Ăsta-i minunatul război despre care le vorbeai elevilor tăi cretini! Ai grijă să nu cumva să te gândeşti la înaltă trădare sau să te ascunzi în vreo groapă şi să ne laşi pe noi singuri să câştigăm războiul ăsta blestemat!

Fostul Oberst, care acum e mult prea bătrân pentru un asemenea atac de infanterie, tuşeşte şi horcăie ca o locomotivă sleită ce urcă o pantă abruptă.

Vââjj! Crac! răsună gloanţele ricoşate. Zboară deasupra ţestelor noastre ca nişte viespi întărâtate. Blestemând, sleiţi de putere, ne adăpostim pe partea cealaltă a dealului. Simţim în ceafă răsuflarea fierbinte a morţii. Fără să ne mai pese, alunecăm pe pantă şi ne trezim deodată, spre surprinderea tuturora, printre nişte case îngropate în troiene având numai coşurile deasupra nivelului zăpezii.

Grenadele sfâşie văzduhul. Automatele şi mitralierele uşoare răpăie. Ferestrele şi uşile sunt smulse şi se prăvălesc peste noi.

Mii de trasoare vâjâie prin aerul îngheţat şi străpung trupurile soldaţilor care gonesc înainte.

Infanteriştii ruşi ţâşnesc din gropile lor individuale şi fug să se ascundă în troienele din