spatele barăcilor. O sete sălbatică de sânge pune stăpânire pe noi. Suntem intoxicaţi de dorinţa victoriei. Ne bucurăm că am luat inamicul prin surprindere.

– Vive la mort! strigă Legionarul fanatic, în timp ce sfărâmă cu patul puştii ţeasta unui sergent gras. Carnea şi sângele îl împroaşcă din cap până-n picioare.

– Nie vstreliati{18}, murmură căpitanul rus, apărându-se cu o mână.

Locotenentul Braun se opreşte şi se holbează derutat la ofiţerul rus care e speriat de moarte. Apoi ţâşneşte înainte după Bătrânul, care dispare la colţul tranşeei.

Ca într-un film ce se derulează cu o viteză prea mare, observ că rusul are o grenadă şi se pregăteşte s-o arunce spre Leutnantul Braun. Cu un gest reflex, îi terciuiesc faţa cu patul puştii. Grenada îi alunecă din mână şi explodează, răscolind zăpada şi pământul îngheţat.

Un infanterist tânăr e aruncat în aer. Picioarele îi atârnă zdrenţuite. Sângele-i ţâşneşte din pulpe ca apa dintr-o conductă spartă. Mă aplec deasupra lui, dar nu-l pot ajuta. Moare din cauza prostiei lui Braun, care ar fi trebuit să-l omoare pe rus. Porta spune întotdeauna: "Dacă vrem să supravieţuim, trebuie să fim mult mai cruzi şi mai şireţi decât ei. Între viaţă şi moarte nu e decât o clipă! În momentul în care eziţi să tragi sau să arunci o grenadă, poţi să te consideri deja mort".

Un rus scheletic se ridică în faţa Micuţului.

– Milosti, milosti! se tânguie el isteric, ţopăind pe loc, ca şi cum ar bătători pământul proaspăt însămânţat.

– Ruşii buni sunt ruşii morţi, rânjeşte Micuţul triumfător şi trage o rafală nesfârşită în trupul acestuia, care cade pe spate ca o păpuşă de paie.

Pe un vehicul distrus zace cadavrul unui miliţian. Are craniul despicat, iar creierul îi atârnă într-o parte. O cască veche de oţel i se odihneşte la picioare.

Profesorul se opreşte năucit, ca şi cum s-ar fi izbit de un zid. Se uită un timp la ţeasta crăpată, apoi îşi azvârle carabina, îşi duce mâinile la ochi şi se apucă să urle ca un smintit.

– Nenorocitule! rage Micuţul, apropiindu-se ca o furtună. Crezi că s-a terminat războiul lui Adolf şi c-a venit vremea să boceşti? Adună-ţi picioarele şi ridică-ţi arma, că-ţi zbor boaşele! Dacă ai aşa ceva!

Profesorul ţopăie şi cârâie în faţa Micuţului ca o cioară împuşcată în aripă. Acesta-l ajută să înainteze cu îmbrânceli şi lovituri date cu patul puştii.

Mă grăbesc să ţin pasul cu ceilalţi, cărând în braţe mitraliera uşoară. Pe o potecă îngustă gonesc nişte siluete îmbrăcate în alb, cu căciuli de blană. Se aude o explozie puternică, însoţită de şuierături. Asurzesc brusc. Cuprins de panică, scap mitraliera din braţe. În secunda următoare, mă simt ca ridicat de o mână uriaşă, apoi aruncat imediat înapoi pe zăpadă. Un jet orbitor de flăcări ţâşneşte în aer. Succesiv, urmează alte două. Cizme care împroaşcă totul se perindă pe lângă mine; aerul scrâşneşte. trosneşte şi bâzâie, invadat parcă de milioane de viespi pornite la atac. Sap febril în zăpadă. Am un singur gând: să scap de iadul ăsta cumplit. O casă e luată pe sus şi se dezmembrează într-o ploaie de scânduri, mortar şi sticlă. O sobă se dă de-a dura, lăsând în urmă o avalanşă de scântei. Ruşii de la capătul potecii sunt aruncaţi în spate şi terciuiţi pe pereţii de piatră ai colhozului. Un tun antitanc alunecă pe şenile, strivind doi infanterişti germani, din care nu mai rămâne decât un morman de carne însângerată, apoi îşi croieşte drum printr-o baracă. După ce peretele se prăbuşeşte, apare o mitralieră grea rusească. Cu un gest reflex, arunc o grenadă în direcţia ei. Urmează o explozie cutremurătoare şi puşca-mitralieră amuţeşte. În câteva ore, întreg satul e curăţat. Unii se predau. Ies prudenţi din gropile individuale, cu armele ridicate deasupra capului, stăpâniţi de o frică înfiorătoare.

Automatele clănţăne răutăcios. Nu luăm prizonieri. Îi ucidem pe toţi, chiar şi pe răniţi.

Geniştii descoperă o companie întreagă de infanterişti germani care au fost lichidaţi: împuşcaţi în ceafă şi străpunşi cu baioneta.

Ne strângem în cerc şi-i privim tăcuţi. Unii sunt apatici, alţii par a urla din străfunduri. Câţiva dintre cei morţi au fost torturaţi bestial!

– Merde! face Legionarul. Îngrăşământ natural pentru pământ! C'est la guerre!

– Numai sadicii pot face aşa ceva, zice Albert. Sadici, nu glumă!

– Şi noi o să le facem acelaşi lucru dacă ne vor ieşi în cale vreodată, râde Micuţul, cu tot atâta sadism.

– Adunarea la colhoz, strigă Bătrânul, gesticulând cu automatul în mână.

Un Panzer 4 vine huruind pe stradă. Eşapamentul masiv străluceşte în lumina cenuşie a iernii.

Zornăind din lanţuri şi ridicând un nor de zăpadă, se opreşte în faţa Leutnantului Braun. Un general-maior, învelit într-o blană albă de urs, se apleacă prin trapa deschisă a turelei.

– Leutnant, ce cauţi cu oamenii ăştia aici? trâmbiţează el pe un ton periculos.

Braun se porneşte să turuie nervos, cu o asemenea viteză încât cuvintele i se încalecă.

Îmblănitul general-maior îl măsoară de sus până jos cu o privire răutăcioasă.

– Eşti în legătură cu compania ta? întreabă el, scuturându-şi gheaţa de pe mănuşa de blană.

– Să vedeţi, domnule general, să trăiţi, răspunde locotenentul Braun iritat, Comandantul e la cabana de vânătoare, la doi kilometri de Sandova.

– Ţi s-a ordonat să ocupi aici poziţie? întreabă generalul-maior ameninţător, cu glasul său răguşit.

– Nu, domnule general, să trăiţi!

– Atunci dă-i drumul înainte! Drumul spre casă trece prin Moscova!

P-4 dispare într-un nor de zăpadă, scuipând limbi de foc prin ţeava eşapamentului. Generalul nu ia în seamă salutul Leutnantului.

Braun vine spre noi blestemând printre dinţi, roşu ca racul.

– Plecăm, spune el pe un ton supus, jucându-se nervos cu automatul.

– Ce ordonaţi, domnule? se interesează Bătrânul, umplându-şi flegmatic pipa cu tutun.

– Poate c-ar fi mai bine să dai tu ordine, Beier, renunţă neputincios Leutnantul. Situaţia asta nu se aseamănă cu nimic din ce ne-au învăţat la Şcoala de ofiţeri!

– Luaţi-vă armele, ordonă brusc Bătrânul. Mişcaţi-vă fundurile şi luaţi-o pe marginea drumului! Păstraţi distanţa dintre grupuri. Pentru numele lui Dumnezeu, nu vă mai îngrămădiţi. De câte ori trebuie să vă spun că în felul ăsta puteţi fi ucişi toţi cu un singur mortier nenorocit? La naiba, distanţaţi-vă! urlă el furios la Micuţul, care şi-a ales ca ajutoare pe profesor şi pe Oberst.

– Uşurel, Bătrânule! Eu şi eroii ăştia doi ai Germaniei