Capul îi dispariseşte, iară toţi stătea uimiţi.

  — Apucaţi dă manivelă şi degrabă învârtiţi, Poate că mai e pă placă vun mesagiu, zisă Zoe Mestecând apelpisită o frunzuţă dă aloe. Să repede chir Iaurta crunt la gramofonul care Fonografului urmaşă, şi resort suceşte tare, Da fâşit şi miorlăiele dă pe placă doar ieşi Dâmpreună cu romanţa ce o condeiem aci:

  E toamnă. Se aude în berărie tacul. Bătrânii-ndeasă-n pipe tutunul cu futacul. Castanu-n curtea şcolii primare e-ncărcat.

  — Elvira, mai ţii minte hogeacul d-altădat?

  În mai, când Cişmegiul de liliac se-mbată

  Şi ceru-i de safire şi norii sunt de vată, Pe podul ce imită stejaru-atât de bine

  Prin scrijeliri în ciment, mă promenam cu tine.

  Ce dulci şi dragi cuvinte îţi şopoteam supus, Şi talia supţire eu ţi-o strângeam nespus. Păuni şi păunite p-aleile de tei Păşeau, şi eu, iubire, te-asemuiam cu ei.

  Cânta în chioşcul verde fanfara militară Şi svon de mandoline te aromea spre seară. Ce paternă nespusă când ochiu-mi îţi zărea Pân-la genunchi aproape pulpita sub dantea!

  Când se stingea mireasma de dalii şi gherghine, Urcam în odăiţă, cădeai pe pept la mine, îţi desfăceai şireată corsetul cu şiret Şi beţi de voluptate, citeam câte-un sonet.

  Uscat e liliacul şi veştedă e luna.

  Se-mbată altu-acuma de gura ta, nebuna, Un altul îţi ascultă delirul monoton

  Când îi reciţi pierdută-n visări „Les sanglots longs.”

  E toamnă. Se aude în berărie tacul. Bătrânii-ndeasă-n pipe tutunul cu futacul.

  Castanu-n curtea şcolii primare e-ncărcat.

  — Ţii minte, adorato, hogeacul d-altădat?

  Să perdu romanţa însă-n bubuieli de canonadă.

  Repezindu-să afară, bravii ce li-i dat să vadă?

  Terţarolele umflate, flamuri desvălite-n vânturi, Opt corăbii urieşe pre a apelor frământuri

  Cu, pre franje dă mătasă, ciucuri moi şi sinilii, Conjurasă tot ostrovu-n ordine dă bătălii.

  Fumuleţe dă aramă să râdică cât colo

  Dă dân gurele dă tunuri, să destramă ca-n Callot

  Şi ghiulele vine iute, iar pă una dântre ele

  Sade burduhos Miinhauzăn pân lornion privind la stele.

  Uite-o bilă ce-i atârnă ca la luminare mucul:

  O înşfacă-n palmi Iaurta şi-şi aprinde-ncet trabucul

  Azvârlind apoi în mare bomba cât un topatam.

  Pune mâna pă lunetul cu holbare-n cap, de geam, Şi cu unic ochi să uită la corăbii. Dar le vede

  Răsturnate. Să mai uită înc-odat. Nu-i vine-a crede, Neştiind el pe ce parte să să uite pân lunet.

  Cad de pă catart matrozii în a apelor sipet, Vin cu capu-n gios în mare pă corabiile-ntoarse, Cade tunuri pă tavane, ape-n cale se revarse, Şi se duce-n funduri toate opt barcazuri pă minut.

  — Ura! Strigă palicarii când minunea au văzut.

  — Brav Iaurta, glăsuieşte cu tristeţă Manoil, M-ai scăpat de la obidă, capu-ţi datorez umil, Dar e vreme să despartem ale noastre cărărui Făr-a despărţi şi inemi. Ca a ta niciuna nu-i. Meri deci, rumâneasca ţeară de agiunge cu ai tei, Pă barcazele zarverei. Palicari, voi aprigi lei, Şi voi, bravi piraţi ca pardosi, însoţiţi-l pă Iaurta Şi vă fie-n veci sâmţirea plină, de vi-i goală burta, Simţimânturi patriotici să tot oploşiţi în sâni. Ne-ntâlnim la Giurgiu tocma preste două săptămâni. Plânge Manoil, Iaurta şi boceşte lotrii roată Ba pre jos, preste podele să trânteşte unii-n coată, Urlă mai precum pruncuţii când le ei dân gură ţâţa.

  Urcă-n deal Ampotrofagul ce-n spinare-avea momâţa

  Dragă lui, ce-o cheamă Ercul şi-are hăinuri dă caşmir, Nădragi găuriţi la spete, purpurii, dă serasir, Dă dân care-i ese coada. Îl urmează Zenaida, Manoil şi-apoi franţuzul Languedoc şi intrepida

  Zoe cea republicană. Ei foc face-n vârv dă munte

  Şi apoi cu opintele şi cu broboneli pă frunte

  Umflă pinza cea vărgată ce stătusă vălătuc

  Până oul să-ntăreşte, uriaş, dă cauciuc, Strâns legat în mii dă funii cu grosimea ca pă braţ, Cânepă neruptă care îngrozeşte pă piraţi.

  Subt ovalul ce la coadă are cârmă şi şurup

  I-un coş mare dă nuiele. Să adună ca în stup

  Toţii iroii epopeii. Leonidas taie funga

  Şi să-nalţă drăcăria de-i zăreşte mării dunga, Mării care apărusă dintre colţii unui stei.

  Manoile.

  — Ţi flutur părul şi îţi pun în ochi schintei, Buzele te fac să-ţi umezi isaltat cu vârvul limbii, Ca bătrânele icoane vă aprinz în creştet nimbii, Dragi făpture dă hârtie. Manoile, voi să cugeti La rotundul ban al mării, la a valurilor mugeţi

  Ce le-auzi dă sus, dân ceriu. Să gândeşti la libertate

  Măcar tu, în opul ista ca de bande desenate

  Ce trudesc de-un an (mai bine) să gravez în muşama.

  Te pot face să-ţi perzi mintea, te pot face a zbura, însă dar cu mine însumi ce-o să fac, ce duc o viaţă

  Intre casă şi serviciu răsipită ca o ceaţă, într-un secul fără aripi, în odaie fără foc?

  Nu-mi rămâne decât ţie glas să-ţi dau, ca ventriloc.

  Mă apucă desperarea când gândesc că-i ora unu

  Şi trebui s-ajung îndată la cea şcoală 41, Să mă-nghesui pân tramvaie, să citesc într-un picior

  Bahtin şi Bolintineau, Cortâzar şi Maldoror.

  Iar apoi şcolerii-n bance să le spun dă Coşovei, Dă conjuncţii, genitivuri ce nicicând visat-au ei

  Să auză. Blestemată soarte ce m-adusă-aci!

  Însă taci, tu, auctore, şi urmează-a povesti:

  Nici nu să-nălţase bine oul mare cât o chită Că ostrovul Hosna curse ca o steclă ce-i topită Sfârâind în marea verde, dispăru cu tot cu mâhini Cum dispare Daurita când să-nchide-n flori dă dafini, Cum destramă-se viaţa ce credeai că vecinie ţine. Preste mare să ivise stele svelte şi serine.

  S

  CÂNTUL AL^^ASELEA

  Să făcea că-s într-o urbe E arhipelagul tainic Ştie că bărbaţii miaun ca cotoii în căldure Te-ntrebi de ce mi-i părul smult f Stop imagine Sub fereşti trei muzicanţi Politichie naltă Oh, va fi ca-n raiu! Insă