Se vede că răspunsul lui Cyrus Smith fusese auzit de căpitanul Nemo, căci el se ridică puţin, spunînd cu voce slabă, dar totuşi desluşită:

— Aveţi dreptate, domnule. Trebuie şi vreau să mor aci. Am o singură rugăminte.

Cyrus Smith şi tovarăşii săi se apropiara de divan, aşezînd pernele în aşa fel, încît muribundul să se sprijine mai bine.

Privirea lui se opri rînd pe rînd pe minunăţiile salonului scăldat de razele electrice, ce treceau prin plafonul luminos. Se uita rînd pe rînd la tablourile maeştrilor italieni, flamanzi, francezi şi spanioli, atîrnate pe pereţi, la reproducerile în marmură şi în bronz, aşezate pe piedestale, la orga minunată, apoi la vitrinele aşezate în jurul unei fîntîni centrale şi împodobite cu cele mai frumoase produse ale mării - plante marine, zoofite, perle minunate, de o nepreţuită valoare - şi în sfîrşit, ochii i se aţintiră asupra cuvintelor scrise pe frontonul muzeului:

„Mobilis in mobili".

Căpitanul Nemo parcă dorea să mai vadă pentru cea din urmă oară minunăţiile naturii şi ale artei, la care îşi limitase orizontul în anii nenumăraţi petrecuţi sub mare !

Cyrus Smith respectă tăcerea căpitanului Nemo. El aştepta ca muribundul să vorbească.

Peste cîteva minute, în timpul cărora întreaga lui viaţă i se depănase în faţa ochilor, căpitanul Nemo se întoarse către pionieri:

— Domnilor, credeţi că-mi datoraţi oarecare recunoştinţă ?...

— Căpitane, ne-am da viaţa pentru dumneavoastră !

— Bine, urmă căpitanul Nemo, bine!... Făgăduiţi-mi că-mi veţi îndeplini ultimele dorinţe şi voi fi astfel răsplătit pentru tot ceea ce am făcut pentru dumneavoastră.

— Vă făgăduim, răspunse Cyrus Smith.

Prin această făgăduială se simţea angajat atît el, cît şi tovarăşii săi.

— Domnilor, grăi căpitanul, mîine voi fi mort.

Îl opri cu un semn pe Harbert, care ar fi vrut să răspundă ceva.

— Mîine voi fi mort şi doresc să nu am alt mormînt decît vasul meu. El va fi sicriul meu ! Toţi prietenii mei odihnesc în fundul mărilor; acolo vreau să odihnesc şi eu.

Aceste cuvinte ale căpitanului Nemo fură primite cu o adîncă tăcere.

— Ascultaţi-mă cu luare-aminte, domnilor, urmă el. Vasul „Nautilus” este prizonier în această peşteră, a cărei intrare a fost astupată. Dar, deşi el nu mai poate să-şi părăsească închisoarea, poate totuşi să se scufunde în abisul din fundul ei, servind astfel drept sicriu rămăşiţelor mele pămînteşti.

Pionierii ascultau cu evlavie cuvintele muribundului.

— Mîine, după moartea mea, domnule Smith, urmă căpitanul, veţi părăsi, împreună cu tovarăşii dumneavoastră, vasul „Nautilus”, căci toate bogăţiile pe care le conţine trebuie să dispară o dată cu mine. Prinţul Dakkar vă lasă o singură amintire: caseta... de acolo... conţine diamante în valoare de cîteva milioane, amintiri ale unui timp în care, fiu şi soţ, am Crezut aproape în fericire; ea mai conţine o colecţie de perle, adunate de mine şi de prietenii mei în fundul mărilor. Cu această comoară veţi putea face într-o zi lucruri multe şi bune. În mîinile dumneavoastră, domnule Smith, şi a tovarăşilor dumneavoastră, banii nu vor constitui o armă primejdioasă. Sînt sigur că vor fi bine folosiţi.

După cîteva clipe de odihnă, căpitanul Nemo vorbi mai departe:

— Mîine veţi lua caseta şi veţi părăsi salonul, închizînd uşa, apoi vă veţi urca pe platforma lui „Nautilus”, veţi închide turela, fixînd-o în buloane.

— Aşa vom face, căpitane.

— Bine. După aceea vă veţi urca în barca cu care aţi venit! Dar înainte de a părăsi vasul, duceţi-vă în partea dinapoi şi deschideţi cele două robinete mari, care se află la nivelul apei. Marea va pătrunde în rezervoare şi vasul „Nautilus” se va scufunda încetul cu încetul sub valuri, odihnindu-se pe vecie în fundul abisului.

Cyrus Smith făcu o mişcare de împotrivire, dar căpitanul adăugă:

— Nu te teme ! Veţi scufunda un cadavru !

Nici Cyrus Smith şi niciunul dintre tovarăşii săi nu se crezură îndreptăţiţi să facă vreo observaţie. Aceasta era ultima dorinţă a căpitanului Nemo, pe care ei trebuiau s-o respecte.

— Am cuvîntul dumneavoastră, domnilor ? mai întrebă căpitanul Nemo.

— Îl aveţi, căpitane, făgădui inginerul. Căpitanul făcu un gest de mulţumire şi îi rugă pe pionieri să-l lase singur cîteva ore. Gédéon Spilett ceru să rămînă lîngă el, pentru cazul în care s-ar fi ivit vreo criză, dar muribundul se împotrivi spunînd:

— Voi trăi pînă mîine, domnilor !

Părăsiră cu toţii salonul, străbătură biblioteca şi sufrageria şi ajunseră în partea din faţă, în camera maşinilor, unde se aflau aparatele electrice, care o dată cu căldura şi lumina dădeau şi forţa mecanică ce punea în mişcare vasul „Nautilus”.

Inginerul constată uluit că submarinul era o adevărată capodoperă, care adăpostea la rîndul ei alte capodopere.

Pionierii urcară pe platforma care se ridica la vreo şapte-opt picioare deasupra apei. Ei se opriră acolo, lîngă un geam gros lenticular, care închidea un fel de ochi mare din care ţîşnea un val de lumină, îndărătul acestui ochi se afla o cabină, în care se zăreau roţile cîrmei. Aici stătea timonierul cînd conducea vasul „Nautilus” printre straturile lichide, pe care razele electrice le luminau pînă la mare depărtare.

Mişcaţi de cele văzute şi auzite, Cyrus Smith şi tovarăşii săi rămaseră mai întîi tăcuţi şi li se strîngea inima, gîndindu-se la acela a cărui mînă îi scăpase de atâtea ori, la protectorul pe care abia îl cunoscuseră de cîteva ore şi care acum era pe moarte !

Oricare va fi judecata posterităţii, prinţul Dakkar avea să rămînă una din acele figuri deosebite, care nu se pot şterge din amintirea oamenilor.

— Ce om ! spuse Pencrotf. E de necrezut cum a putut să trăiască în fundul oceanului. Şi cînd te gîndeşti că n-o fi fost mai liniştit aci ca în altă parte !

— „Nautilus”, observă Ayrton, ar fi putut să ne folosească. Părăseam insula Lincoln, îndreptîndu-ne cu ajutorul lui către ţinuturile locuite.

— Drace ! strigă Pencroff. Eu nu m-aş încumeta să conduc o astfel de corabie. înţeleg să cutreier mările, dar nu să mă plimb pe sub mare !

— Socot, Pencroff, răspunse reporterul, că manevrarea unui aparat submarin ca „Nautilus" trebuie să fie uşoară, şi că ne-am fi deprins destul de repede. Cu el nu te temi nici de furtuni şi nici de ciocniri. La cîteva