s-ar putea stinge vulcanii, care mai toţi se află pe malul mării sau a! lacurilor, deschizînd un drum apelor. Ei nu bănuiau că în felul acesta o parte a globului ar putea sări în aer, întocmai ca un cazan ai cărui aburi sînt înteţiţi brusc de un foc puternic. Năvălind într-un spaţiu închis, a cărui temperatură este evaluată la cîteva mii de grade, apa s-ar evapora cu atîta energie încît nici un înveliş n-ar mai putea să-i reziste.

Nu mai încăpea îndoială că insula, ameninţată de o dislocare groaznică şi apropiată, va rezista atîta timp cît va rezista peretele criptei Dakkar. Nu era o chestie de luni, nici de săptămîni, ci de zile, poate de ore !

Primul simţămînt al pionierilor fu unul de durere adîncă ! Ei nu se gîndeau la pericolul care-i ameninţa direct, ci numai la distrugerea ţinutului care îi adăpostise, a insulei pe care o făcuseră atît de roditoare, pe care o iubeau şi a cărei înflorire o doreau ! Atîta oboseală şi atîta muncă zadarnică !

Pencroff nu-şi putu reţine lacrimile care-i lunecară pe obraji.

Mai vorbiră astfel cîtva timp şi analizînd ce le rămînea de făcut ajunseră la concluzia că nu mai aveau timp de pierdut, că trebuiau să grăbească terminarea vasului, care era singurul mijloc de scăpare la îndemîna locuitorilor insulei.

Fiecare fu deci folosit pentru această muncă. La ce-ar mai fi avut nevoie să secere, să strîngă recolta, să vîneze şi să mărească rezervele Casei de Granit ? Rezervele din cămară şi magazie ajungeau pentru aprovizionarea vasului, oricît de lungă ar fi fost călătoria. Era nevoie însă, mai presus de orice, ca vasul să fie gata înainte de inevitabila catastrofă.

Muncile fură reluate cu înfrigurare. Pe la 23 ianuarie vasul era aproape gata. Pînă atunci nu se mai ivise nici o schimbare în creştetul vulcanului. Prin crater ieşeau mereu aburi, fum amestecat cu flăcări şi pietre incandescente. Dar, în timpul nopţii de 23 spre 24, sub presiunea lavei, care ajunsese la nivelul primului etaj al vulcanului, conul care-i forma creştetul fu zvîrlit la pămînt. Se auzi un zgomot îngrozitor. Pionierii crezură în primul moment că începuse dislocarea insulei. Se repeziră cu toţii afară. Era pe la ora două noaptea.

Cerul era în flăcări. Conul superior — un masiv înalt de o mie de picioare, cîntărind miliarde de livre — fusese trîntit pe insula al cărei sol se cutremurase. Din fericire, conul înclina spre nord, aşa încît căzu pe nisipurile şi stîncile vulcanice aflate între vulcan şi mare. Craterul, larg deschis, proiecta spre cer o lumină atît de intensă încît, prin efectul răsfrîngerii, atmosfera părea incandescentă. În acelaşi timp, un torent de lavă, pornind din creştetul cel nou, se scurgea în mai multe cascade, ca apa care se revarsă dintr-un vas prea plin; mii de şerpi de foc se prelingeau pe povîrnişurile vulcanului.

— Stîna ! Stîna ! strigă Ayrton.

În urma orientării noului crater, lavele se prăvăleau spre stînă, ameninţînd cu distrugerea imediată părţile cele mai mănoase ale insulei, izvoarele Pîrîului Roşu şi pădurea Jacamarului.

La ţipetele lui Ayrton, pionierii se repeziră spre grajdul onaggaşilor. Căruţa era înhămată. Aveau cu toţii un singur gînd: să se grăbească să dea drumul animalelor închise la stînă.

Înainte de ora trei dimineaţă ajunseră la stînă. Zbieretele asurzitoare arătau groaza muflonilor şi a caprelor. Un puhoi de materii incandescente, de minerale lichefiate se şi prăvăleau de pe povîrnişul muntelui spre livadă, doborînd gardul în acea parte. Ayrton deschise repede poarta şi animalele înnebunite o luară la fugă care încotro.

O oră mai tîrziu, lava clocotindă umplea stîna, ştergînd urma micului pîrîiiaş din livadă şi aprinzînd locuinţa care se mistui ca un chibrit, distrugînd gardul pînă la ultimul stîlp. Nu mai rămăsese nimic din stînă !

Pionierii ar fi vrut să lupte împotriva acestei cotropiri; încercară, dar degeaba, căci nu puteau opri acest cataclism.

Se luminase de ziuă. Era în 24 ianuarie. Cyrus Smith şi tovarăşii săi hotărîră, înainte de a se întoarce la Casa de Granit, să observe direcţia definitivă pe care o luase puhoiul de lavă. Panta generală a solului cobora de la muntele Franklin spre ţărmul de răsărit şi se temeau că, deşi avea în cale pădurea deasă a Jacamarului, torentul să nu ajungă totuşi pînă la platoul Grande-Vue.

— Lacul ne va apăra, spuse Gédéon Spilett.

— Să sperăm ! răspunse Cyrus Smith scurt. Pionierii ar fi dorit să înainteze pînă la şesul pe care se prăvălise conul superior al muntelui Franklin, dar lava le tăia drumul. Ea se prelingea de o parte de-a lungul văii Pîrîului Roşu, şi de altă parte de-a lungul văii rîului Cascadei, prefăcînd aceste ape în aburi. Era cu neputinţă să treci puhoiul de lavă; dinu potrivă, erau nevoiţi să dea înapoi în faţa lui. Vulcanul decapitat nu mai era de recunoscut. Vechiul crater era înlocuit cu un fel de cîmpie dreaptă. Prin două guri, aşezate pe marginile lui de sud şi de est, lava se scurgea mereu, formînd două puhoaie diferite. Deasupra noului crater, un nor de fum şi de cenuşă se contopea cu pîclele din atmosferă, adunate deasupra insulei. Răsunau bubuituri de tunet, care se confundau cu bubuitul muntelui. Din gura craterului ţîşneau roci calcinate, care, proiectate la o înălţime de peste o mie de picioare, se sfărîmau în văzduh, risipindu-se ca nişte focuri de mitralieră. Cerul răspundea erupţiei vulcanice prin fulgere şi trăsnete.

Pe la orele şase dimineaţa, situaţia devenise insuportabilă pentru pionierii care se refugiaseră la marginea pădurii Jacamarului. Nu numai proiectilele plouau în jurul lor, dar şi lava, revărsîndu-se din albia Pîrîului Roşu, ameninţa să le taie drumul stînei. Primele rînduri de copaci luară foc şi seva lor, prefăcută dintr-o dată în aburi, îi făcu să pocnească aidoma unor focuri de artificii, în timp ce alţii, mai puţin umezi, rămaseră intacţi în mijlocul lavei.

Pionierii o luară înapoi pe drumul stînei. Ei umblau încet, aproape de-a-ndăratelea. Dar, solul fiind înclinat, puhoiul se întindea repede spre est şi, de îndată ce straturile inferioare de lavă se întăreau, erau acoperite de altele clocotitoare.

Torentul principal, care urma valea Pîrîului Roşu, devenea din ce în ce mai ameninţător. toată această parte a pădurii era în