Omul legii îl atrage pe infractor la locul crimei, pentru a-i urmări reacţiile.

Se amuză un timp, apoi continuă:

— Îţi pierzi timpul degeaba. Nu sunt eu acela.

— Să te cred? De altfel, nu ştiu despre ce crimă vorbeşti. Aici, pe malul lacului, nu s-a comis nici o crimă.

— Încă nu s-a comis, preciză Pandele, apăsând ostentativ pe "încă".

— Mă bate gândul să-ţi amintesc că în ultimul timp obişnuiam să primesc asemenea informaţii în scris.

Credeam că o să-mi reproşeze insinuarea. Nu a făcut-o. Tăcu un timp, apoi mă întrebă brusc:

— De fapt ce vrei să afli de la mine?

— Cât mai multe. De pildă, ce-ai făcut aseară la pocher?

— Am pierdut. Şi eu, şi Sachelarie, şi Vasiliu.

— Înseamnă că singurul norocos a fost Ionescu. Apropo, cât a câştigat?

— Câteva sute. Două sau trei sute.

— Norocul să-l fi ajutat sau o oarecare îndemânare în a da cărţile?

— Toţi avem o "oarecare" îndemânare.

— Nu înţeleg de ce mai jucaţi. În sfârşit, spune-mi altceva. Ce l-a împins pe Ionescu să te pârască şefilor ori de câte ori făceai glume pe seama lor?

— Ai şi aflat? A! Înţeleg unde baţi! Nu zău, inspectore, chiar aşa de proastă impresie fac?

— Dimpotrivă. Uite, ca să fiu sincer, personal, cred că eşti mult mai puţin rău decât vrei să pari.

— Înseamnă că fac impresie detestabilă.

— Marin susţine că l-a auzit pe Ionescu lăudându-se cam aşa: "Într-o zi voi fi omul cel mai bogat".

— Pe dracu! Hai să fim serioşi. Oricine se îmbată ameninţă că va face şi va drege. Altceva?

— Vorbeşte-mi despre prietenii dumitale.

Părea că abia aşteaptă întrebarea. S-a oferit imediat

— Cu plăcere. Numai că, vorbind despre amicii mei pentru anumite încadrări, mi-ar trebui un îndreptar zoologic. Cu cine să începem?

— Indiferent. Cu Dorneanu, de pildă. Ce părere ai despre el?

— Execrabilă.

— De ce? Pare un inofensiv.

— Tocmai pentru că pare! N-ai idee ce lichea e în fond: mincinos, egoist, rău, incapabil, zgârcit, ranchiunos, infatuat.

Şirul calificativelor ameninţa să nu se mai isprăvească.

— Se vede treaba că nu-l prea ai la inimă dacă faci atâta risipă de vopsea neagră.

— Dimpotrivă! Mi-e chiar simpatic. De altfel, singurul simpatic din grup.

— Mă gândesc cu groază la ce-o să-mi audă urechile despre ceilalţi.

— La urma urmei, dumneata mi-ai cerut să-ţi vorbesc. Suportă!

Am luat un aer resemnat, îmbiindu-l să continue.

— În rest, nu se lăsă rugat Pandele, tipul e total neinteresant.

— Pare totuşi un om cultivat.

— Pe dracu'! Spoială! Decor! Se laudă că a "atacat" filozofia la München, dar n-a făcut nici o brânză. S-a întors în ţară şi cu banii lui tac'su, de bine-de rău a terminat Dreptul. Un caraghios. Unde mai pui că are tupeul să-şi atribuie cea mai complexă calitate pentru care trebuie să fii dotat de natură: ratarea.

— N-aş vrea să te jignesc vorbindu-ţi de rău prietenii am declarat pe ton neutru, dar am impresia că, pomenind de ratare, intri pe terenul lui Marin.

— Ex-doctorul? făcu Pandele, preferând să nu bage de seamă ironia. Ai sesizat bine. Un ratat sau în orice caz

— Unul care promite.

— Ai şi despre el la îndemână oarecari calificative?

— Evident. Crud, ursuz, necioplit, beţiv, ingrat.

— Şi, probabil, ranchiunos?

— Cel mai ranchiunos!

— De ce-i spuneţi ex-doctorul?

— Pentru că aşa se vorbeşte despre cineva care a avut un titlu şi l-a pierdut. Gurile rele pretind că pe vremuri a fost amestecat într-o istorie dubioasă. Şi mai spun gurile rele că era un medic bun. Personal, nu aş avea încredere să mă las pe mâinile lui.

— De ce?

— N-ai băgat de seamă ce ochi are? Cu asemenea oameni nu e bine să te întâlneşti noaptea.

Râse sleit, înfiorându-se şi întrebă:

— Altcineva?

— Sachelarie, să zicem.

— A, contabilul! Vanitos, meschin, pozeur şi uneori trivial.

Mi-am amintit că Sachelarie a fost singurul din grup care a sărit în apă după Ionescu. L-am întrebat cum îşi explica gestul.

— Îi place uneori să capteze, atât şi nimic mai mult. Ţi-am spus doar: pozeur. Despre Vasiliu nu mă întreba. Un nefericit.

L-am întrebat totuşi.

— E adevărat că a fost cândva internat la "Central"?

— Adevărat.

A tăcut, privind îndelung apele negre.

— Spuneai, printre altele, că Dorneanu şi Marin sunt ranchiunoşi. Aşa să fie?

De astă dată, nu s-a mai grăbit să-mi răspundă. Părea nemulţumit că i-am pus la îndoială exactitatea informaţiilor, dar când a început să vorbească, mi-am dat seama că altceva îi stimulase ezitarea.

— O cunoşti pe soţia lui Ionescu?

— Nu.

— Păcat! E cea mai frumoasă femeie pe care am întâlnit-o vreodată. Venise la noi în întreprindere acum doi ani, prin martie şi, o lună mai târziu, aproximativ trei sferturi din numărul bărbaţilor erau îndrăgostiţi de ea.

— Să nu-mi spui că şi Dorneanu. Oricum, e un om aproape bătrân.

— Dacă ar afla ce ai spus, l-ai putea socoti de pe acum printre duşmanii dumitale de moarte.

— Mă înspăimânţi!

— Te previn. Nu-l cunoşti pe Dorneanu.

— Şi ce s-a întâmplat cu faţa aceea frumoasă?

— Ceea ce se întâmplă de obicei cu fetele frumoase: s-a măritat. S-a măritat cu Ionescu. Patru oameni erau gata să-i ofere marea cu sarea şi ea l-a ales pe al cincilea: Ionescu. Monument de prostie. Dădu din mâini a lehamite: în sfârşit, morţii cu morţii.

— Trebuie să înţeleg că printre cei patru care au pierdut cursa se numără şi Dorneanu?

— Îi el...

— Bine, dar ăsta nu-i un motiv să-i porţi cuiva sâmbetele!

M-a privit compătimitor.

— Repet, nu-l cunoşti.

— Adevărat, sunt multe lucruri pe care nu le cunosc. De pildă, nu cunosc numele celorlalţi trei rivali. Te pomeneşti că şi ei fac parte din grupul vostru.

— Închipuieşte-ţi.

— Ia te uită, am încercat să-l flatez, devii din ce în ce mai interesant.

— Cam târziu bagi de seamă, inspectore. Da, sunt şi ei pe aici.

— Dacă îmi dai voie, am să încerc să ghicesc. Sachelarie?

Pandele aprobă printr-o înclinare a capului.

— Marin?

— I. Gh. Marin, fost medic primar, actualmente proiectant la I.D.G.H.I.B.

— Şi al treilea?

— Ştii foarte bine, inspectore, cine-i al treilea, dar, dacă ţii neapărat s-o auzi din gura mea, fie: al treilea sunt eu.

— Iată că am ajuns şi la dumneata. Mărturisesc, sunt foarte curios să te cunosc. Hai, începe cu calificativele. M-a privit lung, concentrat şi a rostit apăsat:

—