— Da, el, şi e mai mult decât „interesat" de Minna. Ei bine, era aniversarea de şaizeci de ani a lui Isaac, şi ne-a descris un vis pe care-l avusese cu o noapte înainte. Mergea pe un drum lung şi întunecat şi avea şaizeci de monede de aur în buzunar. Ca şi tine, era absolut sigur asupra cifrei. încerca să-şi păstreze monedele, dar ele tot cădeau printr-o gaură din buzunar şi era prea întuneric să le găsească. Ei bine, eu nu cred că a fost o coincidenţă că a visat despre şaizeci de monede la a şaizecea aniversare. Sunt sigur – cum ar putea fi altfel? – că cele şaizeci de monede reprezintă cei şaizeci de ani ai lui.

  — Şi gaura din buzunar? întrebă Breuer, luând un al doilea picior de pui.

  — Visul trebuie să fie o dorinţă de a pierde din ani şi de a deveni mai tânăr, răspunse Freud, servindu-se, şi el, cu pui.

  — Sau, Sâg, poate că visul exprima o teamă – teama că anii îi sunt pe sfârşite şi în curând nu-i va mai rămâne niciunul! Adu-ţi aminte, se afla pe un drum lung şi întunecos şi încerca să regăsească ceva ce pierduse.

  — Da, probabil. Poate că visele exprimă sau dorinţe, sau temeri. Sau poate pe amândouă. Dar spune-mi, Josef, când ai avut visul ăsta prima dată?

  — Sămăgândesc.

  Breuer îşi aminti că prima dată fusese la scurtă vreme după ce începuse să aibă îndoieli că tratamentul său o putea ajuta pe Bertha, şi într-o discuţie cu Frâu Pappen-heim sugerase posibilitatea de a o transfera la Sanatoriul Bellevue în Elveţia. Asta trebuie să fi fost pe la începutul lui 1882, cu aproape un an în urmă, după cum îi spusese lui Freud.

  55 V

  — Şi nu în ianuarie trecut am venit să te sărbătorim la a patruzecea aniversare, întrebă Freud, împreună cu toată familia Altmann? Aşa că, dacă ai avut visul începând de atunci nu înseamnă că cei patruzeci de metri semnifică patruzeci de ani?

  — Ei bine, peste vreo două luni voi avea patruzeci şi unu. Dacă ai dreptate, n-ar trebui să fie patruzeci şi unu de metri începând din ianuarie?

  Freud ridică din umeri.

  — De aici încolo, avem nevoie de un consultant. Am ajuns la limitele teoriei mele despre vise. Se va schimba un vis o dată visat pentru a se adapta la schimbările din viaţa celui care-l visează? O întrebare fascinantă! De ce sunt anii reprezentaţi prin metri totuşi? De ce-şi bate atâta capul micul făurar de vise care sălăşluieşte în minţile noastre pentru a camufla adevărul? Eu cred că visul nu se va schimba la patruzeci şi unu de metri. Cred că făurarului de vise i-ar fi teamă că schimbându-l la patruzeci şi unu de metri când tu îmbătrâneşti cu un an ar face totul prea transparent, ar înlătura codul visului.

  — Sâg, chicoti Breuer ştergându-şi gura şi mustaţa cu şervetul, în punctul ăsta ne despărţim întotdeauna. Când începi să vorbeşti despre o altă minte, separată, un spi-riduş sensibil înlăuntrul nostru care fabrică vise sofisticate şi le ascunde de mintea noastră conştientă – asta pare ridicol.

  — Sunt de acord, pare ridicol, într-adevăr, dar uită-te cât de evident este, uită-te la toţi fizicienii şi matematicienii care au declarat că au rezolvat probleme importante în vis! Şi, Josef, nu există nici o altă explicaţie. Oricât de

  * ridicol pare, trebuie să fie o inteligenţă separată, inconştientă. Sunt sigur.

  Mathilde intră cu o cafetieră şi două ştrudele cu mere şi stafide, acoperite cu un munte de Schlag.

  — De ce eşti sigur, Sigi?

  — Singurul lucru de care sunt sigur este că vrem ca tu să iei loc şi să stai puţin cu noi. Josef tocmai voia să-mi vorbească despre un pacient pe care l-a văzut astăzi.

  — Sigi, nu pot. Johannes plânge, şi dacă nu mă duc acum la el o să-i trezească pe ceilalţi.

  După ce ea plecă, Freud se întoarse spre Breuer.

  — Ei, Josef, ce-i cu întâlnirea ta ciudată cu sora acelui student la medicină?

  Breuer ezită, adunându-şi gândurile. Vroia să discute cu Freud strania propunere a lui Lou Salome, dar se temea că asta va duce la o discuţie prea amănunţită despre tratamentul făcut de el Berthei.

  — Ei bine, fratele ei i-a povestit despre cum am tratat-o pe Bertha Pappenheim. Acum vrea să-i aplic acelaşi tratament unei cunoştinţe de-a ei care are tulburări emoţionale.

  — Cum a ajuns acest student la medicină, acest Jenia Salome, să ştie despre Bertha Pappenheim? Ai fost întotdeauna reticent în a-mi vorbi chiar şi mie despre acest caz, Josef. Nu ştiu nimic despre el, în afară de faptul că ai folosit hipnoza.

  Breuer se întrebă dacă detectase cumva o urmă de gelozie în vocea lui Freud.

  — într-adevăr, Sâg, n-am vorbit mult despre Bertha. Familia ei e prea cunoscută în comunitate. Şi am evitat în mod special să-ţi vorbesc ţie de când am aflat că Bertha e o prietenă atât de bună a logodnicei tale. Dar, acum câteva luni, dându-i pseudonimul Anna O., am descris pe scurt tratamentul ei la o prelegere pentru studenţii de la medicină.

  Freud se aplecă nerăbdător spre el.

  — Nu pot să-ţi spun cât de curios sunt să aflu detaliile noului tău tratament, Josef. Poţi să-mi spui măcar ce le-ai spus studenţilor? Ştii că pot să păstrez secretul profesional – chiar şi faţă de Martha.

  Breuer şovăia. Cât să spună? Desigur, o mare parte Freud o ştia deja. Cu siguranţă Mathilde nu făcuse luni în şir nici un secret din neliniştea că soţul său petrecea atât de mult timp cu Bertha. Şi Freud fusese în casă în ziua când Mathilde explodase în cele din urmă, plină de mânie, şi-i interzisese lui Breuer să mai pomenească vreodată numele tinerei sale paciente în prezenţa ei.

  Din fericire,