Freud nu fusese martor la scena catastrofală finală a tratamentului făcut de el Berthei! Breuer n-avea să uite niciodată cum se dusese la ea acasă în ziua aceea îngrozitoare când o găsise zvârcolindu-se în durerile unei sarcini imaginare şi ţipând s-o audă toată lumea: „Vine copilul doctorului Breuer!" Când Mathilde auzise despre asta – veşti ca acestea circulând repede printre nevestele de evrei – îi ceruse lui Breuer să transfere imediat cazul Berthei altui medic.

  Îi povestise Mathilde toate acestea lui Freud? Breuer nu vroia să întrebe. Nu acum. Poate mai târziu, când lucrurile se mai linişteau. în consecinţă, îşi alese cuvintele cu grijă.

  — Ei bine, tu ştii, desigur, Sâg, că Bertha avea toate simptomele isteriei – tulburări senzoriale şi motorii, contracţii musculare, surzenie, halucinaţii, amnezie, afonie, fobii – şi, de asemenea, manifestări neobişnuite. De exemplu, avea nişte tulburări lingvistice bizare, neputând – uneori săptămâni în şir – să vorbească în germană, mai ales dimineaţa. Ne purtam conversaţiile în engleză. Şi mai bizară era viaţa ei mentală dublă: o parte din ea trăia în prezent; cealaltă parte a ei răspundea emoţional la evenimente care avuseseră loc exact cu un an în urmă – după cum am descoperit verificând în jurnalul mamei sale pe anul precedent. Avea şi puternice nevralgii faciale care nu puteau fi ajutate decât de morfină – şi, bineînţeles, devenise dependentă.

  — Şi ai tratat-o prin hipnoză? întrebă Freud.

  — Asta a fost intenţia mea iniţială. Mi-am propus să urmez metoda lui Liebault de a îndepărta simptomele prin sugestie hipnotică. Dar, mulţumită Berthei – este o femeie extraordinar de creativă – am descoperit un principiu de tratament complet nou. în primele câteva săptămâni am vizitat-o zilnic şi invariabil o găseam într-o stare de spirit atât de agitată că nu se putea lucra prea mult efectiv. Dar apoi ne-am dat seama că se putea linişti descriindu-mi în detaliu fiecare eveniment care o enervase în ziua aceea.

  Breuer se opri şi închise ochii pentru a-şi aduna gân-durile. Ştia că acest lucru era important şi vroia să includă toate faptele semnificative.

  — Acest proces a durat. Adesea Bertha îmi cerea o oră în fiecare dimineaţă pentru ceea ce ea numea „curăţare a hornului" numai pentru a-şi elibera mintea de vise şi fantezii neplăcute, iar apoi, când mă întorceam după-amiază, noi elemente iritante apăruseră, fiind nevoie de încă o „curăţare". Numai după ce-i ştergeam complet din minte aceste rămăşiţe puteam trece la sarcina de a-i trata simptomele mai de durată. în acest punct, Sâg, am făcut o descoperire uluitoare!

  La tonul prevestitor al lui Breuer, Freud, care îşi aprindea un trabuc, îngheţă şi lăsă chibritul să-i ardă degetul în nerăbdarea de a auzi următoarele cuvinte ale lui Breuer.

  — Ach, mein Gottl exclamă el scuturând chibritul şi sugându-şi degetul. Continuă, Josef, descoperirea uluitoare a fost.?

  — Ei bine, am descoperit că atunci când ea mergea până la sursa unui simptom şi mi-o descria în amănunţime, acel simptom dispărea singur —fără să fie nevoie de nici o sugestie hipnotică.

  — Sursă? întrebă Freud, atât de fascinat acum că dădu drumul trabucului în scrumieră şi-l lăsă acolo, mocnind uitat. Ce vrei să spui, Josef, cu sursa simptomului?

  — Elementul iritant originar, experienţa care l-a provocat.

  — Te rog! îi ceru Freud. Un exemplu!

  — O să-ţi povestesc despre hidrofobia ei. Bertha nu putea sau nu voia să bea apă săptămâni în şir. îi era foarte sete, dar când lua un pahar cu apă nu se putea hotărî să-l bea şi era nevoită să-şi astâmpere setea cu pepeni şi alte fructe. Apoi, într-o zi, în transă – era un autohipnotizator şi intra automat în transă la fiecare şedinţă – şi-a amintit cum, cu săptămâni în urmă, intrase în camera doicii şi-l văzuse pe dinele acesteia bând apă din paharul ei. îndată ce mi-a descris această amintire, descărcându-şi, totodată, mânia puternică şi dezgustul, mi-a cerut un pahar cu apă şi l-a băut fără nici o dificultate. Simptomul nu s-a mai întors niciodată.

  — Remarcabil, remarcabil! exclamă Freud. Şi apoi?

  — Curând am ajuns să tratăm în aceeaşi manieră sistematică fiecare dintre celelalte simptome. Mai multe simptome – de exemplu, paralizia braţului şi halucinaţiile vizuale cu cranii umane şi şerpi – îşi aveau rădăcinile în şocul provocat de moartea tatălui ei. Când a descris toate detaliile şi emoţiile acelei scene – pentru a-i stimula memoria, i-am cerut chiar să rearanjeze mobila aşa cum era la vremea morţii lui – atunci toate aceste simptome s-au dizolvat pe loc.

  — E minunat! Freud se ridicase şi se plimba cu paşi mari, entuziasmat. Implicaţiile teoretice îţi taie respiraţia. Şi sunt perfect compatibile cu teoria lui Helmholtz! O dată ce încărcătura electrică cerebrală în exces responsabilă pentru anumite simptome este anulată prin catharsis emoţional, simptomul se comportă ca atare şi dispare instantaneu! Dar tu pari atât de calm, Josef. Este o descoperire majoră. Trebuie să publici acest caz.

  Breuer oftă adânc.

  — Poate, într-o zi. Dar acum nu e momentul. Sunt prea multe complicaţii personale. Trebuie să ţin seama şi de sentimentele Mathildei. Poate că acum, când ţi-am descris procedura mea, poţi aprecia cât de mult timp a trebuit să investesc în tratamentul Berthei. Ei bine, Mathilde pur şi simplu n-a putut, sau n-a vrut, să aprecieze importanţa ştiinţifică a cazului. După cum ştii, a ajuns să urască orele pe care le petreceam cu Bertha – şi, de fapt, este încă atât de supărată încât refuză să vorbească despre asta cu mine.

  — Şi de asemenea, continuă Breuer, nu pot publica un caz care s-a sfârşit aşa de prost, Sâg. La insistenţele Mathildei, am renunţat la caz şi am transferat-o pe Bertha la sanatoriul lui Bingswanger de la Kreutzlingen, în iulie trecut. Mai este încă sub tratament acolo. A fost greu s-o dezobişnuiesc de morfină şi aparent unele dintre simp-tomele ei, ca imposibilitatea de a vorbi în germană, au revenit.

  — Chiar şi aşa – Freud avu grijă să evite