discuţia despre furia Mathildei – cazul deschide un teren nou, Josef. Ar putea crea un procedeu de tratament complet nou. Vrei să-l discutăm împreună când o să avem mai mult timp? Aş vrea să aud fiecare detaliu.

  — Cu plăcere, Sâg. Am la birou o copie a rezumatului pe care i l-am trimis lui Bingswanger – vreo treizeci de pagini. Poţi să începi prin a-l citi pe acela.

  Freud îşi scoase ceasul.

  — Ah! E târziu şi încă nfam auzit povestea cu sora studentului la medicină. Prietena ei – cea pe care vrea ca tu s-o tratezi prin noua ta metodă prin conversaţie – este isterică? Cu simptome ca ale Berthei?

  — Nu Sâg, iată unde povestea devine interesantă. Nu este vorba despre isterie, şi pacientul nu este o „ea", ci un bărbat care este sau a fost îndrăgostit de ea. S-a îmbolnăvit din dragoste şi vrea să se sinucidă de când ea l-a lăsat pentru un alt bărbat, un fost prieten de-al lui! Evident că ea se simte vinovată şi nu vrea să aibă moartea lui pe conştiinţă.

  — Dar, Josef – Freud părea şocat – boală din dragoste! Ăsta nu e un caz medical.

  — Asta a fost şi prima mea reacţie. Exact asta i-am spus. Dar stai să auzi şi restul. Povestea devine mai interesantă. Prietenul ei, care este, din întâmplare, filosof şi un prieten apropiat al lui Richard Wagner, nu vrea să fie ajutat, sau cel puţin este prea mândru ca s-o ceară. Ea îmi cere să fiu vrăjitor. Sub pretextul că-l consult din punct de vedere medical, vrea ca eu să strecor şi o cură pentru depresia lui psihică.

  — E imposibil! Zău, Josef, doar n-ai să încerci asta?

  — Mă tem că am acceptat deja.

  — De ce? Freud îşi luă din nou trabucul şi se aplecă înainte, încruntându-se, îngrijorat pentru prietenul său.

  — Nici eu nu prea ştiu, Sâg. De când s-a sfârşit cazul Pappenheim, n-am avut pace şi am simţit că stagnez.

  Poate că am nevoie de o distracţie, de o provocare ca asta. Dar mai e un motiv pentru care am acceptat cazul acesta! Adevăratul motiv! Sora acestui student la medicină este teribil de convingătoare. Nu-i poţi spune nu. Ce misionar grozav ar fi! Cred că ar putea converti un cal într-un pui de găină. Este extraordinară, nu-ţi pot spune exact în ce fel. Poate că ai s-o cunoşti într-o zi. Ai să vezi atunci.

  Freud se ridică, se întinse, merse până la fereastră şi trase draperiile de catifea. Neputând să vadă bine prin geamul aburit, îşi folosi batista pentru a şterge o porţiune mică.

  — Mai plouă, Sâg? întrebă Breuer. Să-l chemăm pe Fisch-mann?

  — Nu, aproape a stat. O să merg pe jos. Dar mai am întrebări în privinţa acestui nou pacient. Când îl vezi?

  — N-am primit încă nici un semn de la el. Asta-i încă o problemă. Frăulein Salome e în relaţii proaste cu el acum. într-adevăr, mi-a arătat câteva din scrisorile lui pline de furie. Cu toate acestea, mă asigură că va „aranja" ca el să mă consulte pentru problemele lui de sănătate. Şi nu mă îndoiesc că, şi aici, ca în toate, va face exact ce-şi propune să facă.

  — Dar natura problemelor de sănătate ale acestui om justifică o consultaţie medicală?

  — Absolut. Este foarte bolnav şi a încuiat deja vreo douăzeci de medici, mulţi dintre ei cu reputaţii excelente. Ea mi-a descris o listă lungă a simptomelor lui – dureri de cap puternice, orbire parţială, greaţă, insomnie, stări de vomă, indigestie puternică, probleme de echilibru, slăbiciune.

  Văzându-l pe Freud clătinând din cap perplex, Breuer adăugă:

  — Dacă vrei să devii practician, trebuie să te obişnuieşti cu astfel de tablouri clinice năucitoare. Pacienţii cu mai multe simptome care trec de la un medic la altul fac parte din practica mea de zi cu zi. Ştii, Sâg, ar putea fi pentru tine un caz bun ca să înveţi. Te voi ţine la curent. Breuer reflectă o clipă.

  — De fapt, hai să ţinem un colocviu rapid acum. Până aici, doar pe baza acestor simptome, ce diagnostic ai pune?

  — Nu ştiu, Josef, nu se potrivesc.

  — Nu fi atât de prudent. Dă-ţi o părere. Gândeşte cu voce tare.

  Freud se îmbujora. Oricât de însetat de cunoaştere ar fi fost, detesta să-şi arate ignoranţa.

  — Poate o scleroză multiplă sau o tumoră occipitală. Otrăvire cu plumb? Pur şi simplu nu ştiu.

  Breuer adăugă:

  — Nu uita hemicrania. Sau ce zid de ipohondrie?

  — Problema este, spuse Freud, că niciunul dintre aceste diagnostice nu explică toate simptomele.

  — Sâg, spuse Breuer, ridicându-se şi vorbind pe un ton confidenţial, îţi voi dezvălui un secret profesional. într-o zi, când vei fi practician îţi va fi necesar ca plinea şi ca apa. L-am aflat de la Oppolzer, care mi-a spus într-o zi: „Câinii pot avea şi purici şi păduchi."

  — Asta însemnând că un pacient poate.

  — Da, spuse Breuer, punându-şi braţul pe după umerii lui Freud. Cei doi porniră de-a lungul coridorului. Un pacient poate avea două boli. De fapt, pacienţii care ajung la un medic consultant aşa sunt, în general.

  — Dar hai să ne întoarcem la problema psihologică, Josef. Frăulein a ta spune că acest om nu vrea să-şi recunoască depresia psihică. Dacă el nici nu vrea să admită că are de gând să se sinucidă, cum vei proceda?

  — Asta n-ar trebui să pună probleme, spuse Breuer cu încredere. Când pun întrebări despre starea sănătăţii, pot oricând să găsesc posibilităţi de a pătrunde în domeniul psihologiei. Când întreb despre insomnie, de exemplu, adesea mă interesez asupra tipului de gânduri care-l ţin treaz pe pacient. Sau, după ce pacientul mi-a recitat întreaga litanie a simptomelor lui, adesea îmi arăt compătimirea şi-l întreb, degajat, dacă se simte descurajat de boală, dacă nu-i vine să renunţe sau