— Od '„mirao^Bjnqx” xs „aioira; ^ „§UB [&d 'BOSBauBraoi Ba^isţiţBTi^iaiâs

  — Unj uniiui $ aţs-o ap puxqaoA 'nosau ~W*D 'O 93a-reoap 'ŢţpuBqzi B 'ţBi^iBd 'B^SBaxexaxiBo BinpBj ap ^xui ^saoB aumduix B ap „Boxaoispjd BX3BQC;

  S'lJBD BS BAXSBUI tXO 'nUBXSnSUaQ -|J

  „moaad 'BOXIUBUIOI BJUIOBI ap xo-ix -oisx ras („BxqooQ xs uepiij/' Bpuag -ax) xqoBsy 'MO uxnaaid 'IOIIUBUIOI 1'i. Aod loun xxviiojg: 'aiuaano ţaioBQ puxp '^Bqaoe'Q irq laoiij puea ^BXD -OSB puxxj xaiqaoQ axauinu IBI 'UBXBIJ, ajiBD ap. XaxoBd iiixiaano xrqdBj axe-iaidiaŢui o Bap as x BS XBOiaaui, B-S BxqooQ-xaqBg XB oxţsixepuaxBO va-n IUBUIOI Jxr [iiBxrqiBO' BUBd qns ep ap; sai TXB3 mxniodod BxţBuxgBuxţ ap sxxpoiq apufâ§asp BauirVxnui xs BSSBauBxnoa Binurio ux ox^xui i/euc-siad tnţsaaB BŢUBAaxai aiapaA ux as-up -UBAB ' (gg ' ' j, vuoifoi (j 'qaBquiaşr) „Boxgoxojoaţaui apa^iuiAipiuias” ap %n% -B} s un iBiqa BpioaB as i -axţjBiu x ap xaxxz BUBOiiBd 'Baigoxoioaxaui ţs Baxţ. SxjBpuaxB3 BISOXOIIUI uip x^d -puxid Cmiosia^: V1H30O WVŞ

  (iQSS '6r>pu m/Iţa) BXUOUB^ UI aoxxu -Bxuoa xs aoxxqaBs xxaxn^axAuoo Baoda uxp 'Soxoxii xnxaJBUi BajaaBd Bdnp 'puBŢep 'osauBuxoa apumu 'ixaBSBJ xs B apun ap 'T>uzny [aţsa xiiAxiaaţpB JBI 'viiztvyi aţsa 'BţBooa-oqaBs uţ 'ivBn^i v, BAxţnuxuixp BUUOJ; -xxdoa xaouio v, ap Bx13P3ds Baunxsxui aiB xs (Bumia) Bţsad Baxjxuosaad aaBD 'aoxxqaBS B cSnjf vqoQ xaxxqxjaţ axauinu uxp BAIJ -ap o xa BiSoxouixia JBX 'viţtsday na ţa BaiBUBuiasB 'xaxuati BIBI nu 'BAias -qo 'Bţqaaig nBi^j xnuBuiiaS no asău -Biuoi xnxnuouiap B Baigoxodţ^ aixpni -ui o aţsBounaai isap 'napsBjx 'd 'g „ (92 'oaiaţâDAf) I^dBo a^sazaiţnd seuBd iodB aaiţad apun 'oos ap asxjni

  — „* inmeneşte şi de mitul istoric al lui „Traian şi Dochia„ (Istoria literaturii, române). Întregul complex mitologic ai „Babei-Dochia„ are trei componente esenţiale: 1. Legenda unei bătrâne ce a îngheţat, urcân-du~se la munte cu oile sale în timpul capricios al primăverii şi s-a prefăcut în stană de piatră împreună cu turma sa; 2. Pietrele sub forma unor megaliţi antropomorfi existenţi pe Ceahlău, în Bucegi sau în alte zone ale ţării ce poartă denumirea „Babele„ şi care constituie suportul „plastic al acestei legende„; 3. Credinţele populare privind zilele „Babelor„, de la începutul lunii martie, dominate de ziua „Babei Dochia” (1 martie).

  Prima referire despre acest complex mitologic are în vedere stana de piatră de pe muntele Ceahlău, denumită „Baba Dochia”. Ea aparţine lui Dimitrie Cantemlr: „Cel mai înalt munte al Moldovei este Ceahlău şi dacă acest munte ar fi cunoscut poeţilor vechi, el ar fi tot atât de celebru ca şi Olimpul, Pin-dul sau Felia. Din vârful său, ce se ridică la înălţime enormă ca un turn, porneşte la vale un pârâu cu apa foarte limpede şi, rostogolindu-se cu mare vuiet printre stânci, se aruncă în râul Tazlău. Drept la mijlocul lui se vede o statuie străveche, înalta de cinci coţi, închipuind o babă înconjurată, dacă nu mă înşel, de 20 de oi, din sexul căreia curge un izvor nesecat. Este desigur greu de spus dacă natura şi-a arătat în acest monument fantezia ei, sau dacă mâna iscusită a unui artist a plăsmuit-o aşa. Statuia nu e aşezată pe nici o temelie, dar, pe când în rest este una cu stânca, pântecele şi dosul le are libere […]. Este probabil că ea a folosit cultului vreunor idoli păgâni, ai cărui slujitori aveau obiceiul să facă ceva prin mijloace fie naturale, fie magice, prin care să poată stârni uimirea gloatei lesne creză-toare sau credinţa în divinitate (Descripţio Moldaviae, cap. V). Supoziţiile eruditului prinţ moldav privind destinaţia cultică a „Babei„ de pe Ceahlău, ca şi a altor asemenea plăsmuiri, naturale sau artificiale, nu s-au confirmat, dar nici n-au fost infirmate până în prezent, ele rămânând în continuare să-şi păstreze misterul lor. Cunoaştem insă, în numeroase variante, legenda apariţei acestor stane de piatrĂ. În mare, textele legendei ne spun că Baba-Dochia era o bătrână care cu turma ei de oi (sau capre) a plecat la munte îmbrăcată în 9 cojoace; cum era începutul primăverii şi vremea a început să se încălzească, Baba-Dochia şi-a lepădat câte un cojoc, dar în ultima zi, s-a pornit un îngheţ brusc, care a transformat-o în stană de piatră împreună cu turma sa de oi sau capre. Credem că G. Coşbuc nu exagera afirmând că „legenda Dochiei este una dintre cele mai vechi poveşti ale lumii” (Elementele Ut. Poporale, 103) şi poate fi întâlnită la sârbi, bulgari, polonezi, lituanieni, albanezi sau greci, având ca arhetip mitul zeiţei Niobe. Acest mit al zeiţei prefăcută în stâncă şi a copiilor ei (12 la număr), reprezentând vegetaţia, care iarna sunt prefăcuţi în gheaţă şi zăpadă, iar vara sunt topiţi şi arşi de dogoarea soarelui, a circulat şi in. Lumea tracică, aşa cum au presupus-o L. Şăineanu, (România, XVIII, 108-126) şi B. P. Has-deu (Etym. Mag., 2273-2232).

  Cât priveşte numele acestui personaj mitic, el e de dată mai recentă şi se datorează influenţei creştinismului. La 1 Martie biserica prăznuieşte amintirea Sf. Eudokia (pop. Do-chia), care nu are nimic comun cu „biografia” legendarei noastre „Babe”. Baba-Dochia din calendarul poporului deschide şi patronează cele 9 zile ale „babelor” de la începutul lunii martie, extrem de capricioase, după care se fac pronosticuri meteorologice şi previziuni privind norocul din acel an sau comportamentul persoanelor, „înainte de începerea Babelor şi în cursul lor, femeile din popor şi chiar orăşencele îşi aleg stm îşi numesc fiecare în glumă câte o zi viitoare ca s-o reprezinte pe dânsa, bunăoară, ziua de joi sau miercuri etc, şi dacă ziua aleasă se brodesce a nu fi viscoloasă, femeia se laudă că e babă bună, iar de e o zi urâtă – cealaltă o mustră că este babă rea” <B. P. Haşdeu, op. Cit., 2278). Cele două tipuri de zile, „bune” şi „rele” ar putea reprezenta ambivalenţa specifică străvechilor divinităţi htoniene, care se arată fie în chipul hâd al unor „babe” ce semnifică iarna, fie sub înfăţişarea Cosânzenelor de primăvară şi ale Drăgaicelor din timpul verii (cf. I. Ghinoiu, Vârstele timpului, 197-198).

  BABA HÂRCA: în mitologia românească, marea vrăjitoare care încheagă apele şi coboară stele din cer,