să-l fi împiedicat. Ar fi fost de ajuns, când Kyot a mişcat oglinzile, ca tu să-l fi vestit pe Frederic înainte să răsară soarele. N-ai făcut-o. Voiai să-l ucidă cineva pe Frederic ca să profiţi de asta. Dar eu nu cred că vreunul dintre aceşti sărmani prieteni a pricinuit moartea împăratului. Auzindu-te cum vorbeai în spatele iconostasului, mi-am amintit de capul Meduzei care făcea să se audă în odaia împăratului ceea ce se şoptea în pâlnia din camera de jos. Acum îţi spun ce s-a întâmplat, încă dinainte de plecarea în expediţie către Ierusalim tu muşcai zăbala şi voiai să pleci către împărăţia Preotului, cu Gradalul, de unul singur. Aşteptai doar un bun prilej ca să te scapi de împărat. Apoi, sigur, noi am fi venit cu tine, dar evident că nu constituiam pentru tine vreo preocupare. Ori poate te gândeai să faci tu ceea ce Zosima, luându-ţi-o înainte, a făcut. Asta nu ştiu. Dar trebuia să-mi dau seama de la un timp că tu visai de unul singur, atâta doar că prietenia îmi întuneca puterea de a ghici.”

„Continuă”, rânji Poetul.

„Continui. Atunci când Solomon la Gallipoli a cumpărat contraotrava, îmi aduc foarte bine aminte că negustorul ne oferise şi o altă sticluţă, la fel, care însă conţinea otravă. Ieşiţi din bazarul acela, pentru câtva timp te-am pierdut din vedere. Apoi ai reapărut, dar erai fără bani şi ai spus că ţi i-au furat, însă, în timp ce noi ne învârteam prin târg, tu te întorseseşi acolo şi cumpăraseşi otrava. Nu ţi-o fi fost greu să înlocuieşti sticluţa lui Solomon cu a ta, în timpul lungii călătorii prin ţara sultanului din Iconium. Cu o seară înainte de moartea lui Frederic, tu ai fost acela care l-a sfătuit, cu glas tare, să-şi facă rost de un antidot. Aşa că i-ai dat ideea cea bună lui Solomon, care l-a oferit pe-al lui - adică otrava ta. Trebuie să fi avut un moment de groază când Kyot s-a oferit să-l guste, dar poate ştiai deja că lichidul acela, luat în cantitate mică, nu făcea nimic şi că trebuia să-l bei tot ca să mori. Cred că în timpul nopţii Kyot avea atâta nevoie de aer deoarece chiar şi înghiţitura aceea mică îl deranjase, dar de asta nu sunt sigur.”

„Dar de ce anume eşti sigur?” întrebă Poetul, tot rânjind.

„Sunt sigur că, înainte ca tu să-i vezi pe Boron şi Kyot punând mâna pe arme, aveai deja în minte un plan. Te-ai dus în sala unde era pâlnia, în a cărei deschizătură centrală se vorbea ca să te faci auzit în odaia lui Frederic. Între altele, că-ţi place jocul acesta ai dovedit-o şi astă-seară şi de când te-am auzit vorbind acolo în spate am început să-nţeleg. Te-ai apropiat de urechea lui Dionisie şi l-ai chemat pe Frederic. Cred că te-a luat drept mine, încrezându-se-n faptul că vocea trecând de la un etaj la altul ajunge alterată. L-ai anunţat pe Frederic că descoperiserăm că cineva a pus otravă în mâncarea lui, i-oi mai fi spus, la o adică, şi că unul dintre noi începea să sufere de dureri îngrozitoare şi că Ardzrouni şi-a dezlănţuit ucigaşii, i-ai spus să deschidă chivotul şi să bea imediat antidotul lui Solomon. Bietul meu tată te-a crezut, a băut şi-a murit.”

„Frumoasă poveste”, zise Poetul. „Dar căminul?”

„Poate c-a fost aprins cu adevărat de razele oglinzii, dar după ce Frederic era deja cadavru. Căminul nu conta, n-avea nici o legătură cu planul tău, dar oricine l-o fi aprins te-a ajutat ca să ne-ncurce ideile. Tu l-ai ucis pe Frederic şi numai astăzi m-ai ajutat să-nţeleg asta. Să fii blestemat: cum ai putut să faci crima asta, paricidul ăsta faţă de omul care ţi-a făcut binele, numai din sete de glorie? Nu-ţi dădeai seama că îţi însuşeai încă o dată gloria altcuiva, cum ai făcut cu poeziile mele?”

„Asta-i nemaipomenit”, zise râzând Boidi, care acum îşi venise-n fire de pe urma fricii. „Marele poet punea pe alţii să-i scrie poemele!”

Umilirea asta, după multele frustrări din zilele acelea, unită cu disperata dorinţă de a avea Gradalul îl împinseră pe Poet la ultimul exces. Scoase sabia din teacă şi se aruncă asupra lui Baudolino strigând: „Te ucid, te ucid!”

 

„Ţi-am spus mereu că eram un om paşnic, domnule Nicetas. Eram indulgent cu mine însumi. În realitate, am descoperit asta ieri, sunt un laş, avea dreptate Frederic în ziua aceea. Eu în momentul acela îl uram pe Poet din tot sufletul meu, îl voiam mort şi totuşi nu mă gândeam să-l ucid, voiam numai ca el să nu mă ucidă pe mine. Am făcut un salt înapoi către şirul de coloane, apoi am luat-o spre coridorul din care venisem. Fugeam la întuneric şi-i auzeam ameninţările în timp ce mă urmărea. Coridorul n-avea lumină, a merge pe bâjbâite însemna să atingi cadavrele din pereţi; cum am găsit o gaură la stânga m-am aruncat în direcţia aceea. El se lua după zgomotul paşilor mei. În sfârşit am văzut o geană de lumină şi m-am pomenit în fundul puţului deschis sus, către exterior, prin care trecusem când am sosit. Acum era seară şi aproape ca prin minune vedeam luna deasupra capului meu, cum lumina locul în care stăteam şi arunca reflexe argintii peste feţele morţilor. Poate c-au fost ei cei care mi-au spus că nu-ţi poţi păcăli propria moarte, atunci când îţi suflă-n ceafă. M-am oprit. L-am văzut venind pe Poet, şi-a acoperit ochii cu mâna stângă, ca să nu-i vadă pe oaspeţii aceia neaşteptaţi. Eu am înşfăcat unul dintre veşmintele acelea destrămate şi am tras cu putere. Un cadavru a căzut chiar între mine şi Poet scoţând un nor de praf şi nişte fărâmiţe foarte mici din veşmântul ce se topea atingând pământul. Capul leşului aceluia se desprinsese de trunchi şi se rostogolise la picioarele urmăritorului meu, chiar sub raza aceea lunară, arătându-i cumplitul lui surâs. Poetul s-a oprit pentru o clipă, înspăimântat, apoi i-a tras un picior hârcii. Eu am apucat