biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Ion dowloand free .PDF 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Ion dowloand free .PDF 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 172 173 174 ... 180
Mergi la pagina:
biserică.

Cincizeci și doi de preoți, cu episcopul în frunte, slujiră sfințirea. Veșmintele bătute cu fir umpleau biserica de strălucire. Mirosul de tămâie se urca până-n tavan și se cobora până-n sufletele care-l sorbeau lacome, îmbătate de evlavie. O taină adâncă, copleșitoare și plăcută, frământa toate inimile și mințile.

Din clipa când trecu pragul bisericii, înfățișarea episcopului s-a schimbat ca prin farmec. Ochii lui măriți păreau scăldați într-o blândețe cuceritoare și pe toată fața îi plutea un zâmbet bun, nevinovat și cucernic, ce-i tremura ușor barba argintie. Glasul obosit răsuna dulce și lin, pătrunzând drept în suflete, îmbrățișându-le și înălțându-le în altă lume. Chiar broboana de sudoare de pe frunte părea o cununiță de diamante sau o aureolă nedespărțită.

În sfârșit se sui în amvonul strâmt, pășind anevoie pe treptele în spirală, gâfâind foarte tare încât se auzea până în cor. Liniștit își roti privirea peste tot cuprinsul bisericii, mângâind parcă icoanele noi, tavanul pictat cu stele, din care atârna un candelabru cu zeci de lumânări albe aprinse, ca o făclie uriașă, altarul daurit, fumul alburiu de tămâie șerpuind deasupra mulțimii de oameni care se înghesuiau tăcuți, cu fețele roșii asudate, cu ochii mari ridicați spre amvon, amestecați de-a valma, domni în haine negre, țărani cu cămașa ca zăpada, femei în catrințe pestrițe... Apoi, ca un moșneag obosit de anii vieții și întrezărind fericirea cea mare, vorbi rar, domol, fără înflorituri și fără gesturi, despre Dumnezeu, despre oameni, despre români, despre școală și credință, despre Belciug, despre toate, nemeșteșugit, încheind cu o blagoslovenie simplă, ca o revărsare a unui duh viu. O tăcere lacomă îi înghițea cuvintele, picurându-le în inimile oamenilor ca un balsam atotputernic...

Doamna Herdelea, care la început nu-l putuse suferi, părându-i-se prea gras și lumesc, din care pricină nici nu se îmbulzise să-i sărute mâna, deși se zice că asemenea sărutare poartă noroc toată viața – acuma, șezând în strană, având la stânga pe Ghighi și la dreapta pe doamna Filipoiu, se îmblânzi și simți din ce în ce mai multă simpatie pentru omul bătrân atât de schimbat la față, parcă ar fi văzut pe Dumnezeu. Când se isprăvi predica, șopti pocăită doamnei Filipoiu:

— Uite-așa îmi închipuiesc că trebuie să fi fost și apostolii! Oameni cu slăbiciuni în fața oamenilor, și sfinți cuprinși de duhul sfânt în fața lui Dumnezeu...

— Da, da, făcu doamna Filipoiu, întorcându-se speriată, fără a fi auzit șoapta, căci, în vremea cât vorbise episcopul, ea se gândise cu tristețe la Elvira ei care n-a avut încă niciun pețitor.

Îndată după săvârșirea slujbei, episcopul ceru să i se aducă repede cupeul, să plece, dornic să ajungă negreșit acasă diseară, la pătuceanul lui în care să-și odihnească oboselile drumului. Belciug de-abia l-a putut îndupleca să guste ceva la iuțeală și să închine un pahar de vin pentru viitorul parohiei din Pripas. Împreună cu episcopul plecară firește și fețele simandicoase, venite numai ca să arate că nu lipsesc de la ceremoniile naționale și religioase.

Ceilalți oaspeți însă răsuflară scăpând de prezența stânjenitoare a vlădicii. În câteva minute toată domnia se găsi la banchet, întâmpinată cu Deșteaptă-te, române de către iscusitul Goghi. Mesele erau întinse în școala golită de bănci și înfrumusețată cu verdeață. Grofșoru ținu întâiul toast pentru „vrednicul preot Belciug”, având grijă să accentueze la urmă că „datoria acestui colț românesc este să trimită în viitor deputat român în Camera de pe malul Dunării”. Și de-aci încolo toasturile urmară lanț două ceasuri, încât tinerii de ambele sexe, doritori de dans, începură să murmure. Belciug primea felicitările, mulțumea tuturor, dădea ordine chelnerilor, neobosit ca și când fericirea care-i înflorise obrajii i-ar fi îndoit și puterile.

Ghighi băuse o jumătate de pahar de vin roșu, ciocnind mereu cu Zăgreanu care se făcuse ca racul, îi angajase toate dansurile, își dădea ochii peste cap, negăsind vorbele care să-i îmbrace gândurile, își desfășura planurile de viitor ce prevedeau negreșit și îndeosebi o nevastă drăguță, cuminte, cultă... „întocmai ca dumneata, stimată domnișoară”.

— Dansul! Dansul! se auzi în sfârșit tot mai des printre cavalerii nerăbdători, răsplătiți cu priviri recunoscătoare de către domnișoarele sfioase, în bună parte odrasle de preoți, ahtiate după dans, deoarece vara aceasta n-a fost nicio petrecere de seamă în împrejurimi.

În sfârșit Zăgreanu începu niște tratative misterioase cu Goghi, pe care le încheie cu o strângere de mână, neuitând să aibă în palmă o hârtie de zece coroane. Rezultatul fu o Someșană zvăpăiată care stârni un ropot de aplauze tinerești. Într-o clipire câțiva țărani scoaseră afară atâtea mese încât jumătate școala se prefăcu în sală de dans. Zăgreanu, fericit, alergă la Ghighi, care roși de mândrie că are cinstea de-a deschide balul, pe când prietenele ei din Armadia ședeau îngrijorate. Doamna Herdelea, ținând carnetul de dans și evantaiul Ghighiței, își luă cuvenitul loc pe un scaun lângă perete, între doamna Filipoiu și doamna Grofșoru, dezbătând greutățile vieții. Vorbind însă nu scăpa din ochi de loc pe Ghighi, care dansa ca o zână, se mlădia, zâmbitoare, primea multe complimente și ciripea cu Zăgreanu, ocolindu-i privirile rugătoare.

În cealaltă jumătate de școală domnii continuau banchetul și toasturile. Popa din Vărarea se chercheli curând, ca și doctorul Filipoiu și profesorul Maiereanu. În cele din urmă, cu toată împotrivirea lui Spătaru, ținu un mic discurs și solgăbirăul Chițu, subliniind în treacăt liberalismul stăpânirii care îngăduie bucuroasă propășirea tuturor popoarelor credincioase patriei. Silvicultorul Madarasy dobândi sărutarea vajnicului Spătaru pentru un înflăcărat „trăiască românii”. Herdelea, întâlnind printre preoți mulți prieteni din copilărie pe care nu-i văzuse de ani de zile, bău cu fiecare câte un păhărel și povesti tuturor cum după treizeci și doi de ani de zile de slujbă, având nevoie de odihna binemeritată, a primit mulțumiri de la însuși ministrul școalelor. În același timp însă lăuda către

1 ... 172 173 174 ... 180
Mergi la pagina: